DN 7 Căciulata este inundabil datorită faptului că zona respectivă se află sub nivelul lacului artificial al Oltului. Ceaușescu a proiectat barajul de la Călimănești cu un canal colector considerabil (diametrul 2 m), dar un canal care merge paralel cu barajul până în dreptul hidrocentralei Călimănești. Această distanță are în jur de 3 km. De 35 ani s-a colmatat și mai este funcțional doar 20%.
Canalul respectiv aparține SC Hidroelectrica SA București, iar de 35 de ani, de când a fost construit nu a fost decolmatat niciodată. Membru în Consiliul de Administrație al Hidroelectricii este Bogdan Badea, membru PNL Vâlcea, iar deputatul Colegiului Nord este liberalul Cristian Buican.
Primăria Călimănești nu are voie să se atingă de acest canal pentru că nu-i aparține, în consecință trebuie să aștepte decizia Hidroelectrica care își bate efectiv joc de UAT Călimănești.
În Consiliul Local Călimănești, în urmă cu un an jumătate, s-a luat decizia ca toate partidele să se unească și să susțină în dauna Hidroelectricii trei chestiuni de o importanță capitală pentru stațiunea Călimănești – Căciulata: 1) Trecerea în administrarea domeniului public a falezei lacului de acumulare artificial Călimănești ca să poată fi întreținută și curățată și să se poată implementa proiectul ”Inelul Călimănești” care prevede pavare totală, stâlpi de iluminat, mobilier urban și pistă de biciclete. 2) Trecerea acestui nenorocit de canal colector în administrarea domeniului public al UAT Călimănești; 3) Rezolvarea accesului tuturor proprietăților vecine cu faleza Oltului. Drumul există, este acces, este posibil de realizat, dar ... statul în stat nenorocit Hidroelectrica nu vrea!
Pentru rezolvarea problemei poate interveni, în primul rând, deputatul Colegiului de care aparținem, Cristian Buican (PNL). Dar acest ciumat ne-a furat încrederea și nu numai că nu a rezolvat nimic din dosarele pe care le-am avut, dar ne-a și încurcat. Acum aveam mare nevoie de el! Dar Buican nu este! Nu a văzut nimeni niciun comunicat în care deputatul nostru să preia această problemă, mai ales că are un om important acolo ...
Executivul de la Călimănești trebuie să se poarte cu mănuși și cu multă diplomație pentru firimiturile pe care Hidroelectrica le aruncă. Important este că mangafalele au început lucrarea, se lucrează în prezent și până vor termina vor mai fi blocaje (în funcție de ploaie) pe DN 7 la Căciulata, iar Crișu Popescu, Gazeta Vâlceană, Dan Dănuț și încă vreo doi - trei vor exalta de bucuria inundațiilor!