- Daescu Chirea Narcis
- Accesări: 1128
Campaniile regionale se desfășoară în jurul unor locuri familiare și pun în evidență idei și inițiative susținute de UE, care au adus schimbări pozitive la nivel local. Ele reunesc UE și partenerii regionali și sunt pline de culoare locală.
Iată locurile și proiectele promovate printr-o astfel de campanie în Regiunea Sud-Vest Olteniaîn perioada 26 aprilie-26 mai 2023:
Creștem cu energie oltenească! Orașul Călimănești se transformă, devenind un exemplu viu al unui mod de viață sustenabil. Condițiile de studiu mai bune, economia de energie din instituțiile de învățământ și iluminatul public, precum și reabilitarea rețelei de drumuri creează oportunități de educație mai bune pentru tânăra generație și îmbunătățesc viața întregii comunități. Regiunea Sud-Vest Oltenia se dezvoltă și evoluează spre un viitor sustenabil, cu sprijinul Uniunii Europene.
Așa cum am prezentat, într-un articol trecut, a fost înființată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru transportul public. O asociație formată din nouă localități: Rm. Vâlcea, stațiunile Călimănești, Olănești, Govora, Ocnele Mari și comunele Bujoreni, Dăești, Vlădești, Mihăești, care va aduce cel mai spectaculos nivel de organizare și planificare al transportului între aceste localități.
Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești a vorbit pentru dvs. despre acest proiect: „Suntem într-o asociere toate localitățile acestea, pentru că prin PNRR s-au repartizat bani special pentru proiectul de mobilitate urbană așezat în jurul municipiului Rm.Vâlcea care trebuie privit ca pe un oraș reședință de județ. Vrem, nu vrem, drumurile duc către Rm.Vâlcea. Aici sunt cele mai mari societăți comerciale care atrag nevetiști, lucru în schimburi. Sunt instituțiile județene, spitalele și de aceea este foarte important un transport intercomunitar care să asigure legăturile foarte eficient.”
Cozia-Info: Dispar traseele pe care le cunoaștem deja, cum este firma Antares?
„Sunt anumite discuții vis a-vis de traseele care sunt licitate de către Consiliul Județean, dar cred că toată lumea are același interes. Mă interesează mai puțin dacă dispare cineva sau apare cineva! Cetățeanul trebuie să aibă un transport eficient, ieftin și confortabil. Dacă reușim lucrul acesta, sigur că nivelul de trai se normalizează!”
Cozia-Info: Apariția noului proiect va aduce autobuze noi, moderne? Va schimba pe cele existente? Mă refer aici, dacă va apărea o linie nouă cu mașini noi?
„Obligatoriu, pentru că proiectul prevede achiziționarea de autobuze noi. Acest Fond local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul componentei fiind de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale, iar obiectivul specific este reprezentat de îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, sporirea siguranței rutiere în zonele urbane, prin soluții digitale și ecologice de transport. Călătoria de la Călimănești în stațiunea Govora nu va mai fi întreruptă de schimburi de autogări aflate în locuri diferite.
Prin înființarea ADI - Transport se va îmbunătăți eficiența de planificare a transportului public, se va crea o rețea integrată, eficientă din punct de vedere al costurilor și se va îmbunătății accesibilitatea cetățenilor la serviciile de transport public. Iar acest proiect este comun și împreună vom găsi cele mai sigure și mai economice variante de derulare a acestuia.”
Cozia-Info: Din ADI – Transport orașul Călimănești va câștiga trasee noi. Proiectu va fi capabil să creeze trasee locale de care orașul are nevoie?
„Vor apărea trasee noi, dar acestea vor face parte din planul de organizare interjudețean, iar noi ca localitate vom beneficia de ele. Pe plan local avem posibilitatea accesării de fonduri, lucru care deja s-a realizat. Avem un alt proiect pentru transport local care a fost proiectat și scris cu finanțare europeană și așteptăm finanțarea lui. Acesta va face legătura cu gara, stațiunea, cartierele Jiblea Nouă, Jiblea Veche, Seaca, Păușa, cu școlile și instituțiile locale. Va avea propriul depou și propriile mașini de transport. Dacă vreți, ce construim noi acum prin aceste proiecte europene, readucem ce a fost odată ETA (care se ocupa de transportul inter – județean) și IGO (care se ocupa de transportul în oraș) ...”
Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea capacității unităților de învățământ special din Județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19”, în valoare totală de 336.834,31 lei, aproximativ 71.000 euro. Proiectul, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, vizează optimizarea capacității celor două unități de învățământ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19.
Astfel, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Profesională Specială Bistrița vor fi dotate cu următoarele materiale și echipamente sanitare:
- Echipamente de protecție individuală: măști tip chirurgicale, măști textile cu inserții transparente pentru logopedie, mănuși chirurgicale, combinezoane protecție, ochelari protecție, botoși unică folosință;
- Dezinfectanți: gel dezinfectant pentru mâini, dezinfectant suprafețe gata de utilizare, detergent pardoseli, igienizant mâini, săpun lichid antibacterian;
- Dispozitive medicale necesare prevenirii și limitării infecțiilor cu COVID - 19/realizării sterilizării, dezinfecției aerului: lămpi bactericide cu ultraviolete și ozon; termometre digitale cu baterii K3; termometre infraroșu, purificatoare aer; pulsoximetre; nebulizatoare;
- Produse de unică folosință: prosoape celuloză, boluri supă polistiren cu capac, caserole polistiren 3 compartimente, seturi tacâmuri, pahare unică folosință, saci pericol biologic.
În ședința Consiliului Local Călimănești, pentru luna ianuarie 2023, consilierii au aprobat proiectul de hotărȃre privind întocmirea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z) și Regulament Local de Urbanism (R.L.U.) - „P.U.Z. Construire Creşă pentru maxim 7 grupe/70 copii”, amplasament – oraş Călimăneşti, strada Serei, nr. 44, judeţul Vâlcea. Această creșă va aparține Primăriei oraşului Călimăneşti.
Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Regulamentul Local de Urbanism (R.L.U.) aferent P.U.Z. reprezintă o piesă de bază în aplicarea P.U.Z., el întărind şi detaliind reglementările din P.U.G. Prescripţiile cuprinse în R.L.U. (permisiuni şi restricţii) sunt obligatorii pe întreg teritoriul ce face obiectul P.U.Z.
La solicitarea Primăriei Călimănești, S.C. ARHINET PLUS S.R.L. a întocmit documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) şi Regulament Local de Urbanism (R.L.U.) - „P.U.Z. Construire Creșă pentru maxim 7 grupe/70 copii”. Terenul în suprafaţă de 26.615 mp. este situat în intravilanul oraşului Călimăneşti, strada Serei, nr. 44, judeţul Vâlcea și este domeniul public al Orașului Călimănești.
Prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Călimăneşti din luna iunie 2021 a fost aprobată dezlipirea imobilului-teren ce aparţine domeniului public al U.A.T. Oraş Călimăneşti. Pentru aprobarea (P.U.Z.) şi (R.L.U.) -„Construire Creșă pentru maxim 7 grupe/70 copii”, au fost obţinute avizele şi acordurile favorabile, potrivit legislaţiei în vigoare și prevăzute prin Certificatul de urbanism, precum și Avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, obținut în 20.04.2022;
Pentru realizarea acestei creșe a fost nevoie de implicarea publicului în procedura de informare şi consultare fiind îndeplinită de către elaborator şi investitor, conform Raportului informării şi consultării publicului nr. 21990 din 05.12.2022, nefiind înregistrate sesizări și comentarii privind acest proiect. Documentația de urbanism a fost dată publicității prin afişare pe site-ul Primăriei Orașului Călimănești, la secțiunea Arhitect Șef, şi la avizierul Primăriei Orașului Călimănești, conform procesului-verbal nr. 7923/05.05.2022.
În ședința din 31 ianuarie, Consiliul Local al oraşului Călimănești a aprobat următoarele:
Prin Hotărârea nr.45/13.05.2022 Consiliul Local al orașului Călimănești și-a exprimat acordul de principiu privind asocierea orașului Călimănești cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, cu orașele Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari și comunele Bujoreni, Dăești, Vlădești și Mihăești în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public.
De asemenea, portivit hotărârilor aprobate în consiliile locale acestea și-au exprimat acordul de principiu privind asocierea în vederea înființării Asociației. Prin Hotărârea de acum câteva zile (275/20.09.2022), Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat asocierea Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea cu alte unități administrativ-teritoriale în vederea înființării ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC VÂLCEA.
Menționăm faptul că, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, în luna mai 2022, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus în parteneriat cu Bujoreni, Dăești, Călimănești, Vlădești, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Mihăești, proiectul ”Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”, precum și proiectul Sisteme de transport inteligente la nivelul localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport.
Acest Fond local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul componentei fiind de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale, iar obiectivul specific este reprezentat de îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, sporirea siguranței rutiere în zonele urbane, prin soluții digitale și ecologice de transport. Călătoria de la Călimănești în comuna Mihăiești nu va mai fi întreruptă de schimburi de autogări aflate în locuri diferite.
Prin înființarea ADI - Transport se va îmbunătăți eficiența de planificare a transportului public, se va crea o rețea integrată, eficientă din punct de vedere al costurilor și se va îmbunătății accesibilitatea cetățenilor la serviciile de transport public.
Având în vedere discuțiile purtate cu reprezentanții UAT- urilor partenere s-a hotărât stabilirea cotizației ce-i revine fiecărui asociat să se facă în baza unei formule de calcul, respectiv 0,5 lei/locuitor/an x numărul de locuitori, astfel că pentru ultimul trimstru al anului 2022, cotizația ce revine orașului Călimănești este de 1125 lei.
În ședința lunii septembrie a Consilului Local Călimăneși, consilierii au votat pentru:
- Aprobarea asocierii Orașului Călimănești, prin Consiliul Local al orașului Călimănești, în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică;
- Stabilirea sediului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea în spațiul aparținând domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, situat în strada General Magheru, nr. 25, etaj 3, camera 4;
- Participarea orașului Călimănești la patrimoniul inițial al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea cu o contribuție în numerar în cuantum de 500 lei;
- Aprobarea cotizației Orașului Călimănești pentru ultimul trimestru al anului 2022 în cuantum de 1125 lei;
- Aprobarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea;
- Orașul Călimănești este reprezentat de drept în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea de Primarul Orașului Călimănești, dl. Florinel Constantinescu;
- Primarul orașului Călimănești poate delega, prin dispoziție, calitatea sa de reprezentant de drept al unității administrativ- teritoriale în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea, după caz, viceprimarului, administratorului public, precum și oricăror alte persoane din aparatul de specialitate al primarului;
- Împuternicirea Primarului orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, să semneze în numele și pe seama Orașului Călimănești, Actul Constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea;
- Membrii primului Consiliu Director, precum și primii membri ai comisiei de cenzori ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea vor fi aleși în Adunarea Generală de constituire a Asociației, după aprobarea documentelor constitutive de către toți asociații;
- Împuternicirea doamnei Ciontea Mihaela Teodora - șef Birou Juridic în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru îndeplinirea procedurilor legale de dobândire a personalității juridice a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea.
"Astăzi, la sediul ISU Vâlcea, am văzut ultimele achiziții realizate, cu fonduri de la Consiliul Județean, pentru eficientizarea activității pompierilor vâlceni, dar și pentru protejarea acestora.
Este vorba despre o autospecială de primă intervenție pentru stingerea incendiilor, evacuarea apei în caz de inundaţii, misiuni de căutare și salvare de vieți, în zonele greu accesibile, utilaj pentru care CJ Vâlcea a alocat suma de 230.000 lei.
Tot acum, au fost achiziționate și două ventilatoare pentru desfumare, care vor eficientiza acțiunile de intervenție pe timpul stingerii incendiilor. Inspectoratul nu avea în dotare astfel de echipamente, iar achiziția acestora contribuie la o intervenție mai rapidă și mai sigură.
Pentru o coordonare mai eficientă a intervențiilor la nivelul județului, am dotat ISU Vâlcea și cu un sistem VIDEO WALL, care oferă multiple facilități pentru realizarea de videoconferințe, astfel încât comunicarea între cei care intervin în teren și conducerea operativă să se realizeze online, în timp real.
Ca urmare a solicitărilor ISU Vâlcea, și în anul 2022, ne-am propus să achiziționăm o autospecială de primă intervenție, camere cu termoviziune, sonare pentru căutarea persoanelor dispărute în apă, dar și alte echipamente, care să ajute la creșterea eficienței și a gradului de protecție a pompierilor aflați în misiune.
Și pentru că suntem la început de an, le-am adresat pompierilor vâlceni un cuvânt de mulțumire, pentru devotamentul și implicarea lor, și sincere urări de sănătate și putere de muncă, pentru a putea interveni cât mai prompt în salvarea de vieți.
Să sperăm că anul acesta va fi mai sărac în astfel de evenimente!" A declarat, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!
În data de 16.12.2022, prin adresa nr. 6.577, înregistrată la Primăria Orașului Călimănești, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a transmis avizul conform privind reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza oraşului Călimăneşti, pentru anul şcolar 2023 - 2024. Acest aviz se eliberează anual, conform Legii nr. 1/2011 – Legea educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare. Este aprobată Metodologia de fundamentare a cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar care urmează. Pentru anul scolar 2023 - 2024, pe raza orașului Călimănești activează următoarea rețea de unități de învățământ preuniversitar:
Alexandru Nicușor Predescu, din Călimănești, str. Calea lui Traian, nr. 720, bloc 670, legitimat cu C.I. – 695727 anunță pierderea brevetului pentru manager în turism, seria 23264, eliberat la data de 02. 07. 2013
Zilele acestea, angajații de la Gospodărire Locală Bujoreni au lucrat în zona de la Capul Piscului, iar la Gura Văii s-a finalizat deja un tronson.
"La Bujoreni se muncește de zor, pentru că vremea ne permite să continuăm lucrările de amenajare a trotuarelor din comună. După cum bine știți, este vorba despre un proiect amplu, care cuprinde întreaga localitate. Adică, mai pe scurt, vom avea trotuare și rigole pentru captarea apei pluviale în toată comuna Bujoreni.
Lucrările vor continua atât timp cât timpul ne va permite, iar atunci când vremea se va înrăutăți și nu se vor putea executa lucrări în exterior, angajații Gospodăririi Locale Bujoreni vor lucra la confecționarea de mobilier stradal (coșuri de gunoi, băncuțe și locuri de joacă) pentru amenajările care urmează a fi făcute de anul viitor." A declarat , Gheorghe GÎNGU, primarul comunei BUJORENI
Investițiile la Școala și Grădinița Olteni se află în faza finală. Primăria Comuna Bujoreni a realizat la unitatea de învățământ din satul Olteni o parcare, dar și un culoar de îmbarcare / debarcare a elevilor. De asemenea, a fost construit un teren multifuncțional - teren de tenis, handbal și fotbal - și sistematizare pe verticalã.
În locația modernă și spațioasă de la Grădinița Olteni, scene și personaje din povești și desene animate au fost pictate pe pereți. Imaginile colorate, care au menirea de a le dezvolta imaginația copiilor, au fost folosite pentru a decora sălile în care își desfășoară activitatea micuții.
“Rămân consecvent și tenace în atingerea scopului propus, acela de a investi cât mai mult în învățământ și, implicit, în viitorul copiilor din Bujoreni! Educația este pe primul loc în comuna noastră! Anul viitor mi-am propus ca la fiecare unitate școlară din Bujoreni să construim câte un loc de joacă pentru copii, precum și să montăm sisteme de supraveghere și efracție la fiecare clădire. Abia atunci pot spune că am finalizat investițiile în școlile din Bujoreni” - Gheorghe GÎNGU, primarul comunei BUJORENI.
"Da, așa este! Spun “în final” pentru că, deși avem o rețea de drumuri județene de peste o mie de kilometri și un buget destul de mic, ne vom ține de cuvânt și kilometru cu kilometru vom reface toată rețeaua de drumuri județene.
Astăzi, am verificat, personal, lucrările pe care colegii mei, de la RAJDP, le-au executat pe drumul județean 703L.
Am reușit să turnăm în acest an aproximativ 5 kilometri de covor asfaltic, însă mai avem mult de lucru.
Nu îl putem reabilita doar cu banii Consiliului Județean, dar l-am depus la finanțare pe programul “Anghel Saligny” și vom investi aici 36.010.436,90 lei, bani guvernamentali, pentru a-l reface de la un capăt la altul.
În zonele unde s-a turnat asfalt, astăzi, colegii mei, lucrau la acostamente.
Pregătim un program ambițios de asfaltare pe drumurile județene și pentru anul care vine.
Până atunci…sănătate și să auzim de bine!" A declarat Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu!
Piața centrală este situată în zona Călimănești a stațiunii balneoclimaterice, în proximitatea primăriei, liceului tehnologic de turism și a blocurilor R1, R2. Este vorba de reabilitarea totală a acestei piețe care se încadrează în setul de proiecte cuprins în mandatul 2020 – 2024 al primarului Florinel Constantinescu. Firma câștigătoare este G – Trade din Rm.Vâlcea (executantul lucrărilor de reabilitare a blocurilor din Călimănești). În piață, amprenta proprietate a Unității Administrativ Teritoriale este numai terenul cuprins în perimetrul construcțiilor din jur și zona efectivă a pieței. Toate spațiile comerciale nu vor fi afectate de lucrările de reabilitare deoarece aparțin proprietarilor privați.
”Am amânat puțin ordinul de începere al lucrărilor la acest obiectiv pentru că din piața veche nu va rămâne decât terenul, restul se schimbă totul pentru că va fi demolat tot. Nu putem să-i spunem modernizare, pur și simplu este o reconstrucție din temelie. În felul acesta a trebuit să ținem cont de câteva condiții:
În primăvara anului 2023 zona Călimănești va beneficia de o piață nouă, modernă. Circuitul din jurul pieței va rămâne neschimbat cu mențiunea că va fi interzis accesul autovehiculelor ca până acum. Vor fi folosite parcările existente dintre blocuri și cele de pe strada pieței. Proiectul vizează reconstrucția standurilor pieței, închiderea acesteia cu elemente care să asigure confort pentru clienți și comercianți și organizarea tuturor segmentelor de comerț pentru producătorii agricoli.
Dacă mă întrebați după o jumătate de an sau chiar un an de când am început acest proiect, cu siguranță vă spuneam că nu vreau să mai aud. Acum când suntem la închiderea lui vă spun că abia aștept să ni se ofere încă o șansă de genul acesta! Majoritatea oamenilor gândesc că la nivel de primărie trebuie să te ocupi de asfalt, de blocuri, de apă, canal și alte lucruri. Nu, omul trebuie să fie în mijlocul atenției noastre!
Acest proiect s-a realizat cu oameni pentru oameni! Am început cu d-na Gabriela Ene ca manager de proiect, din motive personale a trebuit să renunțe, am continuat cu d-na Mărăndici Tatiana, a revenit d-na Ene pentru că și d-na Mărăndici și-a dat demisia. După o perioadă de timp, tot din motive personale, d-na Gabriela Ene s-a retras venind ca manager de proiect d-na Silvia Petre și în final am încheiat ca manager cu dl. Constantin Necșoiu, omul bun la toate, aici în primăria noastră ... Le mulțumesc tuturor celor implicați în proiect, a lucrătorilor din Primărie și reprezentanților Asociației Scienta Nemus, partenerul din proiect. Cu toții au făcut o treabă foarte bună! (...) Mai există o localitate care a început odată cu noi și care se află pe la mijlocul acestui proiect. Astăzi am ajuns la final, ne-am atins toate obiectivele, nu a fost un proiect ușor, a trebuit să reintegrăm în școală, în muncă, în educație oameni care au avut mai puține șanse. Dar, sper eu ... am reușit!
Cu ocazia rectificării bugetare, la ultima ședință ordinară din acest an, a fost alocată suma de 235.000 lei pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Secției exterioare de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Călimănești”.
Banii se vor utiliza pentru întocmirea documentațiilor tehnice și stabilirea tipului de lucrări ce urmează a se realiza, pentru reabilitarea clădirii și costurile aferente acestor lucrări.
„Până vom reuși să accesăm bani europeni pentru modernizare, ne-am propus ca anul viitor să luăm primele măsuri și să igienizăm spațiul.
Ne dorim să aducem clădirea la un nivel ridicat al standardului de calitate a spațiilor, în care se oferă serviciile medicale.” A declarat Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu!