Înainte de 1948 stațiunea balneară Călimănești-Căciulata a făcut parte din Societatea „Govora – Călimănești”(1910-1948) și funcționa numai vara, de la 1 iunie până la 1 septembrie. Boierii veneau pentru odihnă și pentru cură cu apa de Căciulata și tratament balnear. Sejurul era variabil, de la 10-15 până la 30-40 de zile.
La 11 iunie 1948 s-a făcut naționalizarea și stațiunea balneară Călimănești-Căciulata a trecut în proprietatea statului. A funcționat în toate anotimpurile anului. Stațiunea a căpătat un pronunțat caracter medico-balnear. Au venit la tratament oameni ai muncii, trimiși cu bilete date de sindicat și sejurul dura 21 de zile și 24 de zile pentru silicoză.
Activitatea medico-balneară a fost sprijinită de instituțiile următoare:
1.Direcția Generală de Balneologie din Ministerul Sănătății – avea rolul de organizare, îndrumare și control a activității medico-balneare din stațiune.
2.Institutul de Balneofizioterapie din București a pregătit medici în specialitatea de balneologie. Acest institut avea și rolul metodologic, de îndrumare și control. Institutul de Balneofizioterapie a contribuit și la descoperirea de noi surse minerale: în anul 1957 izvorul 14 din Călimănești și Căciulata nr. 2, iar în perioada 1968-1975 izvoarele 1,2,3,3 și 5 de la Cozia.
3.Școala Sanitară Postliceală din Rm. Vâlcea a avut și o secție de balneofizioterapie. Între anii 1964-1967 această școală ne-a repartizat peste 15 asistente și asistenți de balneofizioterapie.
Bolnavii veneau în stațiune la tratament balnear cu bilete date de sindicate. Se prezentau la biroul de primire sau de cazare; au existat două asemenea birouri, unul la Călimănești și altul la Căciulata. Funcționara și medicul de gardă verificau documentele și medicul hotăra vila unde trebuie cazat bolnavul. Cei mai tineri erau cazați la vile mai îndepărtate de baza de tratament, iar cei vârstnici și cu deficiențe la mers, mai aproape de baza de tratament, la parter sau la etajul 1. În primele două zile de la sosire avea loc consultația medicală. Cabinetele medicale erau amplasate în incinta vilelor. La consultație se întocmea o foaie de observație în care se consemnau cele constate de medic, diagnosticul și schema de tratament, care cuprindea urmatoarele elemente: regimul dietetic, izvorul mineral de unde se bea apă, o procedură majoră și două proceduri minore. Se mai putea adăuga gimnastica medicală și cura de teren (plimbări prin parcuri). Proceduri majore se considerau băile minerale, băile de acid carbonic, băile de lumină generală etc., care se făceau de obicei dimineața și după amiaza între orele 17-19. Tot la nivelul cabinetului se scria fișa de tratament, procedurile desfășurate pe termen de 5-6 zile cu scopul de a reveni la reconsultație. Fișa astfel completată era dusă de sora medicală la Serviciul de Planificare, unde se fixau orele și i se da după aceea bolnavului. Totodată se ștampila cartela de masă cu regimul dietetic și la sfârșit medicul îi făcea următoarele recomandări: să respecte programările tratamentului, să nu fumeze, să nu consume băuturi alcoolice și cafea și să respecte orele de odihnă.
Medicul mai avea și alte contribuții: trebuia să facă controlul în baza de tratament, conform unui program orar, urmărind felul cum se aplică tratamentele, respectarea programării, curățenia și disciplina. Zilnic directorul medical trecea prin bazele de tratament și urmărea îndeplinirea obiectivelor de mai sus. Medicii erau obligați să participe la serviciul de gardă. Existau două servicii de gardă, cu medic și asistent medical: unul la Pavilionul Central din Călimănești și altul la Vila”1 Mai” din Căciulata. Aceasta din urmă (Vila „1 Mai”) a fost mutată în anul 1979 la Hotelul „Căciulata”. Medicul de gardă asigura asistența de urgență, degusta probele alimentare înaintea servirii meselor, participa la repartizarea bolnavilor la biroul de primire. Medicul de gardă din Căciulata, dimineața la ora 5 se prezenta la depozitul de alimente și controla produsele care urmau să fie date în consum la cantine. Medicii care făceau garda la Pavilionul Central și Vila „1 Mai”, la ora 22, când se dădea stingerea, controlau camerele bolnavilor. În fiecare săptămână se țineau conferințe medicale de către medici la Terasa „Olt” din Călimănești și la Clubul din Căciulata. Tema acestor conferințe era legată de profilurile stațiunii.
În fiecare lună aveau loc ședințe de U.S.S.M.( Uniunea Societăților de Științe Medicale) la care participau toți medicii și unde se prezentau referate și lucrări științifice. O bună parte din medici au făcut și lucrări științifice privind acțiunea terapeutică a izvoarelor și chiar le-au publicat în reviste de specialitate: Nicolae Olănescu, Nicolae Baltă, Traian Banciu, Minuș Mustăciosu, Gheorghe Țepușel, Lidia Taloș, Augustin Taloș, Pansela Mămularu, Gheorghe Mămularu, Doina Orlandea, Radu Rogozea, Ovidiu Stătescu, Aurel Orban, chimist Constantin Lesnic etc.
Stațiunea noastră a colaborat pe teme științifice cu următoarele instituții: Institutul de Balneofizioterapie din București, Clinica de Urologie de la Spitalul Fundeni, Clinica de Urologie de la Spitalul Panduri, Centrul de Reumatologie din București, Clinica de Balneologie din Călimănești și Institutul de Geriatrie din București. Medicii din stațiunea noastră au ținut în fiecare an cursuri profesionale cu personalul mediu sanitar și cu băieșițele, urmate de examene.
Medicii, pentru ridicarea nivelului profesional, au fost trimiși periodic la cursuri de perfecționare la diverse specialități. Tot pentru ridicare nivelului profesional, adesea, în unele sezoane estivale, s-au ținut cursuri chiar în stațiune de către următoarele personalități: prof. dr. Traian Dinculescu, dr. doc. Eugen Cociașu, dr. Constantin Stoicescu, toți de la Institutul de Balneofizioterapie, prof. dr. Ion Stoia și dr. Malvina Naghiu de la Centrul de Reumatologie, dr. chimist Tina Covaliu de la Clinica de Urologie Panduri din București, prof. dr. Stelian Dumitrescu de la Clinica de Balneologie din Călimănești etc.
În perioada 1957-1975 au fost înființate următoarele sanatorii: Sanatoriul de copii (7-14 ani) cu sechele după hepatita epidemică (în 1957); Sanatoriul de Urologie, înființat în 1958 la Vila „1 Mai” din Căciulata de către dr. Nicolae Olănescu, care a funcționat până în 1962; Clinica de Balneologie din Călimănești a fost înființată la 1 aprilie 1974, iar peste un an, aprilie 1975 a fost înființată Secția Clinică a Institutului Național de Geriatrie.
Între 1950-1990 în stațiune au lucrat 35 de medici, chimiști și profesori de cultură fizică medicală.
În stațiune a funcționat și o Policlinică, cu următoarele cabinete: radiologie, ORL, stomatologie, ginecologie, cabinet dietetic, cabinet de balneologie (numai pentru particulari). În această policlinică a funcționat un laborator de analize medicale și un Serviciu de Salvare care a fost dotat cu două autosanitare și care a deservit orașul Călimănești și comunele Sălătrucel și Berislăvești.
În perioada 1969-1979 au fost construite complexe balneare la Căciulata și Cozia. În Căciulata s-a construit Hotelul „Vâlcea” cu 240 de locuri și a fost inaugurat la 29 decembrie 1971. Tot în Căciulata s-a construit Hotelul „Traian” cu 500 de locuri și a fost inaugurat la 12 februarie 1972. Ambele hoteluri au baze proprii de tratament.
În perioada aprilie 1972 – decembrie 1979 a fost construit Complexul Balnear de la Cozia, compus din trei hoteluri, fiecare cu câte 400 de locuri. Hotel „Căciulata”, „Cozia” și „Oltul” și o modernă bază de tratament, a cărei capacitate a fost de 5000 de proceduri de balneofizioterapie pe zi. În anul 1974 a fost construit Ștrandul Termal de la Căciulata, iar în 1978 cel de la Cozia. Numărul bazelor de tratament a crescut de la 1 în 1950 la 8 în 1980. Începând din luna aprilie 1972 au venit la tratament balnear în stațiunea noastră grupuri de turiști din Finlanda, R.F.G., Belgia, Olanda, Israel etc. Aceștia au fost cazați mai întâi la Hotelul „Vâlcea” din Căciulata, iar din 1977 la Hotelul „Căciulata” de la Cozia.
În periada 1957-1983, prin foraje făcute la Călimănești, Căciulata și Cozia s-au descoperit noi izvoare minerale, unele având temperatura 85-87 grade Celsius.
Deceniul 1970-1980 este considerat apogeul dezvoltării stațiunii și localității Călimănești. În 1975 stațiunea noastră a fost decorată cu „Ordinul Muncii” clasa I pentru contribuții la ocrotirea sănătății poporului. A fost singura stațiune balneară din țara noastră decorată în a doua jumătate a secolului XX.
În acestă lucrare am prezentat doar câteva aspecte din bogata activitate medico-balneară desfășurată în perioada 1950-1990 în stațiunea noastră.
