În cadrul întâlnirilor zonale cu toate structurile locale ale PSD de la nivelul județului Vâlcea, desfășurate în cursul lunii ianuarie, au avut loc mai multe discuții legate de strategia internă, dar și pregătirea pentru perioada electorală care urmează.
Având în vedere hotărârile adoptate la nivel naţional cu privire la organizarea de conferinţe extraordinare la nivelul tuturor structurilor judeţene, în cadrul acestor întâlniri zonale, s-a convenit ca joi, 23 ianuarie 2020, la Râmnicu Vâlcea, în sala mare a Consiliului Județean, să se desfăşoare Conferinţa extraordinară a organizației judeţene a PSD Vâlcea.
Conferinţa va desemna delegaţii la Congres, membrii comisiei de integritate şi financiare, precum și structura de conducere a PSD Vâlcea. Conferinţa extraordinară se constituie din preşedinţii organizaţiilor locale, parlamentari, consilieri judeţeni şi municipali, primari, viceprimari și membri ai Comitetului Executiv Județean al PSD Vâlcea.