D Dezvaluiri

Cartelul Dan Ploscă, Florinel Constantinescu și Robert Schell primește prima lovitură penală

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Timp de 12 ani cele două orașe ale nordului județului Vâlcea au fost confiscate de către băieții deștepți originari din municipiul reședință de județ, care au manipulat prin tot felul de procedee juridice bugetele de investiții și proiectele urbanistice ale UAT Brezoi prin primarul Robert Schell și UAT Călimănești prin Florinel Constantinescu.

După 12 ani avem să aflăm oficial că ingineriile, aparent legale, au fost doar niște ”parandărături” ale banului public

Astăzi 02 octombrie 2024 Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 02 octombrie 2024, faţă de inculpaţii:

 

  • Schell Robert Adrian, primar al oraşului Brezoi (foto), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
  • obţinere ilegală de fonduri în formă continuată;
  • abuz în serviciu;
  • angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate;
  • spălarea banilor în formă continuată;
  • Berbece Rodica, şef serviciu contabilitate la Primăria oraşului

Brezoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

  • obţinere ilegală de fonduri în formă continuată;
  • abuz în serviciu;
  • angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate;
  • spălarea banilor în formă continuată;

După descinderea procurorilor din anul 2021, când peste zece mașini de poliție au călcat Primăria Brezoi, astăzi procurorii arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpaţii Schell Robert Adrian (foto), în calitate de primar al oraşului Brezoi/ordonator de credite şi Berbece Rodica, în calitate de şef serviciu contabilitate la Primăria oraşului Brezoi, cu încălcarea mai multor dispoziţii legale, în scopul obţinerii fără drept de la bugetul de stat a unor sume defalcate din TVA, în luna octombrie 2018, au întocmit cererile pentru solicitarea de sume defalcate din TVA, cu ajutorul inc. C.M.M., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, societate pretins a fi furnizor de bunuri, servicii lucrări al oraşului Brezoi, cereri pe care le-au folosit şi prezentat la A.J.F.P. Vâlcea împreună cu mai multe documente date false ce atestau în mod nereal calitatea de furnizor către oraşul Brezoi a societăţii comerciale administrate de inculpatul C.M.M. precum şi existenţa unor de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială, cu consecinţa obţinerii în mod nelegal de la bugetul de stat a sumei de 590.350 lei, în baza a două decizii ale A.J.F.P. Vâlcea, corelativ cu stingerea obligaţiilor de plată restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale societăţii comerciale administrate de inc. C.M.M.

În perioada 2015-2020, inculpaţii Schell Robert Adrian şi Berbece Rodica, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi cu complicitatea reprezentanţilor legali ai mai multor societăţi comerciale, inclusiv a inculpaţilor M.I. şi P. D., în derularea mai multor contracte de achiziţie publică, au efectuat mai multe plăţi nelegale, nedatorate, fără bază legală şi fără a avea legătură cu activitatea Primăriei oraşului Brezoi, în favoarea a patru societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit acestor societăţi de aceeaşi valoare şi cauzând o pagubă oraşului Brezoi în sumă de 915.992 lei.

În perioada noiembrie 2015- iulie 2021, inculpaţii Schell Robert Adrian şi Berbece Rodica, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu au efectuat 68 plăţi nelegale, nedatorate, cu titlu de „drepturi salariale” în valoare totală de 213.056 lei către o terţă persoană şi anume către fiul inculpatului Schell Robert Adrian, care nu este/nu a fost angajat al Primăriei oraşului Brezoi, fără a avea 1a bază un temei legal/angajament legal/document legal justificativ, în baza căruia să poată realiza aceste plăţi, cu activitatea instituţiei primăriei, cauzând o pagubă oraşului Brezoi şi totodată obţinând un folos necuvenit fiului inculpatului de aceeaşi valoare, respectiv 213.056 lei.

În luna august 2019, după ce inculpatul P.D., a obţinut foloase necuvenite, urmare a comiterii infracţiunilor prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, suma de 600.671,59 lei, a fost introdusă de către acesta într-un circuit financiar, fiind transferată nejustificat prin intermediul utilizării abuzive a instrumentelor şi circuitelor financiare, precum prin utilizarea de acte false, prin conturile societăţilor cornerciale administrate de inculpat şi prin contul UAT oraşul Brezoi, astfel că inculpaţii Schell Robert Adrian şi Berbece Rodica, cunoscând că cel puţin o parte din aceşti bani provin din infracţiunile comise prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 al.1 C.p. au acceptat să participe la acest circuit fraudulos cu implicarea UAT oraşul Brezoi, iar în final, au restituit această sumă de bani parţial obţinută din infracţiuni în conturile societăţii administrate de

inculpatul P.D., toate acestea în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor sume de bani precum şi în scopul de a ajuta persoanele care au comis infracţiunile din care au provenit sumele de bani ilegale să se sustragă de la răspunderea penală.

În cursul anului 2021, inculpaţii Schell Robert Adrian şi Berbece Rodica au încheiat trei contracte de achiziţie publică peste limitele maxime ale creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Brezoi, aferent anului 2021, fără să se asigure că au fost rezervate şi fondurile publice necesare acestora în exerciţiul bugetar curent.

În plus, inculpaţii Schell Robert Adrian, în calitate de primar al oraşului Brezoi/ordonator de credite şi Berbece Rodica, în calitate de şef serviciu contabilitate la Primăria oraşului Brezoi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat în luna octombrie 2021, o plată nelegală, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local Brezoi şi o solicitare a unei unităţi centrale de cult, în favoarea unei societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit de aceeaşi valoare unităţii de cult din oraşul Brezoi, căreia societatea comercială i-a efectuat diverse lucrări de reparaţie, lucrări fără legătură cu patrimoniul sau activitatea instituţiei Primăriei oraşului Brezoi, cauzând o pagubă oraşului Brezoi în valoare de 226.745,72 lei”, susțin procurorii vâlceni.

De astăzi Robert Schell nu mai este primarul orașului Brezoi. A fost suspendat din funcție pentru o perioadă de 60 zile ...