E Evenimente

Berislăvești – Vâlcea, 500 ani de atestare documentară. Cum se prezintă comuna la ceas aniversar

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Comuna Berislăvești este situată în nordul județului la poalele masivului Cozia, beneficiind de un cadru natural deosebit (Parcul Național Cozia, Drumul comunal 14 care trece munții spre Sibiu, singura alternativă din zona Văii Oltului).

Comuna este bine organizată din punct de vedere administrativ, beneficiază de toate serviciile publice de trebuință realizate de către primarul Ion Bușagă. Apropierea de stațiunea Călimănești – Căciulata și, pe viitor, de autostrada Pitești – Sibiu aduce acestor locuri dezvoltare.  

Despre comuna lui primarul Ion Bușagă ne-a declarat: „Situațiile care au fost grele s-au finalizat. Suntem cu comuna la un nivel în care nu mai avem noroaie, drumuri inaccesibile și lipsa serviciilor. Proiectul canalizării deja este depus la ADI Vâlcea unde suntem prinși în programul de dezvoltare, urmează doi ani în care se vor derula lucrările. Avem apă, drumurile comunale sunt realizate într-un procent foarte mare. Școlile sunt dotate cu tot ce le trebuie, lemnele pentru centralele termice sunt aprovizionate pentru perioade de doi ani, iar transportul elevilor este asigurat cu microbuze școlare. Pentru liceeni, am achiziționat un autocar care face naveta gratuit pe traseul Călimănești – Rădăcinești. Avem dispensar medical, cabinet stomatologic, farmacie. Pe teritoriul nostru avem două mănăstiri (Scăuieni și Berislăvești) care beneficiază deja de două programe de investiții. La Scăuieni renovarea casei parohiale și alte lucrări din jurul mănăstirii, iar la Berislăveși întocmim documentele necesare pentru depunerea proiectelor de reabilitare și redare în circuitul monahal.

În centrul comunei avem fosta clădire a discotecii unde primăria a cumpărat clădirea. Aici dorim să realizăm un proiect pentru o grădiniță de copii cu program prelungit. Sunt în jur de 400 mp construibili plus parcare și loc de joacă. Vom avea sală de mese, dormitoare, cabinet medical, săli de clasă. Acest proiect vine în sprijinul familiilor tinere cu copii care vor beneficia de un suport eficient pentru copiii lor. A fost efectuată vizita proiectantului pentru împărțirea clădirii în funcție de dimensiunile cerute. Ne-am gândit la această investiție pentru că avem foarte multe familii de tineri în comună și un astfel de proiect este bine venit. În timpul anilor primăria a dat locuri de casă în mai multe zone ale comunei (Richeru, școală, Rădăcinești, Berislăvești).

Din punct de vedere economic comuna are un abator de animale, câteva societăți comerciale. Multă lume lucrează la Călimănești unde sectorul turistic este bine dezvoltat. În comună avem dezvoltată pomicultura și creșterea animalelor.”

Pentru viitor, am spicuit din agenda de lucru a primarului ...

  1. Continuarea lucrărilor la Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena din Berislavesti.
  2. Continuarea modernizarii drumului DC 15 din punctul “Toma Nicolae până la bazinul de apă Rădacinești 1,2 km. Modernizare drum de interes local “La Biserica” 634 m. Modernizare drum de interes local” Bumbi Robaia” 1,45 km. Modernizare drum de interes local “Copârșești’, 1,2 km. Modernizare drum de interes local “Grigorita”, sat Scăueni, 1,1 km. Modernizare drum de interes local „punct Vacaru”, sat Berislăvesti, 250 m. Modernizare drum de interes local „Lunca-Popescu”, 130 m. Modernizare drum de interes local “Piturca”, 250m. Modernizare drum de interes local „Mănăstire Berislăvești -Tudosescu”, 350m. Modernizare drum de interes local din DC.16 - Abator Berislăvești, 350m. Modernizare drum de interes local „Rădăcinești – Bazin apă, Bădești” 2,2 km. toate realizate prin programul PNDR 2014-2020 masura 7.2
  3. Continuarea lucrărilor pentru modernizarea drumului comunal DC.14, Dângești - Surdoiu prin O.G. 28/2014
  4. Continuarea lucrărilor pentru modernizarea drumului de interes local Berislăvești - Valea Mamului, 888m. prin O.G. 28/2014.
  5. Pietruirea drumurilor care duc în pășunile comunale. Pietruirea drumului de interes local” Petcu” pe o distanta de circa 400 ml. Pietruirea drumului de interes local „Trocaru – pășune Stoenești” pe o distatnta de 500 ml.
  6. Reabilitarea si modernizarea DJ 703 G, Berislavesti limita hotar judetul Arges 13,600 km. prin Programul Operational 2014-2020 axa prioritară 2.
  7. Investitii de restaurare și conservare a patrimoniului cultural de interes local clasa B la schitul Scăunei, SM 7.6. Amenajarea unei parcări în zona Primariei Berislavesti. Lucrări de consolidare a cimitirului ce aparține Bisericii Rădăcinești, lucrare ce se va realiza pe situații de urgență.