Prieteni dragi, (români de pretutindeni!)
Vorbind cu prietenul nostru, Cristian Cioacă, ne-am amintit de vremurile trecute și, chiar dacă voi nu mă cunoașteți, m-am hotărât să vă trimit, de departe, câteva gânduri bune, dar răscolite, acum, de vremuri potrivnice nouă.
Mă plimb pe malul Oltului și lacrimile unei ploi grăbite biciuiesc o natură obosită de atâta încremenire, dar fericită de tăcerea din jur, pentru că, de atâta timp, nimic și nimeni nu-i mai tulbură armonia. Privesc în jur cum primăvara s-a așternut peste păduri, și peste ape, și peste suflet…
Nu știi ce-o să se-ntâmple, ce hotărâri se vor mai lua și când va trece criza care-a paralizat întreaga omenire, că, până și vremea s-a cam zăpăcit, de parc-ar râde de noi întregul Univers. Și ne-ar supune unui test de îndelungă răbdare, să vadă cât vom rezista. Sau, parcă ne-ar trimite un mesaj, pentru că-n toată nebunia de-afară, ne dă posibilitatea să reflectăm la egoismul, nepăsarea și răutatea care au pus stăpânire pe noi, să ne mai adunăm, fiecare, pe-acasă și să-ncercăm, în singurătatea noastră, să ne întoarcem la bunătatea și credința pe care le-am pierdut pe drum. Pentru că, nimic nu e întâmplător sub soare…
Natura renaște acum, când sufletul se ofilește, când toată omenirea e cuprinsă de panică și durere. Suntem pedepsiți, dragii mei, asta e clar, o luaserăm cu toții pe drumuri ocolite și, ignorând drumul drept, ne-am pierdut pe noi înșine, rătăcindu-ne prin hățișuri din care nu mai știm să ieșim…
Pământul s-a pustiit, pe-afară nu mai trece aproape nimeni, iar „traiul pe vătrai” ne dă acum timp să reflectăm la zilele în care totul era normal de bine, ca să-nvățăm să apreciem lucrurile simple, cele care contează, cu adevărat. Pentru că acum, când o pace adâncă a coborât peste lume, nu ne mai bucurăm de aproape nimic. Doar fiindcă existăm, și asta doar dintr-un joc al destinului fiecăruia dintre noi…
Primăvara a venit, în acest an, pentru nimeni. Împrejur e tăcere adâncă și ne-ntrebăm dacă va mai fi, vreodată, ceva normal. Pe zi ce trece, din ce în ce mai mult, lumea parcă o ia razna. Și perioada asta a scos, se pare, tot ce-i mai urât și rău în oameni, dezvăluind o față-ntunecată și bolnavă a unei omeniri slăbite de patimi, care își pierduse puterea răbdării, a așteptării și a credinței adevărate. Doar în situații de cumpănă omul își arată fața adevărată, își scoate masca de zi cu zi, dezvăluindu-și identitatea….
Așadar, vă îmbrățișez (prieteni dragi, de pretutindeni!), și-n acest timp de incertitudini să ne dăm mâna, de oriunde-am fi și să credem într-o vreme a speranțelor regăsite. Cu siguranță, vremea aceea va veni…
