E Evenimente

Încă o lansare culturală la Călimănești. Cristian Geantă – Revista Mirajul Oltului

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Miercuri 14 nov. 2018, ora 15, în sala de festivități a bibliotecii A.E.Baconky din Călimănești, a avut loc prezentarea revistei Mirajul Oltului, editată de profesorul Cristian Geantă din Călimănești. Tema acestei reviste este realizată din publicare de reprotaje despre Călimănești și promovarea culturii. Sunt prezente aici scrieri realizate de autori locali de proză, poezie, reportaj, etc.

Cristian Geantă face această muncă din câteva motive: dragostea pentru cultură și carte și, dragostea pentru orașul său natal Călimănești.

După cum declara în cuvântul rostit la lansare: „Revista a fost creată în anul 2010 după ce m-am sfătuit cu profesorii Mariejane Taloș și Paulian Buicescu, într-o toamnă la o cafea. De atunci au apărut trei revistei, în septembrie și decembrie 2010 și mai 2012. Am dorit ca încă de la primul număr acestă revistă să cuprindă cât mai mulți creatori de literatură, artă și frumos, drept pentru care am început să invit autori de inspirații proprii. La început am fost puțini, dar cu timpul numărul participanților a crescut. Mirajul Oltului s-a născut pe meleagurile Călimăneștiului, dar nu este o revistă cu caracter local, ca și Oltul, unul dintre cele mai importante râuri din România care nu stă doar într-un loc! (...) În cadrul revistei am prezentat eseuri, articole, reportaje, interviuri, proză, teatru, etc. toate grupate pe secțiuni de evenimente culturale, pagini din istoria Călimăneștiului, tradiții folclorice, etc. Au publicat autori din Călimănești, din țară, diaspora și debutanți. Revista face parte dintr-un curent mai vast din care cuprinde o secțiune de Mirajul Oltului și cenaclul Kogaionul.”

Destul de neajutat profesorul Cristain Geanta este nevoit să se descurce singur în drumul nevoios de scriere, tehnoredactare, tipărire și publicare a revistei ... ținând cont că această muncă este depusă în numele unui cenaclu literar local și este realizată non-profit.

La nivelul Consiliului Local Călimănești există o comisie de Cultură, Arte și Sport destinată să se ocupe, tocmai de aceste probleme. Membrii acestei comisii, consilieri locali, care în campaniile electorale rup ușile cetățenilor cu cele mai frumoase promisiuni electorale, nici măcar nu s-au deplasat la biblioteca A.E.Baconsky care a realizat respectiva lansare culturală! A fost un eveniment realizat de un călimăneștean pentru Călimănești! Au participat, în schimb, oameni de cultură de la Rm.Vâlcea, cetățeni din Călimănești, cetățeni din Brezoi și alți invitați!