Mică introducere: Îmi propun să meargă înapoi pe firul vremii, readucând în lumina prezentului  aspecte și momente specifice din viața unui cenaclu în care, trecând peste neajunsurile ivite pe parcurs (existente de altminteri în orice mișcare literară de durată), l-am condus încă din anul 2002. Cenaclul a funcționat neîntrerupt, aș spune, deși ședințele, din lipsa unui spațiu propice de găzduire, aveau să se suspende practic între 2016 și 2022. Spre dezamăgirea cenacliștilor și a cititorilor revistei cenaclului pe care, ca autor al prezentului reportaj, ca președinte de cenaclu și ca redactor al acelei publicații, am confecționat-o după propriile-mi puteri din manuscrisele primite și lecturate de către mine și colegii mei cenacliști.  Însă și atunci cenaclul și-a găsit continuitatea în paginile altor publicații ale iubitorilor de cultură și de Călimănești – amintim aici pe domnii Narcis Chirea și Petre Cichirdan – sub forma unor articole denumite Pagina Cenaclului Literar ”A.E. Baconsky” și trimise periodic de către mine spre publicare în ziarele și revistele dumnealor.

Există doar câteva surse de reconstituire a unor activități peste care s-au depus anii ca o pulbere fină a uitării: una ar fi ”așternutul pe hârtie” al celor povestite de înșiși autorii amintitului eveniment de amploare, însă unii protagoniști ne-au părăsit: au plecat sau au trecut, din nefericire, în neființă. O a doua modalitate este de a căuta chiar și acum, după douăzeci de ani, urmele scriptice și, cată vreme acestea există, trecutul nu poate fi șters – el va fi adus la suprafață. A doua modalitate este cea aleasă de mine, autorul retro-reportajului care, avantajat de privilegiul de a deține sarcinile de președinte și de redactor, dispun de o arhivă suficient de consistentă de materiale și de o viziune de ansamblu a celor întâmplate.

V-aș ruga să-mi dați crezare mie, ce am avut onoarea să conduc cenaclul orășenesc în limitele obiectivității de care mă voi strădui să dea dovadă, să lecturați al meu reportaj imaginat cu ani de zile după consumarea evenimentelor ce, fără îndoială, au reprezentat ceva din spiritul Călimăneștiului cultural din anii primului sfert de secol douăzeci și unu.

(articol introductiv întocmit de profesor inginer TiberiuZamfir, președinte și membru permanent al Cenaclului de Creație Literară ”A.E.Baconsky din Călimănești)

Februarie 2002. La ședința de cenaclu din acea lună (pe vremea aceea ședințele se țineau bilunar) anunțasem apariția revistei. Se va numi ”Glasul Coziei”. Cât de curând, ne vom mândri cu prima noastră revistă literară. Aici, în Călimănești. Fără nici un alt sprijin. Cu materialele în manuscris ale călimăneștenilor (toți ne consideram astfel, din motive întemeiate: eu mă întorsesem la casa părintească nu cu mulți ani în urmă, aici copilărisem, urmasem primele douăsprezece clase și apoi mă îndepărtasem de ea spre a-mi completa studiile și a-mi urma frumoasa și dificila carieră de inginer în alte două orașe din țară; domnul Alecu Sanda, epigramistul nostru, venise din Slatina, cumpărând aici  ”la șapte” o garsonieră tocmai la ultimul etaj) m-am așezat în fața unui PC și am avut răbdarea să le descifrez, să le tipografiez, să le salvez în memoria electronică, să le scot la imprimantă și să le multiplic. Îmi aduc aminte că atunci, pentru primul număr, am scos la xerox cca. 20 de exemplare, deși noi cenacliștii eram cel mult zece: veneau și invitații și era firesc să le dăruiesc și dumnealor câte un exemplar.

Martie 2002, lansarea revistei noastre: Da, am avut invitați. Călimăneșteni, vâlceni… Unii au apărut chiar și cu materiale în manuscris însoțite de dorința de a fi publicate în numărul doi al revistei, alții îmi înmânaseră deja articolele cu mențiunea de a fi publicați cât mai ”în față”. Aici a trebuit să înfrunt o chestiune la care nu mă gândisem: era greu, foarte greu să discern al cui articol să treacă în prima pagină de după copertă. Candidau domnișoara Fenia Driva, președinta în exercițiu a Bibliotecii Orășenești din Călimănești; domnul profesor Aurel Cârstea, director al Școlii Generale Cantacuzino, domnul profesor Ioan St. Lazăr, pe atunci la Universitatea Spiru Haret filiala din Râmnicu Vălcea (cu care fusesem vreme de patru ani coleg, acolo), domnul profesor Dumitru Mitrana, care preda limba română la școala generală Jiblea Veche, domnul epigramist Alecu Sanda care publicase la ”Urzica”. Toți vroiau pe prima pagină, pe locul din față. Până la urmă am decis să-l ocupe domnul profesor Constantin Geantă. Și asta din motiv că-mi plăcuse titlul articolului dumisale, ”Privind muntele Cozia”, articol informativ legat de geografia și istoria locului, pe când ceilalți colegi au preferat titluri de genul ”Pornim”, ”Se înființează o nouă revistă” etc. Domnul profesor Constantin Geantă a rămas consecvent acestei teme cu muntele sfânt al geto-dacilor (în crezul dumnealui și nu numai), iar eu mă felicit că l-am așezat acolo, la piatra de hotar dintre a fi și a nu fi a revistei noastre deoarece, prin perseverența de a susține cenaclul prin prezența, intervențiile verbale și articolele publicate de dumnealui, de a susține Călimăneștiul ca mișcare culturală, acum - după atâția ani – se dovedește a fi meritat cu prisosință locul amintit. (Profesor inginer TiberiuZamfir)