Printre călugării cărturari ai Mânăstirii Cozia, situată în stațiunea Călimănești – Căciulata, județul Vâlcea, îl întâlnim și pe Filotei monahul. Acesta a fost una și aceeași persoană cu Filos. Filos, grec de origine, a fost logofătul lui Mircea cel Mare la începutul domniei sale, în perioada 1386-1392. Hrisoavele date de Voievodul Mircea în acești ani au fost redactate de Filos. Printre acestea se află și hrisovul din 20 mai 1388 în care, pentru prima oară localitățile Călimănești și Jiblea sunt atestate documentar.
Filos și-a exercitat munca de logofăt până la începutul anului 1392. La 8 ianuarie 1392 a fost redactat ultimul hrisov în care mai apare logofătul Filos. După această dată cancelaria lui Mircea cel Mare a cunoscut ca logofeți pe Baldovin și Aldea.
Filos a renunțat la înalta funcție de logofăt și s-a retras la Mânăstirea Cozia. Aici el s-a călugărit și a primit numele de Filotei. În perioada 1400-1437 el a redactat opera sa intitulată „Pripealele la toate praznicile împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu și la toți sfinții și preacuvioșii părinți și la marii mucenici aleși, și la toți sfinții aleși, care se cântă cu psalmi aleși, când se cântă cu Polieleul, începând cu cea de-a opta zi a lunii septembrie. Facerea lui Filotei monahul, fost logofăt al lui Mircea Voievod”.
Filotei monahul petrecând în această mânăstire și participând la „serviciile divine” a observat că la privegherile din ajunul praznicelor împărătești și ale sărbătorilor polieleu o anumită „piesă imnografică” din slujba utreniei lipsește, sau chiar dacă există, nu-l satisface felul cum era făcută. Familiarizat cu cuprinsul psalmilor și fiind înzestrat cu talent muzical, Filotei, în jurul anului 1400 s-a apucat să împlinească această lipsă, alcătuind o „poezie imnografică”, prin care a devenit cel mai vechi dintre cărturarii noștri, truditori pentru un început de literatură românească. El îmbogățește câteva polielee înlocuind vechea pripeală „Aleluia”, care se cânta cu ”psalmi aleși” printr-un tropar adecvat, creație proprie, păstrându-i însă vechea numire de pripeală. Contribuția lui liturgică a plăcut și a fost primită și cântată în scurt timp în toată Biserica de limbă slavă, din Balcani și până la Moscova. Termenul de pripeală vine de la slavonescul „pripeati” care înseamnă a cânta, a repeta; pripeala este un fel de refren, o repetare a ideii principale din imnul cântat.
Cu privire la limba în care au fost scrise, părerile cercetătorilor au fost împărțite: Melchisedec (1823-1882) episcop al Romanului, ne spune că Filotei și-ar fi scris pripealele în limba română și după aceea le-ar fi tradus în limba slavă. Tit Simedrea (4 sept.1886 – 9 dec.1971) mitropolit și istoric este de altă părere; el afirmă ce aceste pripeale au fost redactate la început în limba greacă și tot Filotei le-a pus pe note muzicale bizantine.
Pripealele au pătruns mai întâi în slujba bisericească de la Mânăstirea Cozia, iar de aici s-au răspândit în mânăstirile din țările românești și apoi la toate neamurile slave ortodoxe. În anul 1536 a apărut într-un stavnic editat la Veneția de sârbul Bozidar Yurovic; în 1586 au fost tipărite în Psaltirea din Vilnius. În sec. al XVII-lea apar în șase ediții succesive ale Psaltirei tipărită la Kiev. Pripealele lui Filotei au fost tipărite și în țările române. Mai întîi în anul 1580 în stavnicul tipărit de diaconul Coresi la Sebeș în Transilvania; în Psaltirea de la Govora în anul 1637 în limba română și apoi în Psaltirea tipărită la Buzău în 1703 și în Catavasierul tipărit la Râmnic (Vâlcea) în 1715. Până în anul 1830 aceste pripeale au avut 72 de ediții.
Răspândirea extraordinară a acestor pripeale dincolo de hotarele Țării Românești l-au determinat pe istoriograful George Ivașcu să afirme că „Filotei monahul de la Cozia este primul nostru scriitor de circulație internațională”.
