E Evenimente

De ziua Călimăneștiului va fi inaugurat un obiectiv important pentru oraș

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În data de 20 mai 2023, orașul unde a trăit domnitorul Mirccea cel Bătrân, sărbătorește 635 ani atestare documentară. În fiecare an Primăria Călimănești, alături de Mănăstirea Cozia și Liceul Tehnologic de Turism organizeză manifestări dedicate acestui eveniment.

Anul acesta călimăneștenii inaugurează ”Centrul Multifuncțional Călimănești” o clădire construită în arhitectură helvetică care aparține domeniului public privat al unității administrativ teritoriale de aici. Clădirea nu a fost revendicată de nimeni și este a orașului Călimănești. Situat în zona Sfrengheș lângă Casa de Cultură Florin Zamfirescu și vila Florilor reabilitarea ”Centrului Multifuncțional Călimănești” întregește zona oferind un tablou arhitectural deosebit. A fost aici, pe vremuri, grădiniță de copii și în urmă cu câțiva ani dispensar medical.

De ce câștig important?

Pentru că orașul Călimănești, de 33 ani nu are o sală unde să-și desfășoare evenimentele culturale, decent! În contextul în care are opt spații: Sala cinematografului Oltul, Casa de Cultură, Cinematograful Cozia, Centrul multifuncțional, Sala de festivități a Liceului Tehnologic de Turism, Sala de consiliu a primăriei, Sala de lectură a bibliotecii A.E. Baconsky și Căminul cultural Jiblea Nouă, dar, fiecare are câte o destinație sau nu sunt reabilitate.

Centrul Multifuncțional Călimănești a fost renovat pe fonduri europene și trasformat într-un mic castel unde se vor desfășura evenimente culturale, ateliere de lucru, evenimente sociale de mici dimensiuni. 20 mai 2023 aduce în administrația locală o destinație de trebuință care va susține demersurile de pe agenda Executivului călimăneștean. Este bifat acum încă un punct rezolvat al primarului Florinel Constantinescu care va aduce mai multă deschidere în fața evenimentelor culturale locale și exterioare.

20 mai 2023 este ziua ușilor deschise unde sunt invitați toți călimăneștenii să participe la inaugurarea centrului care a fost reabilitat și pus în funcțiune pentru oamenii acestui oraș.