Comuna Malaia este situată pe Valea Lotrului, completând alături de Brezoi și Voineasa (localități vecine) zona bogată în peisaje de munte, oferte turistice, frumuseți ale naturii, resorturi de ski, etc. Cea mai bine organizată (ca Unitate Administrativ Teritorială) este această localitate! Aici nu au existat, în administrația locală, scandaluri majore, fraude, datorită oamenilor care au dovedit de-a lungul anilor că știu să sfințească locul. Astăzi, Malaia are o ofertă turistică foarte bine construită (pensiuni agroturistice), iar autoritatea locală lucrează pentru implementarea proiectelor de infrastructură de aici.
Primarul localității, Gheorghe Dinculescu (PSD) ne-a declarat că are proiecte depuse în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, unde există deja, patru inițiative privind reabilitarea drumurilor, cu o valoare destul de bună pentru comuna Malaia, 17, 5 milioane lei.
”Încercăm să obținem finanțări pentru extinderea rețelei de apă potabilă în Malaia, canalizare în satele Ciunget și Malaia, am mai avut două proiecte la care nu am reușit să realizăm indicatorii, adică extinderea apă potabilă și canalizare în satul Săliște. Dezvoltarea României nu se rezumă doar la „Anghel Saligny” care acoperă doar o mică parte din nevoile noastre. Am depus proiect la Fondul de Mediu pe partea de iluminat, reabilitare sistem de iluminat în Malaia, reabilitare termică și energetică la școala și grădinița din Malaia. Tot prin fondul CNI am depus solicitare pentru reabilitare - dotare, dispensar Malaia și au intrat în lista de sinteză. Mai avem căminul Malaia tot la CNI și tot o cerere pentru reabilitare și dotare primărie Malaia. Aceasta sunt proiectele la care s-a lucrat în semestrul II al anului.” a declarat Gh. Dinculescu
Cozia-Info: Cum terminați anul 2021 din punct de vedere fiscal? Aveți datorii?
Nu, din punct de vedere fiscal terminăm anul cu bine, nu avem datorii, toate lucrările care s-au încheiat sunt plătite la zi.
Cozia-Info: Care sunt evenimentele organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de către Primăria Malaia?
Nu ne-am propus să organizăm evenimente, să vedem cum evoluează pandemia, vom stabili alături de conducerea școlii. Primăria este cea care va da cadouri copiilor de Moș Crăciun și modul cum le vor primi îl vom stabili în funcție de evoluția virusului. Vom proceda probabil ca anul trecut, se va deplasa direct directoarea școlii împreună cu o altă persoană la fiecare copil acasă.”
Cozia-Info: Un mesaj pentru locuitorii comunei Malaia
În primul rând, le doresc să le dea D-zeu sănătate, din păcate trecem printr-o perioadă grea. Sărbători cu bine, liniștite, fericite și cu speranța unui an mai bun din punct de vedere al sănătății!