Lectura despre obiceiurile și datinile care ne-au încântat, cândva copilăria ne mai încălzește și acum inimile cu bucuria despre Moș Crăciunul căruia ,,Pe toate cărările/ Îi cântăm cântările/Ardem lumânările.,, sau despre micii colindători care-n trecut glăsuiau, cu colindele lor, pe ulițele satului.

Și, iată, e din nou vremea colindelor,cu gerul năpraznic de-afară,când în sobă troznește ,,buturuga privegherii de Crăciun,, pentru a ne aminti de acele vremi,în autentica atmosferă a versurilor lui Eminescu: ,,Colinde,colinde,/E vremea colindelor/Când cerul se-ntinde/Asemeni oglindelor/Și tremură brazii/Mișcând rămurelele/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele...,,.

Dintre toate marile sărbători ale Creștinismului,aceea a Crăciunului pare cea mai veche,deoarece și Paștele și Rusaliile existau și la alte popoare, dar, cu o altă semnificație.

Niciun alt popor din lume nu posedă o mai mare bogăție a obiceiurilor ca poporul nostru,iar obiceiul colindatului este la noi atât de vechi,încât își pierde ecoul în vremuri imemoriale,la stăpânitorii romani, sau,chiar mai devreme. Colindele românești răsunau până la cele mai îndepărtate bordeie de creștin,întâlnind în cale ursitoarele de la răspântii,unde în miez de noapte se adunau fetele,ca să-și citească,în luminișul apelor,norocul.

Este din nou decembrie,se apropie vacanța de iarnă și-n curând colindele ne vor bate-n ferestre,ca o aducere-aminte a vremurilor liniștite.Și la Mălaia,la școală,copiii simt,deja mirajul sărbătorilor,clasele și-au primit straiele împodobite cu cetină iar bucuria obrajilor rumeni de ger răsună pe coridoarele mirosind a sărbători și a voie bună. Cu mic,cu mare vom repeta colindele autohtone când,prin ferestrele înflorite de ger,copiii se vor strădui să vadă din cer un semn care să le vestească steaua Crăciunului.

Si peste-ntregul sat se va așterne-n tindă atmosfera de poveste,mai săracă-n acest an,pentru că,ne vom aminti, cu toții de serbările din anii trecuți: minunatele serbări de Crăciun,când,împreună cu ,,doamnele,, lor,cei mici se îndreptau către Căminul Cultural pentru a vesti ,,bucurie mare,, întregii comunități...Dar,unde sunt serbările de altădată?

Anul acesta,poate doar zăpada(săracă și ea) ne va curăța cu albul ei sufletele,despovărându-ne gândurile de tristețe și urât...Iar omul,ființă trecătoare,va da uitării toate necazurile de peste an,redevenind,pentru o clipă copil,sub puternica înrâurire a colindelor.

Așteptat cu atâta bucurie,Crăciunul aduce cu sine un noian de obiceiuri:prin actul întrupării,Iisus coboară printre oameni,făcând sărbătoarea Nașterii mai umană. Poezia mistică a fulgilor de nea nu a învăluit,nicicând un alt popor cu atâta lumină,datorită profundei religiozități a sufletului românesc și astfel,bucuria Nașterii vine să-l spele pe om de păcatul strămoșesc. 

Cu fiecare an,departe de a se estompa în timp,Crăciunul trăiește aici în amintirea creștină,reînnoindu-se prin colinde în peștera din Bethleem,ca-n fiecare casă de-nchinător al lui Hristos.Pe ulițele satului,întunericul nopții coboară cu fiorul său de sfințenie care vine din vremurile vechi și trece din suflet în suflet,alături de colindători,în timp ce ,,buturuga privegherii de Crăciun,,troznește-n vatră,amintindu-ne că Iisus se naște,an de an  în inima fiecărui creștin și merge din poartă-n poartă,alături de colindători,așa cum spune poetul: ,,Aprindeți lumânările pe masă/ Deschideți-ne,poarta,Leru-i Ler,/ E Dumnezeu în fiecare casă/ Și-n fiecare suflet e un cer,,

Prof. Mari-Jana Taloș - Școala Gimnazială Mălaia