Cu cât existenţa are o singură culoare, cu atât universul de interese este redus la o singură problemă de viaţă şi pustiul cuprinde sufletul. A trăi în mijlocul naturii este minunat, dar nu suficient ; a privi imagini frumoase pe internet este reconfortant, dar prea puţin; a merge la un club de dans este încântător, dar neîndestulător, a participa la un cenaclu literar este util,  dar infim pentru a satisface nevoia de socializare a omului.

Speranţa noastră de forţă şi vitalitate este multitudinea de ocupaţii pe care le acoperim zilnic pentru ca seara sufletul să fie satisfăcut, iar inima plină. Cu cât îi oferim mai puţin, inima are mai multe goluri. Acest lucru ne jenează, ne dă un sentiment de inutilitate, de neîmplinire.

      «  Se spune că un tânăr se adresă unui înţelept să îi explice de ce oamenii judecă uşor pe altul, de ce sunt cusurgii şi greu poţi intra în graţiile cuiva în ciuda străduinţelor tale…

- Ei bine, dragul meu, oamenii privesc viaţa după nişte criterii alese de ei. Pentru fiecare mod de judecată îşi construiesc nişte ochelari. Ochelarii cu lentile verzi sunt pentru cei care muncesc mult, cei albaştri pentru cei curaţi, îmbrăcaţi frumos şi îngrijit, cei cu sticlă galbenă pentru cei bogaţi şi mândri de ei, cei roşii pentru cei veseli, voioşi şi binevoitori. Ce spun eu este doar un exemplu, dar fiecare are obiceiul să şi-i schimbe mereu: cu ochelarii cu care priveşte un medic nu priveşte şi pe cârciumar sau pe beţiv, cu alţi ochelari îl vede pe cel cu multă şcoală şi cu alţii pe cel guraliv, certăreţ şi neprietenos. Şi tot aşa, îi schimbă şi comentează ceea ce vede. Căci omului îi place să se exprime.

- Înţeleg că fiecare priveşte lumea doar prin ochelari ?

- Ai înţeles bine. De aceea judecă, critică şi blamează. Nu îşi dau seama că ei văd lucrurile deformat din cauza contextului în care s-au format ca oameni.

- Părinţii au rolul lor în copilărie, dar mai târziu, eu mă mişc singur prin viaţă.

- Da, dar nu eşti independent… porţi masca şi haina pe care ţi-au dat-o părinţii tăi.

- Masca? Haina? Ce vrei să spui, dragă maestre ?

- Masca este semnul pentru nivelul de iubire şi iertare la care au putut părinţii să te       ridice, iar haina este aura cu care te-au înconjurat de mic, după care eşti bine primit şi văzut de alţii, ajutat şi apreciat sau ignorat, respins şi nedreptăţit.

- Oooo, dar, lucrurile sunt foarte complicate, după cum constat.

- Exact. Speranţa o au cei care învaţă să excludă ochelarii care deformează lucrurile,  privesc cu ochii  spiritului şi văd sufletele celorlalţi oameni. Atunci, ei pot mângâia cu vorba, cu privirea, cu zâmbetul.

-Mulţumesc, din inimă. Promit că voi reflecta şi voi lua aminte. »

Aşadar, « culoarea existenţei » o reflectă o paletă de aspecte : plăcerea de a lucra cu pricepere; bucuria de a discuta cu prietenii; satisfacţia de a realiza binele; mulţumirea de a admira şi a descoperi mereu ceva nou, încântător; mulţumirea de a iubi şi a trăi frumos între oameni; obişnuinţa de a nu lua în serios necazurile, ele având un sens al învăţării, al maturizării şi al înţelepciunii. Fiecare pictează tabloul existenţei sale în culorile preferate, şi în funcţie de « talentul » său…