F Faptul divers

Tineri rătăciți în pădurile din Voineasa, găsiți de jandarmii montani vâlceni

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Weekend cu peripeții pentru doi tineri din Craiova, care au venit la schi. Aceștia au urcat sâmbătă, 20.03.2021, cu telegondola pe pârtia Domeniului Schiabil Transalpina doar că la coborâre au ales un alt traseu, prin pădure, un drum pe care nu îl cunoșteau.

La scurt timp, s-a întunecat. Prietenii lor, aflați la baza pârtiei, după ce i-au așteptat aproximativ 3 ore în zadar, au apelat la jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Voineasa, de teamă că aceștia să nu fi pățit ceva.

Jandarmii vâlceni s-au mobilizat imediat și au plecat în căutarea lor. Totul era contra cronometru, așa că s-au folosit de o autospecială cu semnalele acustice și sonore pornite, alt jandarm a pornit pe schiuri iar celălalt a plecat în grabă cu snowmobilul. Au încercat sa îi sune tot timpul, dar telefoanele lor erau închise ... până la un moment dat când unul dintre turiștii rătăciți a răspuns speriat la telefon. A fost liniștit de către jandarm, care l-a asigurat că dacă își păstrează calmul și îi dă câteva informații, în scurt timp o să fie găsiți. Au fost îndrumați eficient de către jandarmi, care cunoșteau foarte bine zona, astfel încât, în aproximativ 20 de minute, au reușit să iasă la un drum forestier și să fie găsiți.

Speriați și obosiți, au reușit cu greu să zâmbească pentru a le mulțumi jandarmilor salvatori, care timp de aproximativ două ore, nu s-au gândit decât la faptul ca două vieți depind de abilitățile lor. Nu au fost necesare îngrijiri medicale pentru cei doi tineri, care au mărturisit jandarmilor vâlceni că a fost ultima oară când se abat de la un traseu marcat și că după această experiență neplăcută, au conștientizat cu adevărat pericolele la care au fost expuși.

„ A venit un tânăr din Craiova și ne-a relatat faptul că doi prieteni de-ai lui s-au rătăcit prin pădure și nu au mai reușesc să se orienteze. El a tot sunat, respectivii nu au răspuns, nu aveau semnal, după care am sunat la dispecer, ne-am pus în mișcare și am plecat în căutarea lor. Am plecat cu semnalele luminoase și acustice pornite, împreună cu colegii mei care au pornit cu schiurile și snowmobilul  în căutarea lor. După un anumit timp, cele două persoane, care au fost rătăcite, au răspuns  la telefon. După care, ne-am dus către ei, i-am îndrumat să vorbească cu noi, le-am lăsat pornite girofarurile cu lumini ca să poată veni la drum. Această misiune a durat 2h, i-am găsit, nu au fost necesare îngrijiri medicale, și-au recuperat mașina și s-au îndreptat spre Voineasa,  unde aveau cazare.

Sfatul meu pentru turiștii care vin în această zonă,  ar fi să nu se mai aventureze prin pădure, deoarece este periculos, sunt foarte mulți copaci rupți din cauza viscolului și  se pot accidenta. Și când pleacă la drum, ar fi bine să nu le lipsească lanterna, care e foarte importantă în astfel de situații.” A declarat jandarmul plutonier adjutant șef, Relu Constantin Chelcea!