În anul 1520 Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești (1512-1521) a început construirea Schitului Ostrov din Călimănești pe temeliile unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea. N-a apucat să-l vadă terminat deoarece la 15 septembrie 1521 s-a stins din viață. Lucrările construcției au continuat sub supravegherea soției sale, Despina Elena. Au fost terminate în anul următor 1522.
De la 1522 și până în 1890 a fost schit de călugărițe. În anul 1890 cu învoirea P.S. Episcop de Argeș, Ghenadie Petrescu (14 februarie 1876 – 1 mai 1893) Ministerul Cultelor a mutat călugărițele de la Schitul Ostrov la Mănăstirea Vălenii de Argeș. De la 1890 schitul a fost slujit de călugări până în anul 1997. Începând de la 1997 Schitul Ostrov a redevenit schit de călugărițe.
În perioada 1522-1890 la Schitul Ostrov s-au perindat multe călugărițe, dar dintre toate patru sunt mai însemnate: Platonida, Teofana, Xenia și Maximilia.
Platonida a fost soția lui Neagoe Basarab (1512-1521) și se numea Elena. S-a născut pe la anul 1488 în localitatea Srem din Serbia și-a fost fiica lui Iovan Brancovici (n. 1465 – m. 10 dec. 1502). Acesta a fost despot de Srem de la 1493 și până la 10 decembrie 1502. El a mai avut un frate, pe Gheorghe cu care a fost asociat la domnie în perioada 1493-1496. În anul 1496 Gheorghe a renunțat la domnie și s-a călugărit primind numele de Maxim. După moartea lui Iovan Brancovici, în anul 1503, Maxim Brancovici a fost nevoit să părăsească localitatea Srem și împreună cu mama sa, Anghelina și cu nepoata Elena au trecut în Țara Românească. Aici au fost găzduite de boieri craiovești la Bistrița de Vâlcea. Tot aici Elena l-a cunoscut pe Neagoe Basarab cu care s-a căsătorit în anul 1504 și au avut împreună șase copii. Despina Elena l-a ajutat pe soțul ei să construiască Mănăstirea Curtea de Argeș și Schitul Ostrov. Rămânând văduvă Despina Elena a peregrinat mulți ani prin Ardeal. Pe vremea când ginerele său, Radu Paisie (1535-1545) a domnit în Țara Românească s-a întors în țară. Dar după detronarea lui în 1545 Despina Elena a revenit la Schitul Ostrov unde s-a călugărit și a primit numele de Platonida. Urmează apoi iar o serie de peregrinări prin Ardeal și ajunge în cele din urmă la Sibiu. Aici, la Sibiu a murit de ciumă în ziua de 30 ianuarie 1554. După doi ani, în 1556, rămășițele pământești au fost aduse în țară și îngropate la Mănăstirea Curtea de Argeș, lângă soțul ei.
Teofana a fost mama lui Mihai Viteazul, domnitorul Țării Românești (1593-1601). Numele ei înainte de a deveni călugăriță a fost Teodora Cantacuzino și s-a născut în orașul Zagori, ținutul Epir din Grecia. Tatăl ei se numea Dumitru Cantacuzino și era mare negustor. A avut și trei frați: Iane, Mihail și Constantin, negustori și demnitari. Iane a ajuns chiar Mare Ban al Olteniei.
În a adoua jumătate a secolului al XVI-lea mulți au migrat în Țara Românească și Moldova. Teodora și fratele ei, Iane au migrat în Țara Românească și au poposit la Târgul de Floci. Acest târg se afla pe malul stâng al râului Ialomița, aproape de fluviul Dunărea. Târgul de Floci era cel mai renumit din țară, pentru că aici se făcea negoțul cu lână (floc, floace, floci, smog de lână, de mătase etc.). De la acest negoț cu lână localitatea poartă numele de Târgul de Floci. În acest târg Teodora a avut cel mai mare și bogat han. La acest han poposeau cele mai prestigioase personalități din țară și de peste hotare. Într-o bună zi a poposit la acest han și Pătrașcu cel Bun, domnitorul Țării Românești (1554 - 26 decembrie 1557). Teodora era o femeie frumoasă , bună gospodină și bună organizatoare. Pătrașcu cel Bun de cum o zări se și îndrăgosti de ea. A luat-o la el la Curtea Domnească ca însoțitoare (amantă). Aici Teodora se bucura de multă atenție și respect; ajunsese chiar în suita de onoare a domnitorului.
În anul 1557 a rămas gravidă cu Pătrașcu cel Bun. Dar, din nefericire în ziua de 26 decembrie 1557, a doua zi de Crăciun, Pătrașcu cel Bun a murit. Peste două luni, în februarie 1558 Teodora a născut un băiat, pe Mihai, viitorul domn al Țării Românești (1593-1601). După nașterea copilului Teodora a plecat de la Curtea Domnească și a pribegit prin țară. A fost ajutată și de fratele ei, Iane. Și tot acesta l-a ajutat pe Mihai să ocupe tronul Țării Românești în anul 1593. Când a ajuns Mihai domnitor, a luat-o pe mama sa la Curtea Domnească și i-a acordat toată atenția și respectul cuvenit. Dar Teodora nu se împăca cu viața zbuciumată de la Curte, nu se putea acomoda și i-a cerut fiului ei să-i permită să se retragă la o mănăstire. A fost dusă la Schitul Ostrov, schit de călugărițe. Aici Teodora s-a călugărit și a primit numele de Teofana. Dar după câțiva ani Teofana a cerut să se transfere la Mănăstirea Cozia. Dar acesta era mănăstire de călugări și canoanele monahale nu permiteau ca o călugăriță să locuiască într-o mănăstire de călugări. Atunci a intervenit domnitorul Mihai Viteazul la Eftimie, mitropolitul Țării Românești care a aprobat acest transfer. Aici la Cozia a primit Teofana vestea tristă a morții fratelui ei. Și tot aici, în anul 1606 Teofana a încetat din viață. A fost îngropată în pronaosul bisericii mari de la Mănăstirea Cozia.
Xenia a fost mama lui Varlaam, mitropolitul Țării Românești, în perioada 1672-1679. Nu se cunosc prea multe date din viața și activitatea ei. S-a născut în satul Moșoaia din zona Piteștiului. Tot aici s-a căsătorit și-a avut un copil, un băiat, pe viitorul mitropolit Varlaam. La puțin timp soțul ei a murit și a rămas văduvă. Pe când copilul a devenit adolescent ea s-a dus la Schitul Ostrov din Călimănești și s-a călugărit primind numele de Xenia. Pe băiat „l-a așezat la Mănăstirea Cozia” ca să fie mai aproape. La Mănăstirea Cozia băiatul s-a călugărit și a primit numele de Varlaam. A fost un băiat silitor și bun gospodar. A ajuns egumenul Mănăstirii Cozia, apoi Episcopul Râmnicului și mitropolit al Țării Românești în perioada 1672-1679. Pe când era mitropolit a zidit Mănăstirea Turnu și a adus-o pe mama lui aici. Bătrâna Xenia a dus o viață de chinovie și a locuit într-un bordei. Alți cercetători spun că Xenia a trăit până la sfârșitul vieții sale într-una din peșterile ce se aflau în preajma mănăstirii Turnu.
Maximilia. În prima jumătate a secolului al XIX-lea Maria C. Brătianu, sora omului politic Ion C. Brătianu la anii adolescenței s-a dus la Schitul Ostrov din Călimănești s-a călugărit și a primit numele de Maximilia. Peste câțiva ani, datorită calităților sale de bună gospodină și bună organizatoare, maica Maximilia a fost numită stareță a Schitului Ostrov.
În anul 1856 Ion C. Brătianu, fratele stareței Maximilia s-a întors din Franța în țară. În primăvara anului 1856 el a făcut o vizită la Schitul Ostrov surorii sale, Stareța Maximilia. A găsit-o copleșită de durere sufletească, îi murise un bun prieten, Luca Pleșoianu, care lăsase orfană pe unica sa fiică, Caliopia Pleșoianu. Ion C. Brătianu venise la stareță să se sfătuiască în legătură cu viitoarea lui căsătorie. Stareța i-a recomandat-o pe Caliopia Pleșoianu. Peste doi ani, la 6 iulie 1858 Ion. Brătianu cu Caliopia Pleșoianu s-au căsătorit la Schitul Ostrov. Peste 23 de ani, la 25 august 1881, Pia Brătianu a pus piatra de temelie a Marelui Hotel al Statului din Călimănești.
Cele patru călugărițe ale Schitului Ostrov au o mare contribuție nu numai la acest schit, ci și asupra orașului și stațiuni balneare din localitatea noastră.
