P Politică

Flash Eugen Cheran – PSD Călimănești: ” Referitor la chestiunile personale, de familie, fiecare trebuie să se uite în ograda lui. Nu cred că se compară mulți dintre ei cu ograda mea!”

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

De ceva vreme, Eugen Cheran membru în Biroul Politic al organizației PSD Călimănești este atacat pe facebook de oameni ascunși în spatele conturilor false. Motivul este campania pre electorală și implicarea acestuia în politica locală. Eugen Cheran devine tot mai periculos și deranjant pentru că începe să spună lucrurilor pe nume realizând aceste platforme din poziția de membru al unui partid politic și posibil candidat pe listele electorale. Numai că, atitudinea sa de opoziție este realizată cu subiect și predicat, Eugen Cheran având curajul să-și asume toate acuzațiile pentru că le face în mod personal și asumat. ”Ascunșii” lovesc pe la spate la modul în care pot spune orice fără să aibă vreo responsabilitate ...

Vă prezentăm mai jos câteva răspunsuri ale lui Eugen Cheran selectate într-un scurt interviu. Nu am cuprins toată fraza folosită, am selectat ideea. Aceasta conținea injurii și calomnii: 

Cozia-Info: Ați fost numit în spațiul virtual: ”Un oportunist care și-a făcut facebook ca să verse lături ca mulți alții”.

În primul rând se comentează după conturi false. Opoziția noastră nu are curajul să-și asume comentariile / acuzațiile și recurg la conturi false de unde spun orice. Jignesc, fac atacuri la familie, spun lucruri neadăvărate! Dacă ar avea curajul să-și asume acuzațiile, să fie bărbați adevărați circul nu ar mai fi atât de necontrolat. Ar fi declarații publice cu tot ce mă acuză, dar cu posibilitatea probării acestor acuzații și dreptul la replică. Și noi (n.r. PSD-ul) și ei (n.r. PNL-ul) am făcut contracte de campanie în ziarul local (n.r. Cozia-Info) și am stabilit că ne războim acolo. De ce nu vin în ziar? De ce nu fac comunicate de presă sau acuzații despre mine acolo? De ce vin pe facebook ca lașii, ascunși în spatele profilelor false și unde nu pot fi trași la răspundere? Acolo pot să scrie orice despre mine  ...

Referitor la chestiunile personale, de familie fiecare trebuie să se uite în ograda lui. Nu cred că se compară, mulți dintre ei, cu ograda mea!

Profesia mea este de lucrător în alimentație publică. Am învățat meserie la cel mai bun liceu din țară (Liceul Tehnologic de Turism Călimănești) cu specialitatea bucătar, cofetar, patiser. Sunt la fel ca alții de la noi care fac politică, am aceeași specializare! În ceea ce privește dipolmele postuniversitare puteam să ”achiziționez” și eu vreo două, dar nu am avut chef să-mi cumpăr ...

 

Cozia-Info: Pe facebook au postat împotriva dvs.: ”Ai fost la ciolan pe vremea lui Amuzan! Ce patiserie i-a crescut în piață! Ce contracte cu primăria avea!”

Am fost consilier local votat de oameni! Să nu uitați că înainte de PSD – Amuzan am câștigat alegerile de consilier local (împreună cu Gabi Mărăcine) pe forțele noastre proprii reprezentând Partidul Verde. Am scos doi consilieri. Chiar în acel mandat am propus și susținut candidatul PNL –ului adevărat, Vasile Scârlea - viceprimar. Ciolanul ...?! Puteți verifica ce afaceri am făcut cu primăria sau cât am profitat? Sunt acte în acest sens. Și este parchet, sunt organe abilitate ale statului care pot verifica. Dacă era ceva aș fi fost trimis în judecată de echipa Constantinescu ...

Patiseria din piață nu este proprietate personală, nu suntem proprietari pe pământul de acolo, este un loc concesionat în anul 2006. Am intrat în posesia locului pe timpul când nu eram consilier local. Am cumpărat concesiunea de la Ion Vlăduțu (împreună cu construcția veche, cu firma) și pe vremea primarului Florinel Constantinescu am primit autorizație de construire și funcționare (anul 2013). Amuzan nu mi-a dat nimic în acest sens, iar dacă nu cumpăram de la cineva nu puteam să ajung în piață niciodată, pentru că am cumpărat firma cu totul! După asta am participat la licitație pentru concesiune și pentru că am avut cel mai bun punctaj am câștigat. S-a ținut cont de vechea concesiune, de preemțiune, pe care, așa cum v-am spus, am cumpărat-o.

 

Cozia-Info: Altă acuzație în mediul on-line: ”Eu unul mă întreb ce le-a promis Mihăiță Iacovete de au devenit așa vocali: Eugen Cheran, Cici Mesea și Gică Vlădan?”

Domnul Iacovete este prieten de peste 40 ani, nu am nicio promisiune din partea dumnealui și nici nu am pretenții. Am 20 de ani de politică la Călimănești, nu am nevoie de nicio motivație ca să continui ce am început. Se apropie o nouă campanie electorală, am fost alături de PSD în tot acest timp, iar acum vine decontul unui mandat electoral. Nu eu inventez campaniile electorale, așa este peste tot! Dacă nu a existat opoziție ce puteam să facem noi care nu am participat la deciziile actualului Consiliu Local?

 

În 2012, când am pierdut alegerile în fața domnului Constantinescu am lăsat proiecte importante orașului Călimănești. Am fost consilier local în echipa aceea care a adus Călimăneștiului:

  1. Fianțarea modernizării și reabilitării parcurilor Căciulata și Călimănești;
  2. Finalizarea finanțării pentru modernizarea proiectului de apă, apă uzată și canal în Jiblea Veche, Jiblea Nouă, Călimănești;
  3. Construirea stației moderne de colectare a canalizării;
  4. Finanțare pentru reabilitare și modernizare drum de cură balneară (Drumul de la podul suspendat prin pădure);
  5. Introducerea gazelor în orașul Călimănești și în toate cele șase cartiere;
  6. Construirea Centrelor de Informare Turistică din Călimănești și Căciulata;
  7. Proiectul Mirajul Oltului (parcul sportiv Jiblea Veche, debarcaderul, vaporașul și SPA-ul);
  8. Centrul de expoziții Seaca;