Fostul edil (2004 - 2008, 2008 - 2012) a declarat sâmbătă, 05 septembrie 2020, la Restaurant Andreea, cu ocazia lansării oficiale a campaniei pentru localele din stațiunea Călimănești - Căciulata, că își dorește să redea posibilitatea călimăneștenilor să-și administreze singuri orașul, în acest sens fiind nevoit să înlăture toți angajații primăriei care nu au buletin de Călimănești: ”Orașul nostru are atâția tineri isteți și pregătiți care stau pe bară, sau prestează alte munci prin diferite țări, pentru că acasă nu au loc de oamenii aduși din alte părți din nu știu ce rațiuni! Bugetul local, adică localnicii, plătesc sume uriașe pentru niște salarii care ar putea rămâne la familiile din orașul nostru, la niște tineri de aici care ar avea șansa unei vieți demne în orașul lor. Nu este o declarație de campanie, este un îndemn pentru toți care fac administrație aici, să deschidă ochii, să caute pentru că sunt foarte mulți cetățeni, poate mai buni, decât ce are primăria acum aduși de peste tot.” Ilie Amuzan candidează din partea Partidului Puterii Umaniste (Social - Liberal) pentru primăria orașului Călimănești. A fost înființată o nouă organizație locală care participă în aceste alegeri cu liste complete de consilieri locali și candidat pentru fotoliul de primar.
În programul său electoral, Florinel Constantinescu notează despre stațiunea Călimănești – Căciulata, pe care o consideră printre cele mai atractive stațiuni turistice din România: „Călimăneștiul a revenit printre cele mai importante stațiuni balneoclimaterice din țară, datorită investițiilor publice din ultimii ani care s-au îndreptat spre asigurarea facilităților de dezvoltare a afacerilor în turism și spre îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor”.
Una dintre deciziile importante ale primarului Florinel Constantinescu a fost reorganizarea departamentelor din cadrul aparatului de lucru al Primăriei Călimănești. Unitatea Administrativ Teritorială a primit o direcție foarte clară în acest sens, au fost stabilite sarcini de serviciu și aduși/înlocuiți oameni competenți în punctele cheie. Direcțiile din cadrul Primăriei sunt organizate și legate între ele în așa fel încât randamentul sarcinilor de serviciu să fie la nivel de 99%. Această organizare a permis Executivului de la Călimănești să câștige toate proiectele europene depuse pentru finanțare, să câștige timp în implementarea problemelor locale și eficiență maximă în fața proiectelor de hotărâri adoptate de Consiliul Local.
Astfel au apărut la Călimănești străzi modernizate, alei pentru promenadă și parcuri refăcute complet. Au apărut noi modernizări urbanistice, au fost încurajate investițiile în construcția de noi hoteluri. Zona Călimănești a cunoscut și ea o dezvoltare urbanistică care va ridica valoarea cererii și ofertei turistice. Pe întreg ansamblul orașului s-au dezvoltat oferte de cazare ale localnicilor, care au creat, deja, o mică industrie de apart hoteluri și pensiuni particulare foarte importante pentru creșterea condițiilor de viață. Acestea aduc venituri semnificative pentru cei care au deschis o astfel de afacere. Crearea de noi zone de agrement (Mirajul Oltului, agrementul nautic, posibilitatea deschiderii de noi pontoane pe lacul artificial al Oltului, bazele de tratament modernizate, zonele sportive) au făcut din Călimăneștiul vechi și zona Jiblea destinații reale de cazare turistică.
Pentru noul mandat (2020 – 2024) Florinel Constantinescu este deja cu un pas în față. Construcția a peste zece proiecte europene îl situează în poziția care îi place cel mai mult: ”să nu vorbim înainte de a avea ceva concret!”. Astăzi discutăm doar despre Proiectul pentru Creșterea Productivității de Energie din resurse geotermale. Asta înseamnă realizarea a două foraje de extracție a apei geotermale (Căciulata și Seaca), înființarea a două puncte termice și echiparea acestora cu utilaje tehnologice și realizarea unei rețele de distribuție. Un proiect care tradus din informații pe surse înseamnă exmatricularea din Călimănești a căpușei CET Govora și oferirea serviciilor de căldură și apă caldă către populație la prețuri normale la cap, undeva la 60% mai ieftine decât sunt ”vămuite” astăzi.
La începutul săptămânii Florinel Constantinescu, primarul stațiunii Călimănești – Căciulata a semnat finanțarea pentru încă un proiect de investiții. Acesta este asigurat prin axa prioritară 13, din cadrul POR 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului obținut este de 23.487.808,52 lei (aprox 5 mil euro).
Proiectul nu este la întâmplare, Executivul de la Călimănești realizează pas cu pas planul urbanistic inspirat din arhitectura helvetică pe care intenționează să-l implementeze în toate cele șase cartiere ale orașului Călimănești. Devenite deja de succes (parcurile Călimănești și Căciulata, izvorul Cozia, părculețul Cozia, parcul pompierilor, Poiana lui Căliman) acestea conturează întocmai viziunea lui Florinel Constantinescu despre felul în care își dorește să arate stațiunea Călimănești – Căciulata.
Cu cei 5 mil euro obținuți se va investi în cinci obiective, complementare între ele, care vizează dezvoltarea serviciilor și infrastructurii educaționale și socio – culturale a orașului, precum și îmbunătățirea spațiilor publice urbane.
Va fi construit:
Centrul Cultural și recreativ Jiblea Nouă;
Scoala cu clasele I-IV Jiblea Nouă;
Casa de Cultură ”Florin Zamfirescu”
Centrul Multifuncțional Călimănești;
Extindere, reabilitare și modernizare 7,1 km. străzi;
Jiblea Nouă ... un al doilea ”Poiana lui Căliman”
Cartierul de aici beneficiază deja de o infrastructură nouă de străzi, podețe și rigole construite și reabilitate. Au fost ridicate la nivelul infrastructurii moderne locuri din Jiblea Nouă care până la această dată erau impracticabile. Frumosul cartier călimăneștean are nevoie, de acum, de un centru civic unde să existe o bancă, un loc pentru sport, un centru cultural.
Prin finanțarea obținută primăria va construi aici un teren de fotbal cu gazon și mobilier sportiv, va construi un parc (vegetație identică cu Poiana lui Căliman), va construi un teatru de vară pentru toate manifestările culturale, va reabilita Școala Generală în totalitate care va fi integrată arhitectural și peisagistic în arhitectura centrului civic format. Totul va fi construit în stil helvetic (venghe, verde).
Casa de Cultură ”Florin Zamfirescu” care așteaptă de ani buni reabilitarea și odată cu ea actorul Florin Zamfirescu (care în fiecare vară reproșează starea de ruină al acestui așezământ cultural) va fi adusă la imaginea și confortul pe care-l merită.
Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești a făcut prima declarație publică pe tema începerii campaniei electorale pentru localele din 27 septembrie 2020. Aflat la al doilea mandat în fruntea stațiunii Călimănești – Căciulata, Florinel Constantinescu vine din vechiul PDL unde, în urma fuziunii după 2016, a devenit membru PNL, localele din acest mandat fiind primele alegeri în care edilul și membrii săi candidează ca liberali cu drepturi depline.
În mesajul care a deschis oficial campania de realegere în funcția de primar al localității Călimănești, Florinel Constantinescu a adus în discuție situația coronavirus-ului care ”a oprit și încetinit activități și care ne-a ținut departe unii de alții”, a notat că viața în stațiune nu a fost la fel de animată ca în anii trecuți, iar ”legislația specială, impusă de pandemie, nu a permis turismului să se desfășoare așa cum s-a întâmplat în ultimii ani”.
A urmat mesajul de realegere către cetățeni exprimat printr-o atitudine elegantă, așa cum l-a caracterizat pe edil în toate contactele pe care le-a desfășurat în acești patru ani: „ ... viața nu poate sta însă pe loc. Cu toții am mers la muncă pentru a ne asigura mijloacele de trai. Acum vom merge la vot pentru a ne alege cârmuitorii treburilor locale și județene. Totul trebuie să continue cu speranță și încredere în viitor. Nouă, românilor nu ne-a lipsit niciodată nici curajul și nici speranța că, îndrăznind mai mult, vom fi răsplătiți pe măsură.”
O abordare prin care mass-media și electoratul local, sunt asigurați că vor primi din partea staff-ului candidatului Florinel Constantinescu mesaje pertinente, bine construite, transmise departe de calomnii, injurii, dezvăluiri, etc. Prin abordarea sa, primarul celor două mandate, trage după el provocarea pentru o campanie electorală ridicată la nivel de responsabilitate și lucruri concrete! „Vom continua în direcția modernizării și a dezvoltării tuturor localităților care compun orașul Călimănești. Ținta noastră este să ne putem compara cât mai curând, ca aspect general și ca forță economică, cu oricare dintre stațiunile turistice asemănătoare din Uniunea Europeană.” ... Și este adevărat, pentru că portofoliul de proiecte la care Unitatea Administrativ Teritorială, condusă de Constantinescu, a lucrat în mandatul de patru ani, a dovedit că promisiunile sunt reale. Primarul vorbește despre un targhet, o țintă care depășește cu mult localitățile din jur, sau stațiunile balneare surori din județul Vâlcea, încurcate într-o administrație locală prost condusă. La Călimănești se discută, deja, de construcția unor zone hoteliere noi, se discută de construirea Adventura Park (20 ha), de construirea inelului Călimănești în jurul lacului de acumulare artificial Olt, a bulevardului Calea lui Traian, a microstațiunii de agrement Aqua – Seaca (20 ha), de crearea zonelor de relaxare gen Poiana lui Căliman în mai multe locuri din oraș, de reabilitarea tuturor blocurilor de locuințe, etc.
În final: „Știu că fiecare dintre dvs. gândiți la fel. Ne-am întâlnit deseori pe stradă și la evenimentele publice, culturale sau sportive, organizate de Primăria Călimănești ... Știm că modernizarea și dezvoltarea stațiunii noastre sunt cele mai bune decizii administrative pentru următorii ani și vom continua să modernizăm și să dezvoltăm prin proiecte din ce în ce mai îndrăznețe și mai valoroase.”
În orașul Călimănești, Primăria lucrează la capacitate maximă. Cu excepția câtorva salariați intrați în concediu de drept activitatea de aici se desfășoară după un program normal, dar cu condiția respectării normelor de prevenire împotriva coronavirus. Relația cu publicul a fost restricționată stabilindu-se un orar mai strict, două ore dimineața (9 – 11) și o oră după amiaza (15 – 16). A fost prelungit termenul de depunere al taxelor și impozitelor până în data de 30 iunie. A fost luată decizia aplicării taxei zero pentru activitățile de promovare turistică pentru societățile comerciale de pe raza localității. Ședințele Consiliului Local, nu au fost întrerupte, numai că a fost schimbată sala de desfășurare a acestora. Astfel, pentru ședința de marți 31 martie 2020, în locul sălii de consiliu a Primăriei, întâlnirea va fi desfășurată în sala Centrului de Informare Turistică al orașului (zona Călimănești) cu precizarea păstrării distanței între scaune și limitarea numărului de persoane participante (de preferință doar cei 15 consilieri).
În Călimănești pe linia a ceea ce înseamnă relația primărie și activități conexe toată activitatea decurge normal. Momentul de finalizare pentru două proiecte ”Poiana lui Căliman” și ”Reabilitarea Grădiniței cu program prelungit Călimănești” s-a produs tocmai acum nefiind întreruptă desfășurarea acestora. Se lucrează în continuare la celelalte proiecte aflate pe agenda de lucru a Executivului.
Coronavirus – măsuri la Călimănești
Pe lângă măsurile adoptate deja prin Serviciu de Situații de Urgență și măsurile guvernamentale, primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu a declarat pentru Cozia-Info: „Toate persoanele aflate în centrele puse la dispoziție de către orașul nostru (Corpul de garsoniere al Liceului de Turism, Tabăra Păușa, Tabăra Cozia) au ieșit din carantină fiind depistați negativ. Astăzi nu mai este nimeni, s-a făcut curat, s-au făcut desinsecțiile. Probabil vor aduce alți oameni, dar până atunci aceasta este situația. La nivelul orașul orașului Călimănești avem 127 de izolați la domiciliu, până astăzi, fără a înregistra vreun caz de înbolnăvire. Călimăneștenii noștri trebuie să continue să respecte restricțiile impuse prin ordonanțele emise și așteptăm cu toții să depășim momentul acesta greu.
Am stabilit împreună cu supermarketurile Annabella un program de livrare la domiciliu pentru produse alimentare, din două în două zile, pentru toată lumea din Călimănești fără a percepe comision de livrare. În acest sens a fost pus la dispoziția cetățenilor un număr de telefon care se află și pe site-ul primăriei.”
Pentru persoanele în vârstă aflate în atenția Serviciului de Asistență Socială am colaborat cu câteva firme din Călimănești care au contribuit cu produse alimentare (Casa Românească, Diana, SC Călimănești – Căciulata și altele). Sunt făcute în permanență pachete și păstrată legătura și cu persoanele aflate în izolare și, în continuare, cu cei aflați în evidența serviciului nostru.”
Nuțu Emanoil este din Rădăcinești și candidează pentru primăria comunei Berislăvești. Un gospodar născut aici, care și-a petrecut toată viața pe aceste meleaguri, demonstrând prin munca și strădania lui că se pot câștiga bani și poți avea un trai decent și acasă.
În acestă campanie electorală ”nea Marin” este ales și susținut de către una din cele mai bune platforme politice vâlcene, Partidul Ecologist Român, partidul lui Mircia Gutău care își ajută oamenii și este un suport important pentru viitoarele activități administrative ale reprezentanților lor din teritoriu. Iar, tot ca un bonus, campania este coordonată de Samuel Vâlcu cel mai bun strateg politic din panoplia coordonatorilor politici vâlceni.
În acest moment Emanoil Nuțu pornește din poziția a treia în fața actualului primar Nicolae Popescu (PSD, ginerele lui Ion Bușagă) și a lui Viorel Popescu (PNL). Avantajul ecologistului fiind acela că este departe de găștile și cumetriile locale care au sufocat comuna Berislăvești de-a lungul timpului. Pornește lupta fără compromisuri și oameni compromiși în echipa lui electorală. Nu are niciun ascunziș față de niciun proiect eșuat, sau vreo suspiciune de vreun folos la altele. A fost implicat în politica și administrația locală tot timpul, a fost câteva mandate consilier local, a organizat alegeri, a participat la ședințe, iar pentru madatul 2020 – 2024 este atât de liber și nelegat de nimeni atât cât să-i fie suficient să se implice în toate problemele comunei sale. După cum a declarat pentru Cozia-Info: „Sunt multe lucruri care trebuiesc neapărat schimbate, pentru că nu au fost făcute bine. Sunt lucruri pe care le cer oamenii, este atât de simplu să-i asculți și să vezi ce vor, după care să-l faci. Nu cred că trebuie atâtea rugăminți și insistențe ca să faci ceva la care oricum vei ajunge peste câțiva ani. N-am săturat de marile proiecte, de foarte mult tam – tam ca să constatăm că ba se deteriorează, ba se alege praful ... Aducțiunea cu apă s-a făcut foarte rău. A fost introdusă conductă de proastă calitate care plesnește peste tot. Iar în comuna noastră nici până la ora actuală nu s-a rezolvat problema canalizării. Fiecare deversează cum poate pentru că nu l-a interesat pe domnul primar să facă canalizarea! Nu știu din ce cauză, din ce motive ... dar acesta este adevărul.”
Localele anului 2020 sunt destul de agitate la Berislăvești, oamenii au asistat la tot felul de regii între ”găștile de interese” reprezentate de oamenii lui Bogadan Săman, oamenii lui Ion Bușagă, oamenii lui Viorel Popescu și sunt destul de bulversați ca să mai înțeleagă cum se așează lucrurile! Emanoil Nuțu – candidat PER a spus: ”Politica în comuna noastră este confiscată! Atâta timp cât Ion Bușagă dirijează totul, nu prea văd cum s-ar schimba lucrurile! Aici, nimeni nu are niciun cuvânt. Vorbești, spui, dar spui degeaba. Acum se vorbește că ar fi o ceartă între Nic și Bușagă, între ginere și socru ... dar nu este nimic real, totul este de fațadă ca să mai potolească gura lumii care a început să discute despre cumetriile acestea de la Berislăvești. Ceilalți contracandidați sunt și ei tot o remorcă agățată la familia Bușagă, care se ghidează numai după jocul intereselor dintre ei. Oamenii, majoritatea, își doresc schimbarea dar le este frică. Bușagă a băgat frica în ei! El a fost omul care s-a răzbunat pe oricine a avut curajul să spună ceva, el a fost omul care le-a făcut rău găsindu-le tot felul de motive.”
În cursul anului 2019, primăria orașului a pus accent pe identificarea unor oportunități de finanțare a cât mai multor obiective de investiție cuprinse în Strategia de Dezvoltare a oraşului Călimăneşti, aprobată prin HCL nr.64/29.08.2014.
În acest sens au fost întocmite documentații tehnico-economice pentru un număr de 13 proiecte de investiții care au fost depuse pentru obținere de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) și programe cu finanțare guvernamentală. Se urmăreşte în acest fel dezvoltarea turistică și economică a stațiunii balneoclimaterice Călimănești-Căciulata asigurându-se astfel premisele necesare pentru dezvoltarea zonei și creșterea confortului cetățenilor și al turiștilor.
O parte din proiecte se află deja în implementare fiind demarate procedurile de achiziție a lucrărilor, iar altele sunt în faza de selecție în vederea semnării contractelor de finanțare.
Modernizare străzi pe raza stațiunii Călimănești-Căciulata – asfaltare, amenajare trotuare, execuție rigole de preluare a apei pluviale, orașul Călimănești, județul Vâlcea în valoare totală 20.192.901,62 lei.
Proiectul prevede modernizarea unui numar de 34 de strazi (din care una inclusiv trotuare) și reabilitarea exclusiv a trotuarelor a 2 strazi de pe raza statiunii turistice si balneoclimaterice Călimănești-Căciulata. Locația de implementare a proiectului este data de strazile: C. Brîncoveanu, Drumul Vechi, Mihai Viteazu, Crișan, Cloșca, T.Vladimirescu, Serban Cantacuzino, Mihai Eminescu, Arbatului, Nicolae Bălcescu, Reconstrucției, Alexandru Odobescu, 16 Februarie, 1907, Livezilor, General Magheru, Alexandru Vlahuță, Trandafirilor, Garoafelor, Republicii, Oltului, Preot Dumitru Sandu, Popa Sapcă, Gheorghe Doja, Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Grigore Alexandrescu, Ion Creangă, Câmpului, Plutelor, Merilor, Ana Ipătescu, Neagoe Basarab, Horia, Aurel Vlaicu, C. Dobrogeanu Gherea.
În ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, desfășurată marți, 18 februarie a.c., aleșii județului au aprobat, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, alocarea sumei de 60.000 lei rămasă de virat UAT oraș Bălcești, în baza obligațiilor asumate prin acordul de parteneriat încheiat între acesta și UAT județul Vâlcea, în scopul implementării proiectului „Reabilitare, extindere și dotare Spital Orășenesc Bălcești”. Suma totală alocată acestui parteneriat și necesară realizării studiilor preliminare predării amplasamentului s-a ridicat la 276.224 lei.
În cadrul aceleiași ședințe, a fost supusă aprobării consilierilor județeni și alocarea sumei de 294.000 lei, pentru achitarea integrală a obligațiilor asumate prin acordul de parteneriat încheiat între UAT comuna Vlădești și UAT Județul Vâlcea, în scopul implementării proiectului „Complex de Servicii Balneare în comuna Vlădești”.
Cu cele 294.000 lei se vor achita cheltuielile aferente documentaţiilor tehnice pentru elaborarea proiectului, respectiv: studiul de fezabilitate; studiul geotehnic aprofundat; studiu hidrogeologic şi alte studii, dacă va fi cazul.
Cozia-Info: Sunteți înscris într-o nouă cursă pentru primăria Călimănești. De ce nu ați renunțat și ați vrut să vă întoarceți aici, în contextul în care aveați și alte oportunități?
Motivul prezenței mele, în campanie la Călimănești și nu în altă parte, se datorează celor opt ani de zile în care am fost primar al acestui oraș și proiectelor pe care le-am realizat aici. Sunt proiecte muncite în mandatele mele care vor rămâne în istoria acestor locuri (gazele, centrul de convenții, alimentările cu apă, proiectul de infrastructură mare: apă, apă – canal, apă uzată și stație de epurare care a fost finanțat, implementat și realizat în tot județul Vâlcea de către trei oameni: Ilie Amuzan, Cristian Jianu și dl. ministru Borbely). Parcurile din Călimănești și Căciulata și altele pe care le voi discuta în campanie. Au mai rămas multe lucruri de făcut și cred că trebuie să continui această muncă.
Cozia-Info: Aș vrea să ne vorbiți despre echipa nouă care v-ați format-o și de ce nu ați mai candidat alături de PSD Călimănești ...
Sunteți unul dintre ziariștii care știți foarte bine că PSD-ul, alături de organizația de la Călimănești, a jucat la mai multe capete. Am crezut în ei, mi-am pus toate speranțele și încrederea în Biroul Politic al organizației de aici și am fost înșelat! De atunci nu am făcut altceva decât să mă retrag și să-mi construiesc drumul meu politic alături de altă echipă cu care știu că victoriile sau înfrângerile sunt contabilizate pe deciziile noastre, nu pe culisele altora!
Am ales sloganul ”stop abuzurilor” pentru că m-am ghidat după oameni deosebiți cu o expertiză politică și de viață alături de care îmi face plăcere să lucrez. Acesta este Partidul Puterii Umaniste (social – liberal) condus de celebrul avocat Daniel Ionașcu.
Până aici, m-am consultat cu oameni de prim rang din conducera PSD-ului, cărora le-am spus că nu accept compromisuri și jocuri de culise ieftine și nici nu am obținut garanția să nu fiu din nou trădat la nivel local. Așa că am început un drum pe care trebuia să-l evit la alegerile trecute.
Oamenii noi care sunt alături de mine se disting prin faptele și cartea lor de vizită.
Numărul 1 pe lista de consilieri - Ilie Amuzan;
Răzvan Stănică din Jiblea Nouă, care se ocupă cu managementul deșeurilor în județul Vâlcea;
Ionuț Ungureanu – inginer, lucrează la Diana Rm. Vâlcea;
Dinu Elena – profesor;
Pătru Mihai – inginer auto;
Mihăilă Gabriel – inginer, Distrigaz Rm.Vâlcea;
Dacian Pribeanu – maestru șah;
Florin Goga – inginer, administratorul restaurantului Andreea din Călimănești;
Vineri, 31.01.2020, Consiliul Județean Vâlcea a depus cererea de finanțare cu titlul „JUDEȚUL VÂLCEA – ORIZONT 2030”, în cadrul apelului de proiecte POCA/661/2/1 - Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate.
Noul proiect pe care Președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, îl inițiază chiar în prima lună a anului 2020, urmărește obținerea unei finanțări nerambursabile de circa 4.000.000 lei, care să permită demararea unui amplu proces de reformă și modernizare a activității Consiliului Județean Vâlcea, prin alinierea la Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice 2014 – 2020 și la Agenda Digitală pentru România 2020.
Scopul proiectului este dezvoltarea capacității instituționale a Consiliului Județean Vâlcea de a furniza servicii publice de calitate pentru cetățeni, prin măsuri concrete ce vizează îmbunătățirea procesului decizional și de planificare strategică, digitalizarea proceselor privind managementul documentelor și crearea de facilități de acces online la servicii publice.
Principalele activități ale proiectului constau în:
Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Județului Vâlcea pentru perioada 2023 – 2030;
Elaborarea Planului Strategic Instituțional al Consiliului Județean Vâlcea pentru perioada 2021 – 2022;
Proiectarea și implementarea unui sistem informatic integrat de management al documentelor, care va cuprinde, în principal, registratură electronică și arhivă electronică;
Crearea facilităților de acces online la servicii destinate cetățenilor în cadrul Consiliului Județean Vâlcea și, în special, la serviciile de urbanism care vor fi complet digitalizate, simplificând procedurile administrative pentru cetățeni până la stadiul în care deplasarea la sediul nostru nu mai este necesară, tot fluxul procedural derulându-se online, pe un portal dedicat.
Acest proiect își propune, practic, să aducă Consiliul Județean Vâlcea la nivelul celor mai moderne administrații publice din România și, de ce nu, din Europa, prin implementarea unor soluții inovative în activitatea curentă și creșterea nivelului de profesionalism al aparatului propriu, totul în beneficiul cetățenilor județului Vâlcea.
Fonduri europene de milioane de euro, proiecte SF și promisiuni electorale la indigo sunt doar o parte din mesajele pe care le transmit candidații la posturile de primari și de consilieri locali din județul Vâlcea. Niciunul dintre aceștia nu a întrebat însă, vâlcenii de ce au nevoie și ce își doresc cu adevărat. Reprezentantul diasporei, umanistul Costel Cristian Popa a făcut exact acest lucru, înainte de a-și depune candidatura pentru Consiliul Județean Vâlcea, din partea PPU (social-liberal) și a inclus doleanțele oamenilor în programul său electoral.
„Oamenii au probleme și nemulțumiri față de situațiile obișnuite, de zi cu zi, dar toată lumea le promite proiecte greu de realizat și obiective care nu îi ajută cu nimic. Toți mi-au spus acest lucru, în timpul deplasărilor pe care le-am făcut în ultima perioadă, pentru strângerea semnăturilor de susținere a candidaturii pentru Consiliul Județean Vâlcea, din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Dacă ei de asta au nevoie, asta trebuie făcut pentru ei! În urrmă cu sute de ani, când un conducător voia să construiască un drum, lăsa întâi oamenii să facă potecă pe acolo pe unde le era mai la îndemnă să meargă și abia apoi tasau drumul. Acum facem drumuri ocolite și ne supărăm când locuitorii orașului fac cărare prin iarbă, pentru că cea mai apropiată alee este la câteva sute de metri”, a declarat Costel Cristian Popa, vâlceanul ieșit din rândurile diasporei, pentru a încerca să fie schimbarea care să determine cât mai mulți români să revină acasă, alături de familiile lor.
După discuțiile cu vâlcenii, umanistul a făcut o listă cu 10 „porunci”, numai bune ca teme de lucru pentru echipele care vor conduce primările și consiliile din unitățile administrativ teritoriale din Județul Vâlcea:
Mai mulți producători locali în piețele agroalimentare - Oamenii se plâng că în piețele din orașe sunt mai mulți intermediari și mai puțini producători locali, iar acest lucru mărește artificial prețul legumelor, fructelor și produselor alimentare.
Rezolvarea problemei câinilor fără stăpân - Situația este gravă în mai multe orașe din județul Vâlcea, unde oamenii se tem să iasă din casă, după lăsarea întunericului, ca să nu fie atacați de câini, iar acest lucru trebuie să înceteze, prin programe de protecție a animalelor.
Montarea capacelor de canal la nivelul asfaltului - Sunt orașe în care capacele de canal au rămas chiar și cu 20 de centimetri mai jos decât covorul asfaltic, fiind adevărate capcane pentru șoferii care nu reușesc să le evite. Situația trebuie remediată!
Reducerea numărului de angajați din cadrul primăriilor - Vâlcenii se plâng că sunt prea mulți funcționari care plimbă hârtii prin primării și spun că sunt administrații de orașe mici, care au mai mulți angajați decât Primăria Râmnicu Vâlcea.
Schimbarea imaginii blocurilor de locuințe - În orașele vâlcene sunt prea multe blocuri care arată ca după bombardament, având mai degrabă aspect de ghetouri, decât de imobile europene de locuit. Oamenii spun că primăriile ar trebui să acceseze fonduri pentru anveloparea blocurilor, așa cum au făcut administrațiile marilor orașe și să îi ajute să aibă locuințe mai călduroase și mai frumoase.
Acces la servicii medicale decontate de stat - Localități mici, dar și orașe sau municipii se confruntă cu lipsa aparaturii medicale pentru investigații de bază, dar și cu lipsa medicilor în policlinicile de stat. Zeci de sate și orașe întregi depind de serviciile medicale private aflate uneori chiar și la zeci de kilometri distanță, cu toate că au plătit toată viața asigurări de sănătate și au dreptul la analize și investigații decontate de stat.
Deschiderea tuturor capelelor din cadrul cimitirelor vâlcene - Chiar dacă pare greu de crezut, în condițiile în care legea nu permite ținerea unei persoane decedate acasă, există cimitire care țin capela sub cheie și chiar au transformat-o în depozit de lemne, pe motiv că… nu este dotată cu aer condiționat.
Acces la pașapoarte prin intermediul secțiilor locale de poliție – Pentru obținerea documentelor de călătorie, vâlcenii au de parcurs zeci de kilometri până în Râmnicu Vâlcea, singurul loc unde pot solicita eliberarea unui pașaport. În aceste condiții, mulți preferă să renunțe la ideea plecării într-un stat non UE. Oamenii vor să poată depune cereerile pentru aceste documente în cadrul secțiilor de poliție din localitățile lor, iar autoritățile trebuie să facă demersuri pentru ca acest lucru să fie posibil.
Marcaje rutiere reflectorizante și lumină solară pe drumurile publice – Vâlcenii sunt de părere că problema iluminatului nocturn pe drumurile publice poate fi rezolvată cu ajutorul marcajelor rutiere reflectorizante și prin montarea de instalații solare. În acest fel banii cheltuiți lunar pe iluminatul stradal pot fi utilizați pentru alte proiecte dedicate comunităților locale.
Readucerea la viață a Vâlcii turistice – Pentru că întreg județul este o comoară turistică, dar prea puțină lume vorbește despre asta, vâlcenii sunt de părere că activarea unor programe eficiente de promovare turistică, ar putea fi gura de oxygen de care comunitatea oamenilor de la sate are nevoie, pentru a putea face cunoscute tradițiile și meșteșugurile vâlcene, dar și opitalitatea locală sau mâncărurile specifice zonei.
Patru ani (fără câteva luni) de mandat politic în fruntea Consiliului Județean Vâlcea. Concret ...
președintele acestuia a stabilit un front de lucru în funcție de nevoile tuturor zonelor din județul Vâlcea.
Constantin Rădulescu este în fruntea conducerii acestui for din iulie 2016 (primul mandat).
La primul mandat, în materie de drumuri județene, a centralizat toate problemele grele ale județului oferind oamenilor lucrări structurale ”din temelie”.
Proiectele de care se tot vorbește sunt lucrări executate într-un ridicat nivel tehnic, care au pus în cui celebrele ”mântuieli”.
Este de reținut că președintele Consiliului Județean a început treaba imediat, altfel documentarea, depunerea proiectelor, finanțarea, implementarea, execuția, etc. nu s-ar fi încadrat în mandatul de patru ani.
Ieri, o nouă declarație pentru presă ...
„După ce, săptămâna trecută, s-a finalizat turnarea primului strat de asfalt pe DJ 678, pe toată lungimea aferentă comunei Drăgoești, miercuri, 22 aprilie 2020, au început lucrările de asfaltare și în comuna Galicea. Este vorba de un tronson de 5,2 km, care pornește de la intersecția cu DJ 678 A, sat Cocoru, și se continuă pe toată raza comunei Galicea, până la limita cu Olanu. După turnarea covorului asfaltic (primul strat de binder), urmează lucrări de amenajare rigole, podețe de acces, trotuare, dar și turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, pe toată lungimea drumului de 38,55 km.Drumul pleacă din DN 7, din Budești, și traversează comunele Galicea, Olanu, Drăgoești, până în județul Olt, la Câmpu Mare. Investiția este realizată de Consiliul Județean Vâlcea, prin fonduri europene. „Am promis că, după Paște, vom începe lucrările de asfaltare și pe sectorul Galicea. Acest lucru se întâmplă astăzi, când se toarnă primul strat de asfalt. În scurt timp, cetățenii din comuna Galicea vor scăpa de disconfortul creat de praf. În prezent, în cadrul acestui proiect, se mai lucrează și în comunele Olanu și Budești. Le mulțumesc tuturor cetățenilor că dau dovadă de înțelegere, pe toată perioada desfășurării lucrărilor”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
În cadrul întâlnirilor zonale cu toate structurile locale ale PSD de la nivelul județului Vâlcea, desfășurate în cursul lunii ianuarie, au avut loc mai multe discuții legate de strategia internă, dar și pregătirea pentru perioada electorală care urmează.
Având în vedere hotărârile adoptate la nivel naţional cu privire la organizarea de conferinţe extraordinare la nivelul tuturor structurilor judeţene, în cadrul acestor întâlniri zonale, s-a convenit ca joi, 23 ianuarie 2020, la Râmnicu Vâlcea, în sala mare a Consiliului Județean, să se desfăşoare Conferinţa extraordinară a organizației judeţene a PSD Vâlcea.
Conferinţa va desemna delegaţii la Congres, membrii comisiei de integritate şi financiare, precum și structura de conducere a PSD Vâlcea. Conferinţa extraordinară se constituie din preşedinţii organizaţiilor locale, parlamentari, consilieri judeţeni şi municipali, primari, viceprimari și membri ai Comitetului Executiv Județean al PSD Vâlcea.