„Alături de colegii consilieri, am votat, în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, la rectificarea bugetului, alocarea fondurilor necesare cofinanțării proiectului ce presupune dotarea cu aparatură și echipamente medicale a Secției de Neonatologie din cadrul SJU Vâlcea.
Proiectul se derulează în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care, din practica anterioară, știm că alocă mai puțin de 90% din valoarea investiției, diferența fiind suportată de către Consiliul Județean Vâlcea.
În vederea asigurării contribuției județului la acest proiect, CJ Vâlcea a aprobat alocarea a 49.300 lei, pentru achiziționarea a 8 incubatoare, care vor ajunge la Secția de Neonatologie din cadrul SJU Vâlcea.” A declarat, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!
Astăzi, 3 august 2021, a fost inaugurat noul sediu al Centrului de Transfuzii Sanguine Vâlcea, care, până acum, și-a desfășurat activitatea într-un spațiu impropriu din incinta Spitalului Vechi.
„Acest demers a fost posibil prin realizarea unor ample lucrări de modernizare și recompartimentare a sediului fostei Policlinici cu Plată, imobil pe care l-am găsit într-un stadiu avansat de degradare.
Am investit aici peste 1,8 milioane lei din bugetul propriu al județului și putem spune că, de astăzi, avem la Vâlcea unul dintre cele mai moderne centre de transfuzii sanguine din țară.
Le mulțumesc colegilor mei și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv de investiții, care înseamnă încă un pas în ceea ce privește creșterea calității serviciilor de sănătate oferite vâlcenilor.” A declarat, Constantin Rădulescu, Președintele CJ Vâlcea!
Primăria orașului Călimănești vă invită sâmbătă, 31 iulie, ora 17.00, pe terasa Hotelului Central, la deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediții a Taberei Naționale de Teatru "Florin Zamfirescu" și a celei de-a XIV-a ediții a Taberei de Arte Vizuale "Vlaicu Ionescu". În prezența Prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, a Lectorului univ. dr. Ștefana Samfira, a Președintelui U.A.P. Vâlcea, Gheorghe Dican, a profesorilor coordonatori și artiștilor participanți în tabere.
Teatru "Florin Zamfirescu" este un proiect inițiat în anul 2009 din dorința maestrului Florin Zamfirescu de a contribui la dezvoltarea activităţii culturale locale. De asemenea, Tabăra de Arte Vizuale „Vlaicu Ionescu”, este un eveniment inițiat în anul 2007, care a devenit o tradiție şi o emblemă pentru activitatea cultural-artistică a oraşului Călimănești.
Peste 250 de ani de istorie în comuna Popești, din Vâlcea, cel mai frumos județ din România!
După 10 ani în care, și cu ajutorul cetățenilor și a oamenilor de bine, s-a muncit la restaurarea bisericii de lemn din satul Urși, iată că astăzi a avut loc slujba de resfințire a lăcașului de cult.
Biserica a fost construită în anul 1757 și este una dintre cele mai frumoase biserici - monument istoric din județul nostru, remarcându-se prin arhitectura deosebită și picturile viu colorate.
M-am bucurat să fiu astăzi aici, într-un moment atât de important pentru viața comunității locale.
O felicit pe doamna primar Aurora Măgură pentru implicarea în dezvoltarea localității, iar tuturor celor care au contribuit la restaurarea acestei biserici le transmit respectul meu și le urez multă sănătate. - Susține președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
În ședința ordinară a CJ Vâlcea de vineri, 30 iulie 2021, a fost aprobată alocarea sumei de 246.500 lei pentru Serviciul Public de Turism, Agrement și Servicii.
„Ne aflăm în plin sezon estival și ne dorim să avem, la Mirajul Oltului, cele mai bune condiții pentru turiști.
Din banii respectivi, 150.000 lei se vor utiliza pentru achiziționarea unei Ambarcațiuni de agrement, pentru 12 persoane.
Restul sumelor se vor folosi pentru achiziționarea de echipamente pentru sala de fitness și pentru reparația capitală a ambarcațiunii aflată deja în dotare.” A declarat, Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu!
Duminică, 18 iulie 2021, a avut loc slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din orașul Călimănești. Sfințirea Bisericii reprezintă un moment de aleasă bucurie pentru întreaga comunitate, pentru că prin ea se binecuvântează biserica şi toţi cei care participă la sfințirea ei.Târnosirea și Sfânta Liturghie Arhierească au fost oficiate de către ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din orașul Călimănești” a fost ridicată spre slava lui Dumnezeu în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino, pe locul unei vechi bisericuțe de lemn care arsese, pe cheltuiala ctitorilor: Kir Serafim Ieromonahul, starețul Mănăstirii Cozia, dimpreună cu fratele său, Vasile Ieromonahul. Pe la anul 1773 a fost împodobită cu frumoasă pictură brâncovenească în tehnica frescó de către Jupânul Stoica.
De-a lungul timpului, din cauza diferitelor intemperii naturale, s-au realizat mai multe intervenții de construire și restaurare. Lucrările de restaurare actuale au început în anul 2015 prin strădania părintelui Petre Iulian Lixandra, cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial, al enoriașilor și a altor binecredincioși creștini.
Chiriarhul Râmnicului a arătat că „sutașul ne încredințează, cu dragostea față de sluga sa, că rugăciunea îl înnobilează pe om, îl ridică la o stare duhovnicească cu totul deosebită, iar Dumnezeu ascultă și împlinește rugăciunile celor care mijlocesc pentru noi.
Există făgăduințe ale Mântuitorului Hristos care par să promită o împlinire automată a cererilor noastre: „Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei XXI, 21-22); „Orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face” (Ioan XIV, 13). Este esențial ca fiecare creștin să înțeleagă faptul că rugăciunea nu este un act magic, nici Dumnezeu nu este un mijloc de satisfacere automată a dorințelor omului. Cererile care privesc viața trupească a omului și petrecerea lui în lumea aceasta trebuie să fie încadrate în cele care privesc dobândirea mântuirii sau cel puțin să nu fie opuse acelora. Celui bun și iubitor de oameni nu Îi putem cere decât tot lucruri bune, care nu sunt opuse în nici un fel iubirii de oameni. Sfântul Nicodim Aghioritul îndeamnă la o încredere mai mare în voința preasfântă a lui Dumnezeu, decât în voința proprie afectată de păcat: „Gândul tău să fie a uni voința ta cu a lui Dumnezeu, nu a trage voința Lui la a ta. De ce? Voința ta, fiind întinată de iubirea de sine, deseori greșește și nu știe ce cere, dar voința lui Dumnezeu totdeauna este unită cu o negrăită bunătate și nu poate greși niciodată. Deci, ea este canonul și regina tuturor celorlalte voințe”.
Rugăciunile care se fac aici cu siguranță vor fi de mare ajutor în activitatea noastră de zidire duhovnicească, fiindcă acestea nu se poate să nu devină lucrătoare în viețile credincioșilor și să fie trecute de la fața lui Dumnezeu”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
U.A.T. ORAŞ CĂLIMĂNEŞTI anunță lansarea proiectului “Construire piaţă - Comercializare peşte şi produse agroalimentare tradiţionale în Oraş Călimăneşti, Judeţul Vâlcea”, cod SMIS 135175, proiect selectat de Asociația Grupul Local de Pescuit „Lotru Olt Mijlociu”, în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, Prioritatea Uniunii Europene nr. 4 - Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă și sporirea coeziunii teritoriale,Măsura Nr. 3 - Generare de valoare adăugată produselor şi serviciilor locale de pescuit şi acvacultură.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea condițiilor necesare creșterii economice, creării de locuri de muncă și incluziunii sociale în cadrul comunităților dependente de pescuit și acvacultură din Orașul Călimănești, prin construirea unei piețe pentru comercializarea peștelui și a produselor agroalimentare tradiționale.
Principalele rezultate previzionate ale proiectului sunt:
Construcția unei piețe de comercializare pește și produse agroalimentare tradiționale;
Crearea a 4 noi locuri de muncă;
Asigurarea sustenabilității mediului ca urmare a noilor tehnologii propuse prin proiect.
Valoarea totală a proiectului este de 1.245.801,62 lei, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă 952.473,45 lei (din FEPAM 714.355,09 lei, respectiv din Bugetul Național 238.118,36 lei).
Durata de implementare a proiectului este de 24 luni, respectiv până la data de 23.02.2023.
PRIMĂRIA ORAŞULUI CĂLIMĂNEŞTI – JUDEŢUL VÂLCEA
Str. CALEA LUI TRAIAN nr. 380
Tel. 0250/750080, 0250/750231 Fax 0250/750082
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
„Am aprobat, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 234.558 lei pentru susținerea fotbalului vâlcean.
Mi-am dorit foarte mult ca echipele de fotbal să beneficieze de sprijin concret. Pe lângă susținerea baremurilor de arbitraj și a asistenței medicale, am vrut să venim cu ceva nou.
Banii aprobați astăzi se vor folosi pentru achiziționarea de echipamente sportive pentru 83 de echipe de fotbal din județ, membre afiliate AJF Vâlcea, precum și pentru achiziționarea unor dispozitive medicale (spray-uri antiinflamatoare) pentru intervenții în cazul accidentărilor.
Cred că este important ca tinerii să facă sport, iar noi, Consiliul Județean, vom continua să sprijinim financiar fotbalul, atât echipele de liga a 3-a, cât și cel județean, de masă.” A declarat Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!
Lucrările de modernizare a unuia dintre cele mai importante drumuri județene, singura cale de acces către Mănăstirea Frăsinei, au ajuns într-un stadiu avansat, fiind turnat primul strat de asfalt, pe întreaga lungime de 13,4 km.
Proiectul este unul complex, ce cuprinde, pe lângă asfaltarea drumului, și reabilitarea a șase poduri, construcția a patru poduri noi, ziduri de sprijin, rigole, podețe și accese către proprietăți.
Pentru modernizarea drumului DJ 658 Muereasca-Mănăstirea Frăsinei, CJ Vâlcea investește cca. 10 milioane euro, bani guvernamentali.
„Le mulțumesc tuturor celor care au crezut, alături de mine, în acest proiect, dar și colegilor mei de la RAJDP Vâlcea, care muncesc zi de zi pentru realizarea acestuia.” A declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea!
Pentru că ne dorim să îmbunătăţim viaţa locuitorilor din Bujoreni. Pentru că ne dorim o localitate modernă, dezvoltată din toate punctele de vedere şi europeană. Pentru că avem ambiţie şi perseverenţă. Pentru că putem şi vrem să muncim în folosul şi pentru binele cetăţeanului. De aceea am muncit pe brânci pentru elaborarea a cât mai multor proiecte şi ne-am zbătut să obţinem fonduri europene sau guvernamentale. Primăria Bujoreni a depus nu mai puţin de opt proiecte la Compania Naţională de Investiţii (CNI), proiecte care, odată implementate, vor aduce un aport important la confortul şi traiul cetăţenilor din Bujoreni. Voi începe cu ultimul proiect depus, pentru că este şi cel mai recent, documentaţia fiind trimisă în data de 28 iulie 2021. Aşadar, chiar azi am solicitat CNI includerea în „Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social”, subprogramul „Aşezăminte culturale”, a obiectivului de investiţii „Construcţie şi dotare Cămin Cultural Bogdăneşti, UAT Bujoreni, loc Bogdăneşti, jud. Vâlcea”. Avem însă şi obiective de investiţii care au fost deja introduse pe lista de sinteză şi care vor primi finanţare. Este vorba despre proiectele următoare: „Construire sală de sport la Şcoala Gura - Văii U.A.T. Comuna Bujoreni, Sat Gura - Văii, jud. Vâlcea" ; „Reabilitare, extindere, modernizare dotare Dispensar Medical Olteni, U.A.T. Comuna Bujoreni, jud. Vâlcea" (suntem în faza de elaborare a studiului de fezabilitate, lucrăm împreună cu un expert al Băncii Mondiale); „Complex Administrativ - Sediul Primăriei şi sală de sport în satul Olteni, U.A.T. Comuna Bujoreni, jud. Vâlcea" (am finalizat studiul de fezabilitate şi a fost depus în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici şi scoaterea la licitaţie); „Modernizare reţea de apă potabilă şi fose septice în U.A.T. Comuna Bujoreni, jud. Vâlcea” (a fost deja introdus pe lista de sinteză prin Ordinul MLPDA, iar noi suntem deja în faza de elaborare a studiului de fezabilitate); „Refacere pod peste Pârâul Valea Bujorencii şi drum comunal"(proiectul este deja în faza de licitaţie cu 7 ofertanţi înscrişi). De asemenea, alte proiecte depuse la CNI şi care aşteaptă finanţare sunt: „Construire şi dotare grădiniţă cu loc de joacă specializat pentru preşcolari în incinta Şcolii Primare din Satul Olteni, U.A.T. Comuna Bujoreni, jud. Vâlcea"; „Modernizare reţea rutieră în U.A.T. Comuna Bujoreni" (40 km., lucrăm la documentaţie). În final, vreau să vă asigur, dragi locuitori ai comunei Bujoreni, că rămânem consecvenţi în încercările noastre de a obţine cât mai multe fonduri europene sau guvernamentale pentru frumoasa noastră localitate. Proiectele sunt de durată, însă sunt sigure şi cu rezultate vizibile.
„Susținem fotbalul vâlcean! Este important ca, în aceste vremuri grele, să găsim resurse financiare pentru a susține sportul. Performanța în sport implică sacrificii și costuri pe măsură și, tocmai de aceea, CJ Vâlcea va rămâne alături de echipele de fotbal din Dăești și Horezu.
Am semnat contractul de parteneriat cu Primăria, prin care alocăm suma de 100.000 lei echipei locale de fotbal.
Sprijinim financiar atât fotbalul, cât și handbalul, și cu gândul că acest popor nu se poate face bine, dacă nu are grijă de sănătate și nu face sport.
Felicitări tuturor jucătorilor pentru rezultatele de până acum și mult succes în noul campionat!” A declarat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu!
Astăzi, în prezența conducerii Consiliului Județean Vâlcea, s-a făcut recepția la terminarea lucrărilor de consolidare și reabilitare termică a clădirii Maternității din Râmnicu Vâlcea.
O condiție esențială pentru accesarea banilor europeni de către CJ Vâlcea, în vederea modernizării în integralitate a clădirii Maternității, a fost consolidarea, în prealabil, a zonelor A și C (respectiv clădirile cu două etaje ale acestui imobil), zone care se încadrau în clasa de risc seismic II.
Consiliul Județean Vâlcea s-a conformat acestor condiții și a investit pentru realizarea acestor lucrări suma de 1.634.222,57 lei, bani alocați din bugetul județului.
Printre principalele lucrări realizate se află: cămășuirea tuturor stâlpilor, de la fundație, până la etajul 2, înlocuirea tâmplăriei existente, devierea traseelor instalațiilor electrice sau relocarea instalațiilor termice/sanitare.
„Astăzi, am semnat recepția la terminarea lucrărilor de consolidare a clădirii Maternității, lucrări pe care am reușit să le finalizăm cu 6 luni înainte de termenul prevăzut. Acum, nu ne mai rămâne decât să așteptăm deschiderea liniilor de finanțare europeană pentru modernizarea în integralitate a clădirii. Proiectul se ridică la cca 8 milioane euro”- Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea.
Urmare a demersurilor Consiliului Județean Vâlcea și a depunerii online a documentațiilor, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești și Spitalul Orășenesc Horezu vor primi câte un robot dezinfectant cu ultraviolete, donat de Comisia Europeană, ca parte a efortului de combatere a pandemiei COVID-19.
Astfel, în județul nostru vor ajunge 3 din cei 12 roboți, care vor fi livrați în România, în următoarea perioadă, de Comisia Europeană.
Roboții cu ultraviolete vor contribui la asigurarea unui mediu steril în spitale, fără expunerea personalului la riscuri inutile.
Aceștia elimină 99,99% din microbi, dezinfectează un salon în 10-15 minute și sunt operați de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile.
Roboții respectivi sunt fabricați în Danemarca și sunt utilizați în zeci de spitale din Uniunea Europeană și din întreaga lume.
Până la jumătatea lunii august, spitalele beneficiare vor încheia acordurile de donație cu Comisia Europeană, urmând ca roboții dezinfectanți să fie livrați ulterior. A declarat Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!
„Pornim pe un drum nou, alături de Primărie, pentru construirea în localitate a unei Baze balneoclimaterice de tratament.
Am semnat un acord de parteneriat, în baza căruia CJ Vâlcea a alocat și suma de 250.000 lei pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice.
Depunem toate eforturile să avem în Ocnele Mari un nou obiectiv turistic și să salvăm, practic, acea clădire aflată în paragină.
Acest parteneriat reprezintă doar un obiectiv din planul nostru de dezvoltare a stațiunilor vâlcene, prin atragerea de fonduri externe, care, odată realizat, ne va oferi certitudinea că suntem pe drumul cel bun.” A declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Distribuție Oltenia execută lucrări programate în rețelele electrice pentru creșterea gradului de siguranță şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătățirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
Distribuție Oltenia anunță întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenții economici, astfel:
05.07.2021, între orele 09.30-15.00 - PTCZ Bloc R2 Călimănești – RA – Revizie tehnică TDRI;
06.07.2021, între orele 9.00 – 17.00 - PTCZ și CHE Turnu – Racordare la RED MT abonat nou;
06.07.2021, între orele 9.30 – 16.00 - PTCZ Bloc 1 Călimănești – RA – Înlocuire și îndreptare stâlpi în LEA JT;
07.07.2021, între orele 09.30 – 17.30 - LEA JT PTA Teaua – circuitul 2 – RA Înlocuire și îndreptare stâlpi în LEA JT;
09.07.2021, întreruperi de scurtă durată în intervalele: 10.00 – 11.00 și 17.00 – 18.00 - PTA Zootehnie, PTA Siloz, PTA Drumuri asfaltice (terț) PTA Vilcart 1 (terț), PTA Vilcart 2 (terț), PTA Gospodărie Anexă (terț) – Montare echipamente telecomandate în TEA MT.
Lucrările pot fi reprogramate în situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile.