P Politică

Jurământ amânat pentru Grigore Țolea, fostul primar al comunei Malaia

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Grigore Țolea, fost primar al comunei Malaia este în prezent consilier local, și face parte dintr-un consiliu (11 membrii) în care sunt câștigate șase locuri de către forțele de dreapta. Vorbim aici de 4 – PNL, 1 – USR, 1 – PMP. Este ușor de crezut convingerea fostului primar în lupta sa cu PSD, care a declarat pentru Cozia-Info: „Voi continua în cadrul PNL-ului și voi continua ca viceprimar”. Grigore Țolea se bazează pe unitatea partidelor de dreapta din comuna Malaia și are toată convingerea că va putea continua priectele depuse pe vremea mandatului său. Mai este ajutat indirect, probabil, și de intenția unui consilier PSD, Emil Alexescu, despre care spun sursele din interiorul PSD Malaia ... ar fi dispus să susțină candidatul PNL.

Consilier bolnav de Covid 19 prezent la ceremonia de inaugurare

Grigore Țolea, la data investirii Consiliului Local și la jurământul pentru un nou mandat de consilier a trebuit să stea acasă, din cauza Covidului. DSP Vâlcea a dispus măsura izolării (atenție nu carantinare) în data de 30. 10. 2020, decizie pe care fostul primar a respectat-o.

Nu același lucru s-a întâmplat cu consilierul local PSD, Romică Jianu depistat cu Covid 19 și carantinat prin ordinul DSP Vâlcea în data de 29.10.2020, la domiciliul său din satul Ciunget, comuna Malaia. Acesta nu a respectat prevederile penale pentru zădărnicirea bolilor și a părăsit domiciliul de carantină la două zile după impunerea deciziei. Grigore Țolea a declarat pentru Cozia-Info:  ,,La ședință a participat un consilier de la PSD care deși trebuia să fie în izolare  la acea dată, a fost și și-a depus jurământul. Nu știu ce încredere dăm noului Consiliu Local dacă venim cu asemenea oameni într-un for care, tocmai, adoptă decizii de impunere pentru populație”.

A fost o luptă foarte strânsă

Referitor la validarea actualului primar Gheorghe Dinculescu, Grigore Țolea a comentat: ,,O victorie destul de strânsă, dar modul în care a câștigat, a fost destul de murdar, când se fac vize de flotant, și inclusiv șoferul lui de la Hidroserv, vine si votează la Malaia, ce se mai poate spune?!”.

 

Nota redacției: În cursul acestei dimineți am fost contactați de către consilierul Emil Alexescu (PSD) care a declarat: „Vă rog să rețineți că nu am nicio legătură cu vreo susținere a domnului Gabriel Țolea. O să urmeze votul pentru viceprimar și veți vedea că votul meu este pentru echipa din care fac parte. Nu știu de unde ziarul a scos informațiile acestea și de ce le pune în situația de a fi acuzat de lucruri care nu sunt adevărate ...!

Informațiile ajunse la ziar sunt pe surse din interiorul PSD Malaia care nu mai are încredere în consilierul Emil Alexescu și, mai mult, este posibil ca acestuia să-i fie retras sprijinul politic. Lucru care se va întâmpla zilele acestea.