În stațiunea Călimănești – Căciulata turiștii beneficiază și de oferta turistică a vaporașelor (tip cataraman) de vilegiatură. Sezonul estival 2022 debutează cu trei operatori (vaporașe Valentin, vaporașe Remus și vaporașe Mirajul Oltului printr-o direcție a Consiliului Județean Vâlcea).
De ce spun nebunie? Pentru că în spatele liniștii afișată în jurul pontoanelor de la Căciulata și Cozia (dacă se poate spune așa) se ascund tensiuni concentrate într-o pâclă grea, unori tulburată de zvâcnirile harței spontane.
Pe motivul iredentist care revendică dreptul de a fi fost primul descălecător al tuturor teritoriilor care desfășoară pontoane pentru vaporașe în lacul artificial al barajului Călimănești, Valentin Sotir trăiește cu ”gălușca în gură” marcat de gândul că aceste terenuri cu dechidere la apă se află sub dominație străină (adică mai vin și alții)! Oricine mai deschide o afacere în domeniul vaporașelor, devine concurent ... și în același timp și cel mai mare dușman!
Asta pățește de câțiva ani Remus Moldoveanu (vaporașe Remus), care este reclamat, șicanat, provocat și (probabil va păți de anul acesta și Costi Rădulescu). În jurul pontoanelor se duce o luptă disperată pentru ”mușterii”, iar insistența asupra turiștilor devine de multe ori deranjantă. Pe aleile parcurilor au fost așezați reprezentanți ai firmei care au sarcina să convingă oamenii că plimbarea cu vaporașul este mirobolantă. Acești reprezentanți se întâlnesc cu reprezentanții concurenței și în nenumărate cazuri au ieșit scântei finalizate cu dosare penale la Poliția Călimănești și Parchetul Brezoi.
Sotir nu cedează niciun centimetru pentru că patima invidiei este incomparabil mai activă decât egoismul, iar maladia benignă a situației este deja cuibărită în creerii acestui om, care vede în oricine un posibil dușman. Totul este împotriva lui!
Mai 2022 a debutat cu reclamații la Apele Române, plângeri penale prin Instanțe încercări repetate de intimidare a tuturor care se implică într-un fel sau altul în această situație.
Ce pot să facă?
Conform Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale pe raza orașului Călimănești, adoptat de către Consiliul Local trebuie să stea liniștiți la pontoane, să plece în cursă pe rând (ca la taxi), să nu se mai provoace pentru că oricine are dreptul să deruleze afaceri în domeniul vaporașelor de vilegiatură. Faptul că Valentin Sotir a fost primul ... nu-i aduce nicio excusivitate.