P Publicistica

”Unirea de la Milcov”

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Sărbătorim astăzi, la 24 ianuarie, un moment simbol, anume unirea Principatelor Române, moment împletit cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor Principate – 5 ianuarie și 24 ianuarie 1859. În respectivele zile, cele două comunități au decis, prin acte de energie națională, înfăptuirea edificiului statului modern român. Dar totul nu s-a oprit la ziua de 24 ianuarie.

Fruntașii politici au început să construiască instituțiile politice interne care au căpătat forme europene, iar gândirea politică a atins un alt nivel de complexitate, iar ca o dovadă sinceră a efortului, la 21 februarie 1862, termenul ”România” a devenit numele comun al Principatelor Române și-a fost folosit în toate actele oficiale. Toți au avut ca scop identitatea națională și căile de dezvoltare a noului stat de pe harta Europei. Rolul statului în viața publică s-a extins, iar cei responsabili și-au asumat acțiunea principală privind dezvoltarea și stabilitatea socială, plus progresul economic.  Ne-am creat o cale generală de dezvoltare pe care am urmat-o până la cel de-al doilea război mondial, moment în care am pășit  spre totalitarism și la violență în masă, iar generații întregi au fost distruse. Dar lucrul cel mai important a fost faptul că elita secolului al XIX-lea, la fel și cea post 1989, a făcut pasul în Europa și a acceptat să facă parte din comunitatea ”normalității europene”.

Astăzi, la 24 ianuarie, este foarte important să ne aducem aminte de acei oameni pentru că  au avut în propriile mâini modul în care să-și organizeze statul. Consider că acele personalități trebuie să fie modele pentru viitorul nostru, iar concepția statului de drept, a orientării spre Occident și a statului constituțional democratic să o ancorăm cât mai puternic în mentalul colectiv.

La Mulți Ani, România!

La Mulți Ani tuturor românilor!