Proiectul face parte dintr-un portofoliu, pentru anul 2019, lansat de către Primăria Călimănești și vizează amenajarea unor spații de calitate. Alături de acest proiect, în Călimănești se află în executare „Creșterea eficienței energetice în clădirea Grădiniței cu program prelungit – Călimănești”, „Reabilitarea totală a sistemului de iluminat public”, „Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Gimnaziale Jiblea Veche”, „Modernizare străzi, asfaltare, amenajare trotuare, execuție rigole pe raza orașului”, „Implementarea proiectului de incluziune socială pentru familii defavorizate”, „Achiziționare clădire pentru construcție cămin de bătrâni sub asistența socială a Primăriei Călimănești”, „Construcție Clubul Seniorilor”.
„Poiana lui Caliman”, pe lângă necesitatea evidentă de a transforma acest spațiu într-unul primitor pentru cei ce-l tranzitează, prin crearea unor zone de relaxare foișoare, se intenționează crearea unei poienițe – prin care autoritățiile vor să evidențieze legătura dintre denumirea zonei cu cea a conducătorului obștei sătești din sec.V și anume conducătorul Căliman.
Proiectul se situează în intravilanul stațiunii Orașului Călimănești (Sfrengheș - Căciulata), într-o zonă de tranzit cu acces direct la drumul național DN7-Calea lui Traian și este construit cu:
Sculpturi de grădină
Sculpturile vor reprezenta șapte momente/secvente diferite a deplasării unui cal printr-o poiană, fiind surprinse momentele începerii deplasării, traversarea unei cascade și a unui iaz cu apă și ulterior continuarea traseului în perimetrul propus spre amenajare.
Amenajari peisagere- spatii verzi
- Amplasarea de specii de arbori și arbuști (foioși și rașinoși), de realizarea de peluze și aliniamente;
- Realizarea unui echilibru armonios între suprafețele plantate (peluze, arbori și arbuști);
- Diversificarea zonelor de spațiu verde, crearea de compoziții vegetale judicioase, în perfectă armonie cu aspectele climatice specifice zonei, care să ofere tablouri interesante din punct de vedere cromatic și vegetal pe parcursul anului, prin utilizarea de specii aclimatizate în zonă;
Soluțiile propuse au căutat să pună în evidență relieful, tema proiectului, clima existentă și caracterul parcului. Se vor utiliza specii, rezistente, crescute la container de cel putin 2 ani, cu talie înaltă pentru un efect imediat, cu mare valoare decorativă. De asemenea, s-a luat în calcul realizarea unei grădini care să poata fi întreținută chiar de către persoane nespecializate în domeniu.
Valoarea totală a proiectului este de 4.153.788, 94 lei cu TVA (883.784,88 euro). Lucrarea va fi inaugurată la sfârșitul acestui an.