P Publicistica

Istoria Cimitirului Eroilor din Călimănești

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În deceniul 1920-1930 a fost amenajat Cimitirul Eroilor din Călimănești în memoria celor căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. Se afla în colțul nord-estic al cartierului Vărzărie din Călimănești, pe malul drept al râului Olt și lângă strada ce ducea spre podul ce traversa Oltul și se continua până la Jiblea Veche spre est. Peste drum, spre nord, se afla cimitirul civil al orașului.

Cimitirul avea formă dreptunghiulară și împrejmuit de un zid din piatră de râu, înalt de 2 m. Intrarea în cimitir se făcea pe latura vestică. În incinta lui se afla o alee principală pe mijloc, orientată est-vest, iar de o parte și de alta se găseau mormintele care aveau fiecare câte o cruce de lemn.

Ziua Eroilor se serba în aceeași zi cu Înălțarea Domnului. De îngrijirea cimitirului se ocupa școala primară din Călimănești. Îmi amintesc că în anii când am fost elev la școala primară (1940-1945) și gimnazială (1945-1948) în prejma Zilei Eroilor, elevii școlii noastre eram mobilizați să facem curățenie și să amenajăm mormintele. Înainte cu 2-3 săptămâni de Ziua Eroilor, la școală elevii învățau cântece patriotice.

În Ziua Eroilor dimineața la ora 9 toți elevii se adunau în curtea școlii, frumos îmbrăcați țărănește, având fiecare câte o coroniță făcută din flori și câte un buchet de flori. La ora 10 plecam încolonați la Cimitirul Eroilor. Aici puneam coronițe pe fiecare cruce, iar buchețele de flori pe mormintele eroilor. La ora 12 începea festivitatea. Veneau cei doi preoți Gheorghe T. Popescu – paroh la Biserica Catedrală – cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel (29 iunie) și Nicolae Gherguș - paroh la Biserica Veche din Deal – cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril (8 noimebrie). Aceștia veneau de la biserici unde săvârșiseră slujba religioasă pentru Înălțarea Domnului. Aici, la cimitir, cei doi preoți săvârșeau slujba religioasă pentru eroii neamului. După slujbă, directorul școlii Nicolae (Nae) Zamfirescu ținea o înălțătoare cuvântare despre semnificația acestei zile și despre eroii morți pe câmpurile de luptă. După aceea urma corul elevilor cu următorul repertoriu: Tricolorul, Presărați pe-al lor morminte, Pui de lei, Eroi au fost eroi sunt încă etc. La festivitate participau primarul, cadrele didactice și foarte mulți locuitori ai orașului. Era într-adevăr o mare sărbătoare pe care o cinstea întreaga populație a orașului. Asemenea festivități s-au menținut și în următorii ani în orașul Călimănești.

În anul 1977 au început lucrările la barajul Hidrocentralei din Călimănești. Atunci, în acel an, 1977 au fost mutate cele două cimitire: Cimitirul Eroilor la Cozia, lângă cel al călugărilor, iar celălalt, civil pe Dealul Fulga din Călimănești. Din nefericire, Cimitirul Eroilor mutat la Cozia, a fost dat uitării și a ajuns o paragină. Dar peste câțiva ani, Prea Cuviosul Doctor Arhimandrit Vartolomeu Androni – starețul Mănăstirii Cozia, Exarh al Eparhiei Râmnicului s-a învrednicit să reamenajeze acest cimitir. Om de ales caracter, mare teolog, cărturar și gospodar s-a apucat să aranjeze acest cimitir cu forțe proprii, ale Mănăstirii Cozia. În lunile aprilie și mai 2005 s-a lucrat intens la noul cimitir. Lucrarea a fost dirijată și supravegheată de starețul mănăstirii Vartolomeu Androni.

Cimitirul are formă dreptunghilară și se află lângă cimitirul călugărilor de la Cozia, în partea de nord. Intrarea se află pe latura de est, de lângă șoseaua Rm.Vâlcea-Sibiu. Pe mijlocul cimitirului se află aleea principală orientată est-vest, iar de o parte și de alta sunt mormintele în număr de 86, fiecare având câte o cruce de marmură. În centrul cimitirului se înalță un obelisc din marmură, pe fețele căruia sunt scrise numele celor căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. La baza obeliscului se află osoarul care adăpostește osemintele eroilor care au mai putut fi recuperate.

Cimitirul Eroilor este împrejmuit de un gard din fier forjat foarte frumos și trainic. Acest gard este opera celor doi mari și pricepuți meseriași din Călimănești: Haralambie Ungureanu (Nelu Buță) și Nicolae Poteraș (Nicu Gonghici).

Inaugurarea avut loc în anul 2005, ziua Înălțării Domnului când se serbează și Ziua Eroilor și au participat domnul Ilie Amuzan - primarul de atunci al orașului Călimănești, directorul școlii generale și liceului din Călimănești, cadrele didactice, elevi și un numeros public din oraș. S-a săvârșit o slujbă religioasă pentru pomenirea eroilor de către Prea Cuviosul Dr. Arhimandrit Vartolomeu Androni – starețul Mănăstirii Cozia și Exarh al Eparhiei Râmnicului împreună cu un sobor de preoți –călugări. Au urmat apoi alocuțiuni rostite de starețul mănăstirii și primarul orașului.

( dr. Gh. Mămularu – Călimănești )