F Faptul divers

Focuri de armă la Seaca

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI Polițiștii vâlceni, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat urmărit la nivel internațional de autoritățile judiciare din Franța, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt cu violență în bandă organizată, tăinuire de bunuri și constituirea unui grup organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni.

În această dimineață (13.06.2019), polițiștii de investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au depistat un tânăr, de 29 de ani, din comuna Bujoreni, județul Vâlcea, pe numele căruia autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare.

Tânărul, dat în urmărire internațională, a fost depistat în trafic, pe Drumul Național 7, pe raza oraului Călimănești, zona Seaca, iar când a observat polițiștii, acesta a părăsit autoturismul și a fugit într-o pădure din apropiere, determinându-l pe unul dintre polițiști să folosească armamentul din dotare, somând persoana în cauză să se oprească. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de furt cu violență în bandă organizată, tăinuirea de bunuri și constituirea unui grup organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul Franței, în perioada 17 iulie 2017 – 11 mai 2019. Pentru depistarea tânărului urmărit internațional, poliţiştii vâlceni au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Persoana a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, unde procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore față aceasta, urmând să fie prezentată Curții de Apel București, în vederea demarării procedurii de predare către autoritățile franceze.