Teritoriile administrative vecine ale stațiunii Călimănești – Căciulata sunt:
- la Nord oraşul Brezoi cu 5.691 locuitori;
- la Est comuna Sălătrucel cu 2.381 locuitori;
- la Sud-Est comuna Dăeşti cu 3.080 locuitori şi Parcul Naţional Cozia;
- la Sud comuna Bujoreni cu 4.350 locuitori;
- la Vest pădure.
Faţă de oraşele mai apropiate, se află la următoarele distanţe:
- Râmnicul Vâlcea 18 km;
- Brezoi 17 km;
- Govora 30 km;
- Olăneşti 36 km;
- Horezu 65 km;
- Piteşti 74 km;
- Sibiu 81 km;
- Bucureşti 187 km.
Regimul climatic. Oraşul Călimăneşti se bucură de o climă continental - temperată, fără schimbări bruşte de temperatură, caracteristică depresiunilor subcarpatice. Media anuală este de 9,70C, temperatura medie a lunii iulie fiind de 190C, iar a lunii ianuarie de -1,50C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 750-800 mm, durata de strălucire a soarelui este de 110 zile, iar umiditatea relativă a anului este cuprinsă între 60-80%. Vântul în staţiune este direcţionat de la Valea Oltului (pe direcţie N-V). În timpul verii se simte o plăcută briză montană.
Climatul zonei aparţine tipului temperat – continental. Rezultatul este un climat de depresiune, răcoros, fără temperaturi excesive, atât vara cât şi iarna, care favorizează practicarea diverselor forme de turism în tot timpul anului.
-
-
-