P Politică

Astăzi, 25 aprilie 2017, are loc întâlnirea președinților Consiliilor Județene Argeș, Sibiu și Vâlcea

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Marţi, 25 aprilie 2017, cu începere de la orele 11.00, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea va avea loc o întâlnire a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu cu preşedinţii Consiliilor Judeţene Argeş şi Sibiu.

 „Suntem deosebit de onoraţi ca noi vâlcenii să fim gazda acestei întâlniri în care se vor discuta chestiuni legate de colaborarea la nivel instituţional între cele trei judeţe, precum şi chestiuni tehnice care privesc întregul suport legislativ pentru demararea, în cel mai scurt timp, a lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti. Vom face un obicei în a ne întâlni pentru binele locuitorilor din judeţele pe care le reprezentăm.” - Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.