P Politică

La Călimănești, Romeo Vlad (PSD) votează împotriva reabilitării termice a asociațiilor de locatari

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Romeo Vlad este consilier local PSD în Consiliul Local Călimănești. Componența celor 15 consilieri în mandatul 2020 – 2024 este următoarea: 10 – PNL, 3 – PSD, 2 – PPU-SL.

Am constatat zilele acestea că odată cu venirea primăverii s-a trezit și Romică Vlad la viață, iar acum (după tăcerea iernii hibernale) este hotărât să facă ceva valuri! Cum prin oraș nu-l bagă nimeni în seamă și-a îndreptat ”stăruința în detalii” către proiectele de hotărâri ce privesc reabilitarea termică a blocurilor din localitate. Romică lansându-se aici ca instanța morală care luptă pentru promtitudine, prețuri mici și seriozitate maximă, votând luni 21.03. 2022, împotriva proiectului de hotărâre privind modificarea hotărârii CL nr. 111 / 28.11.2019 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției ”Reabilitare termică a blocurilor de locuințe 674, 672, 670, 6A, R1, R2, bloc 1 și bloc 2 din orașul Călimănești. Adică, Executivul condus de Florinel Constantinescu a ajustat prețurile din proiectul aprobat în 2019 la inflația și prețurile actuale din 2022 (ca să poată plăti constructorilor).

Până la forul politic local, ”Ai lu Romică” se ocupă tot cu construcțiile, unde este cunoscut în oraș de mare mincinos, dezorganizat, slab manager, dar cu prețuri foarte mari (pe motiv că ... s-au scumpit materialele)!

 

În concluzie ...

  1. Se cunosc eforturile maxime pe care Executivul lui Florinel Constantinescu le depune ca să cuprindă toate asociațiile de locatari în această campanie de înfrumusețare și reabilitare termică;
  2. Dacă nu sunt plătiți constructorii nu vin;
  3. Chiar dacă interesele personale disputate între casă particulară și asociație de locatari nu coincid, ca reprezentant politic și administrativ, Romeo Vlad are obligația să judece corect interesul și necesitățile comune;
  4. Datorită votului dement din mandatul 2008 - 2012 (când ai lu Romică aveau majoritatea în Consiliul Local) a fost atribuit serviciul de încălzire termică geotermal către SC CET Govora SA. Și care s-a dovedit a fi foarte dezavantojos orașului Călimănești! S-a întâmplat lucrul acesta pentru că-i șoptise tătuca Ion Câlea ...