Școala românească a fost lovită din plin de măsurile fiscal-bugetare, instituite prin Legea 141/2025 sau Legea Bolojan. Aceasta i-a venit mănușă, edilului nostru, care abia aștepta să se răzbune pe profesorii din localitate, pe motiv că nu îi împărtășesc viziunile. Întrucât ordinul ministrului educației 5197/2025 prevedea reorganizarea rețelei școlare prin acțiuni de comasare de școli ce nu se mai încadrau în efectivele prevăzute de Legea Bolojan, primarul „nostru”, pe persoană fizică, și-a asumat acest prerogativ fără consultarea consilierilor locali, așa cum prevedea legea sau fără a avea o discuție de bun simț cu personalul didactic sau cu societatea civilă, iar aici, mă refer la cei care sunt direct implicați: părinți, elevi, într-un cuvânt – comunitatea educațională.
Cozia-Info: De unde a pornit? Puteți să ne prezentați contextul care a creat această bulversare în sistemul de învățământ din Călimănești?
Pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine contextul, vă voi prezenta pe scurt, situația de la nivelul comunității noastre. În localitate, funcționau până la data de 08.09.2025, trei unități cu personalitate juridică: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Călimănești, Școala Gimnazială „Șerban Vodă Cantacuzino” Călimănești cu structurile Jiblea Veche și Jiblea Nouă și Liceul Tehnologic de Turism Călimănești. În urma modificării conținutului Art. 16 din Legea Învățământului Preuniversitar 198/2023, prin Legea 141/2025, școlile care își puteau păstra personalitatea juridică erau acelea care aveau un minimum de 500 de elevi. În această situație, ne aflam noi, Școala Gimnazială „Șerban Vodă Cantacuzino” care conform datelor din SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) avea un efectiv de 583 de elevi școlarizați în unitățile noastre. Celelalte două unități școlare din localitate nu se mai încadrau în efectivele prevăzute de lege și de aceea intrau sub incidența reorganizării de drept.
Cozia-Info: Școala gimnazială și-a pierdut personalitatea juridică, deși respecta prevederile legisative? Cum este posibil?
Din dorința unui om care are „viziuni” pe educație și care se consideră „expert” în toate domeniile, deși din punct de vedere al pregătirii nu se dovedește expertiza. De ce folosesc sintagma „din dorința unui om”? Pentru că în concordanță cu prevederile legislative, mai exact cu conținuturile articolelor de lege, cei care aveau atribuții în reorganizarea rețelei școlare erau: inspectoratele județene și autoritățile administrației publice locale, astfel: inspectoratele identificau școlile care nu mai îndeplineau acel minimum de elevi și se puneau de acord în privința modului în care se realiza comasarea cu autoritatea administrației locale. La noi, autoritatea administrației publice locale, a fost asociată voit, cu primarul, deși Art. 106 aliniatul (1), din Ordonanța de Guvern nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, definește autoritatea administrației publice locale după cum urmează: Autoritățile administrației publice din comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Cozia-Info: Cum de a ales să unească toate unitățile de învățământ din localitate ? Care ar putea fi beneficiul acestei „școli mamut”?
Inspectoratul a propus două variante de comasare. O variantă în care rămâneau cu personalitate juridică Școala Gimnazială „Șerban Vodă Cantacuzino” Călimănești și Liceul Tehnologic de Turism Călimănești (care prelua doar Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești) și o a doua variantă, agreată și susținută de edil, toate unitățile școlare contopite prin fuziune și reorganizate într-o unitate șolară nouă, denumită „Liceul de Turism și Servicii Publice „Neagoe Basarab”.
Este lesne de înțeles ce a ales primarul, ați urmărit cu toții. Poate am perspective limitate, dar nu văd unde sunt beneficiile. Înțeleg că prin legile acestea ale austerității se urmărește economia resurselor financiare. Din moment ce păstrezi 7 corpuri de clădire funcționale, nu văd ce ai putea economisi. Ca să nu mai vorbim de faptul că, nu administrația locală susține cheltuiala școlii. Toată resursa financiară ne este dată de minister (salarii, utilități, materiale de birotică etc). Foarte rar școala a fost ajutată financiar de primărie, iar când într-adevăr a fost ajutată, bugetul alocat a fost mult sub aștepătări, mai ales că sunt compartimente în primărie care au bugete aș spune eu „nelimitate” și știu ce vorbesc când afirm acest lucru.
Cozia-Info: O concluzie de final?
Domnul primar, avea o singură obligație față de comunitatea școlară din localitate. Aceea să se asigure că, elevii noștri intră într-o școală reabilitată termic, la data de 08.09.2025. Nu s-a ținut de această promisiune și suntem nevoiți să lucrăm în schimbul 2, inclusiv cu clasele de nivel primar, unde elevii obosesc mai repede, iar programul de după-amiază nu-i avantajează (nici pe cei mici, dar nici pe părinții lor). Însă s-a asigurat că va desființa cea mai veche școală din comunitate. Mai mult, s-a lucrat toată vara cu oameni, nu cu echipe de muncitori, așa cum ar fi fost normal. Pe această cale, aș îndrăzni să-i ofer un sfat domnului primar: să ia exemplul altor localități, comune, sate chiar, care au făcut rai din comunitățile dumnealor școlare, prin amenajări după standarde europene, și abia apoi să îndrăznească să analizeze performanțele educaționale, căci nu cunoaște semnificația „performanței” în contextul școlar. Îl îndemn de asemenea, să-și facă treaba cu responsabilitate și să intervină asupra spațiilor exterioare ale școlilor (școala din deal, școala de la Jiblea Veche, școala de centru) care sunt un adevărat pericol pentru copii (unii și-au rupt mâna, alții și-au luxat gleznele s-au și-au spart capul), să intervină în sălile de clasă care arată îngrozitor, să mai coboare printre noi, muritorii, și să ia aminte la trebuințele celor mulți, căci, că-i convine sau nu edilului, toată cheltuiala cu școala este susținută în mare proporție de părinți și profesori, nu de autorități, deși învățământul din România ar trebui să fie gratuit.
Și ar mai trebui să-i mai reamintim un lucru, performantului nostru edil: poate că instituțiile îi sunt subordonate într-un fel sau altul, dar oamenii ..... niciodată, iar decontul va apărea mai devreme sau mai târziu.
P.S. În urma reorganizării, profesorii nu își vor primi salariile la timp. Poate edilul nostru întocmește împreună cu compartimentul financiar al primăriei și un stat rectificativ care să includă dobânzile oamenilor pentru neplata la timp a ratelor.