Cea mai importantă curiozitate a festivalului Cântecele Oltului, desfășurat la Călimănești, în perioada 18 – 20 august 2023, a fost apariția președintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican îmbrăcat în costum de cioban autentic (la costum mă refer)! Festivalul reunește județele prin care trece râul Olt, iar Călimăneștiul organizează încă din anul 1971 o manifestare de cântec, dansuri populare și concurs. La deschiderea acestuia paricipă oficialitățile județului Vâlcea, alături de alte personalități, care întâmpină participanții cu o paradă a ”fitzelor” și spiciurilor de orice fel.
Totul este un spectacol ... artiștii fac spectacol, personalitățile fac spectacol! Dacă până acum, la Călimănești spectacolul era asigurat de micile ifose ale ”pitzipoancelor feminine din politică” care se etalau prin țoale și ignoranță în fața mulțimii consumatoare de trei mici și o bere la halbă, anul acesta Cristi Buican a reușit să întoarcă toate privirile. Deputatul, președintele și combinatorul culiselor politice locale a arătat în weekendul trecut cât este de ... manechin! Fiul comunei Perișani - Vâlcea care nu a făcut nimic din punct de vedere politic pentru Călimănești a arătat tuturor ce poate să facă în domeniu artistic. Transformat în cioban autentic cu gesturi, cătare și cu uitătură, liberalul vâlcean a fost ... artist la superlativ! Cel mai frumos!
Pentru faptul că Executivul de la Călimănești i-a anunțat pe toți abonații la ”lozeală” că anul acesta este fără discursuri, Cristian Buican s-a costumat în ... cioban!
O altă (...) apariție a fost Georgeta Pripas, contabila de cartier care la Călimănești a cunoscut apogeul carierei! A fost înnobilată la rangul de Director Economic al Primăriei Călimănești și a făcut parte din ”corpul de prizoniere” coordonat de Sami Vâlcu în numele Treimii de la Rm.Vâlcea, celebra grupare a Gutăilor.
Pe sistemul ”ciocul mic că acuma noi suntem la putere” această doamnă Pripas cică ar fi condus departamentul economic din stațiune mai bine de zece ani. Folosită pe post de mână dreaptă sau stângă (gen te șterg eu) trebuie să răspundă la multe întrebări cu retorică penală! Ca drept dovadă a problemelor, Georgeta a spălat putina de la Primăria Călimănești de o bucată de vreme consistentă, fiind ascunsă de Gutăi în ”mocirla instituțională” de la Rm.Vâlcea.
A mai rămas, după cum se vede, agățată de amintirile frumoase din perioada Călimănești și impresia că fostele colege din compartimentele administrației locale nu mai pot de dorul ei! Pe 18 august, ”împopoțonată” ca țața Leana în costum național, a participat și ea (în calitate de personalitate) la protocolul oficial al Cântecelor Oltului.
O să aflăm ce ”coțohârlă” din primărie o tot invită și de ce? Informând călimăneștenii cum se evaporă banii lor de protocol ...