Festivalul Național de Satiră și Umor ”Povestea Vorbii” a ajuns la a 15 ediție. Acesta a reunit anual, la sfârșitul lunii octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii care contribuie la sublinierea optimismului și a bunei dispoziții caracteristice românului.
Organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în colaborare cu Uniunea Epigramiştilor din România şi Clubul Umoriştilor Vâlceni, Festivalul Naţional de Satiră și Umor ”Povestea Vorbii”, are rolul de a descoperi și promova spre marea scenă a umorului pe cei mai talentați interpreți ai genului.
De-a lungul celor 15 ediţii desfășurate, festivalul s-a bucurat de participarea a numeroase nume sonore ale genului satirico - umoristic printre care amintim pe : Mihai Frunză, Eugen Albu, Paul Nicolae Mihail, Alexandru Hanganu, Gheorghe Zarafu, Gheorghe Bâlici, Elis Râpeanu.
De asemenea, juriul festivalului a avut în componența sa numeroși specialiști în domeniu precum: poetul Nicolae Dragoş, poetul George Corbu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, profesorul universitar şi critic de renume Ştefan Cazimir, Valerian Lică – redactorul şef al revistei EPIGRAMA, cunoscutul umorist Gheorghe Zarafu, redactor al publicaţiilor Urzica şi Perpetuum Comic, fost preşedinte UER.
În acest an Festivalul se va desfășura în perioada 29 – 31.10. 2021 și va cuprinde tradițional două secțiuni competiționale:
- EPIGRAMĂ
- FABULĂ
Cea de-a treia secțiune, secțiunea MADRIGAL, inițiată în anul 2018 special pentru orașul Călimănești, în cadrul căreia fiecare concurent participa cu un madrigal care să conțină cuvântul CĂLIMĂNEȘTI, a fost înlocuită anul acesta cu secțiunea PARODIE, dedicată ziaristului Petre Tănăsoaica, editor - șef al Cotidianului „Viața Vâlcii” și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Astfel, în cadrul acestei secțiuni, fiecare concurent va participa cu o parodie a poeziei „Încărunțesc pe dealuri herb și slavă” aparținând poetului mai sus menționat.
Festivalul va fi organizat în sala de spectacole a Liceului de Turism
C.J.C.P.C.T. Vâlcea realizează materialele publicitare şi asigură organizarea unui spectacol de satiră și umor de minim 2 ore, în orașul Călimănești, cu participarea a 24 din cei mai buni autori de profil din țară în data de 30 octombrie 2021, începând cu ora 1700;
Orașul Călimănești se angajează în susținerea acestei manifestări culturale asigurând sala pentru spectacol, cazarea şi masa unui grup de aproximativ 30 de persoane, precum și premiile pentru secțiunea PARODIE, după cum urmează:
- Premiul I - 450 LEI
- Premiul II - 400 LEI
- Premiul III - 350 LEI
- Mențiune - 250 lei LEI
Pentru susţinerea obligaţiilor asumate în acest parteneriat este necesară alocarea sumei de 8.000 lei, sumă ce va fi suportată din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere și religie”.