F Faptul divers

Din septembrie 2023, PROFI aduce Raftul cu Bunătăți Locale și în județul Vâlcea

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

29 septembrie 2023 – De astăzi, județul Vâlcea se alătură celui mai amplu program pentru susținerea micilor producători, Raftul cu Bunătăți Locale, inițiat de Profi. Bunătăți tradiționale ajung zilnic la raft, la prețuri prietenoase, în magazinele Profi Super din Râmnicu Vâlcea și Drăgășani.

În funcție de sezonalitate, între 10 și 20 de producători locali alimentează Raftul cu Bunătăți Locale cu produse autentice și naturale. De la carne proaspătă, lactate gustoase, miere curată, sucuri și vinuri din soiuri alese, toate sunt pregătite după rețete tradiționale, cu grijă pentru ingrediente și cu dragoste pentru natură și pentru oameni.

„De mai bine de 10 ani avem această afacere de famile. Facem suc de mere și gemuri de zmeură, vișine și afine de munte. În România, sucul nostru este printre puținele sucuri de mere cu pulpă, după rețeta mea și a soției. Simplu: măr presat și pasteurizat, totul preparat la foc de lemne. Și foarte important: nu se pune niciodată la sticlă de plastic, tocmai pentru ca este 100% natural. Eu vreau să întineresc omul!” povestește Jianu Dumitru, specialistul din spatele produselor Jiancom, disponibile la Profi Super din județul Vâlcea, pe Raftul cu Bunătăți Locale.

În fiecare zi, Raftul cu Bunătăți Locale își întâmpină clienții cu prețuri mici la Profi Super din Drăgășani, Str. Decebal 6 și din Râmnicu Vâlcea, pe Str. Mihai Eminescu 30 și Str. Calea lui Traian 104.

Așa cum este firesc, accentul este pus pe calitate, respectând misiunea Profi de a încuraja micile antreprenoriate românești să-și păstreze rețetele moștenite, tehnicile de producție tradiționale și măiestria oamenilor care muncesc cu pasiune pentru a da ceva mai departe. Astfel, comunitatea locală câștigă pe mai multe planuri. Fie că ne gândim la încurajarea unui lanț de aprovizionare sustenabil, la promovarea specificului național și la susținerea afacerilor de familie sau la calitatea extraordinară a produselor care ajung proaspete în magazinele selectate, totul se rezumă la a pune suflet în România prin implicarea asumată în comunitate.

„Ne dorim să avem o contribuție reală în comunitățile locale, tradusă printr-un parteneriat sustenabil între Profi și producători, prin includerea acestora pe Via Profi și susținere constantă în cadrul proiectului Raftul cu Bunătăți Locale. Există, în același timp, acțiuni punctuale de consolidare a acestei relații. Gospodarii beneficiază de asistență în elaborarea documentației necesare și în obținerea avizelor esențiale pentru comercializare, le este facilitată distribuția produselor și le este oferit sprijin pentru promovare, primind ajutor ca să-și crească vizibilitatea pe piață. În același timp, Profi oferă producătorilor locali condiții comerciale avantajoase, le preia marfa direct din unitatea de producție și se asigură că aceștia primesc rapid compensația cuvenită, fără a implica returul de produse. Toate aceste acțiuni sunt firești, având în vederea calitatea produselor.” a declarat Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.

Ideea Raftului cu Bunătăți Locale a fost prezentată de Profi în septembrie 2022, la Festivalul pe care l-a organizat de la Apoș. A urmat apoi, în același an, introducerea conceptului în magazine din Cluj și Dâmbovița. În acest an, Vâlcea este deja al cincilea județ, după Botoșani, Bistrița, Alba și Suceava, în care se implemează programul. În 2023, Profi își propune să aducă Raftul cu Bunătăți Locale cu specialități din carne, conserve, lactate, ouă, panificație, pește, produse apicole, legume și fructe în 10 zone ale țării și să reunească cel puțin 150 de producători locali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale, din această lună, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via Profi, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare prin România.

Cu 28.000 de angajați în 1.654 de magazine proprii si Partener prezente în peste 830 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,4 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul de la noi. Profi este un puternic motor al economiei românești.