Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Gorj și Dolj, împreună și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat ieri, 21 octombrie 2024, activități procedurale într-o cauză penală privind un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, respectiv cinci percheziții domiciliare, pe raza județului Vâlcea, dintre care patru la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale și una la sediul unei instituții publice (Ocolul Silvic Bălcești). De asemenea, ofițerii anticorupție au ridicat documente de la șase instituții publice din Județele Vâlcea, Dolj și Gorj, în baza ordonanțelor emise de procuror.
La finalizarea activităților procedurale, au fost puse în executare patru mandate de aducere, iar în baza probatoriului administrat, procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de agentul de poliție cercetat în cauză, acestuia fiindu-i instituită și obligația de a nu desfășura activitatea profesională de agent de poliție. Polițistul este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea, pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informații obținute în virtutea funcției, complicitate la infracțiunea de furt calificat de produse petroliere, delapidare și fals informatic (sub formă de autorat și instigator).
În fapt, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada noiembrie 2021- noiembrie 2023, deși avea calitatea de lucrător de poliție cu interdicțiile prevăzute art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea 360/2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul ar fi efectuat în mod continuu și sistematic, operațiuni financiare cu material lemnos ca acte de comerț în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv a efectuat achiziții de material lemnos în sumă de 95.478,65 de lei și vânzări de material lemnos în sumă de 188.025 de lei.
Pentru a disimula efectuarea operațiunilor financiare cu material lemnos, ca acte de comerț, lucrătorul de poliție a introdus, respectiv a instigat alte persoane să introducă, fără drept, date informatice în aplicația SUMAL 2.0, respectiv a accesat și utilizat contul altei persoane, în vederea emiterii unor avize de însoțire a materialului lemnos, în care a inserat date necorespunzătoare adevărului, privind persoana care a creat avizul, persoana care a emis avizul – operator economic, persoana care a preluat materialul lemnos în depozit, cu scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv comercializarea ilegală a materialului lemnos, lucrătorul de poliție efectuând, în fapt, toată procedura de achiziție și preluare a materialului lemnos.
Tot în realizarea activităților comerciale cu material lemnos, în cursul lunii noiembrie 2022, lucrătorul de poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sa de competență, a folosit în interes personal autoturismul de serviciu, pentru a se deplasa în municipiul Râmnicu Vâlcea, parcurgând o distanță de 150 de kilometri dus-întors, pentru ridicarea kit-ului de semnătură electronică necesar participării la procedura de achiziție publică a unei cantități de material lemnos, organizată on-line.
De asemenea, în perioada ianuarie 2022 – martie 2022, lucrătorul de poliție a ajutat alte persoane, în baza unei înțelegeri anterioare, să sustragă produse petroliere dintr-o conductă, asigurându-le paza pe perioada transportării produselor sustrase.
În cauză, se efectuează urmărirea penală și cu privire la alte persoane prin intermediul cărora agentul de poliție a efectuat activitățile comerciale incompatibile cu funcția.
În administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Române și ai jandarmilor din cadrul Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.