În ședința ordinară de vineri, 29 octombrie 2021, au fost aprobate cererile de finanțare și devizele generale estimative pentru trei obiective de investiții, ce cuprind modernizarea unor drumuri județene.
Pentru finanțarea acestor proiecte, CJ Vâlcea își propune să acceseze Programul național de investiţii "Anghel Saligny", program ce se derulează prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Cele trei drumuri pentru modernizarea cărora se solicită finanțare sunt:
- DJ 703 F Râmnicu Vâlcea – Fedeleșoiu – Runcu - Valea Babei - Limită județ Argeş, pentru modernizarea căruia se solicită de la bugetul de stat suma de 58.917.706,48 lei (buget local: 414.077,29 lei);
- DJ 703L Jiblea Veche (DJ 703 G) Dăeşti - Sâmbotin – Fedeleşoiu (DJ 703F), pentru modernizarea căruia se solicită de la bugetul de stat 35.540.067,29 lei (buget local: 470.369,61 lei);
- DJ 703H Limita Jud. Argeş – Perişani - Titești - Boişoara – Câineni (DN 7), pentru modernizarea căruia se solicită de la bugetul de stat 119.122.996,20 lei (buget local:1.118.960,54 lei).
În paralel, cu puținii bani pe care îi avem, noi vom continua lucrările pe aceste drumuri, în special în zonele care au urgent nevoie de reabilitare. A declarat, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!