Tiberiu Zamfir - inginer, profesor, traducător, poet pasionat al culturii românești, a activat în cadrul cenaclului Bibliotecii „A.E. Baconsky” Călimănești, președinte al Cenaclului din 2002; membru în cenaclul „Mirajul Oltului” (2018).
A început să scrie, după cum mărturisește pentru Cozia-Info: ”Încă de mic, am avut norocul să am o mamă profesoară și am destăinuit prietenilor, cunoștințelor, în general cu anumită mândrie că mama nu era o studentă oarecare, era una dintre preferatele marelui Tudor Vianu și câștigase la „Tinerimea Română”, așa se numea olimpiada în vremea aceea. Acolo mama mea a avut șansa să câștige trei premii I. Deci trei ani la rând, două pe teologie, una pe literatură, ea fiind studentă la litere și fată de preot. Născut într-o casă care răsuna de viori, poezii recitate, sigur, eu ca băiețel trăgeam cu urechea. Pur și simplu era o încântare când veneau rudele mele, mutate cu serviciul la București, de sărbători se încingea o asemenea petrecere la modul decent, la modul frumos cu romanțe, poezii. Noi copiii, eu împreună cu verișorii și verișoarele ascultam cu ochii mari. Ceea ce era interesant, era că d-lor ne educau în spiritul acesta vechi, românesc, interbelic, un mod de educație sever, care a cam dispărut. Nu a fost cel mai de succes mod, erau și exigenți cu noi, erau și iubitori, ne răsplăteau dacă aveam succes, dacă nu aveam succes și nu eram capabili, era un fel de mică persecuție, adică concret existau mici concursuri între noi. Ne dădeau câte o planșă, trebuia să redăm câte un peisaj, ne dădeau note, și așa mai departe. Sau ne puneau să recităm câte un fragment din Eminescu sau Coșbuc, sau altceva, acei poeți care se căutau în perioada interbelică. Și acum, eu normal sub o asemenea „presiune”, trebuia să completez și caietele de vacanță legate de compoziție, de temele pe vacanță cum era în sistemul educațional la modă în acea vreme și încet, încet mi-am format un anumit stil. De participat la olimpiade școlare o singură dată am participat la limba română prin clasa a-VIII-a, a fost o reușită, am fost menționat în olimpiada aceasta, dar în general m-am îndreptat spre matematică. Dacă e să vorbim așa de reușitele mele am fost la faza pe țară în anul 1974 la Bacău pe matematică.
Despre literatură și de când am început să scriu, am început zic eu de când am învățat literele de tipar. Am făcut o poezioară, și am întrebat-o pe mama dacă aceea e o poezie, aveam în jur de 6 ani, știam și ceva litere de mână dar mai mult de tipar, o scrisesem mixt, cu activitățile casnice de la casa aceea preoțească, adică faptul că o așteptam pe mătușa, că se pregătea pomana porcului. Apoi impresionat de Kipling și de „Cartea Junglei”, am scris și eu tot așa inspirat din acele poezii, și mi-a reușit. După ani de zile am descoperit-o în podul casei, am rămas și eu încântat de cât de frumoasa era poezia, dar nu am păstrat-o, am pierdut- o. Aceea era prima mea poezie reușită și aveam mai puțin de 9 ani.
Apoi am mai scris ce-mi impunea mama, profesoara mea de română. Trebuia să scriu de Slavici, Coșbuc, Macedonski, ce se impunea la clasă în general. Completam caiete întregi, nu era ușor, eram și noi copii, voiam să ne jucăm mai mult, însă eram obligați cumva, mama fiind o profesoară mai exigentă să prezentăm cel puțin un caiet cu 100 de pagini, de asemenea referate: ”Moara cu Noroc”, ”Baltagul”, literatură clasică românească.Nu era vorba de literatură străină. Mi-au plăcut foarte mult autorii români, i-am apreciat de mic și mi-am dat seama de marea lor valoare. Însă, prin casa aia preoțească erau tot felul de cărți pe care nu le găseam și mai bune și mai interesante, cum era: ”O tragedie Americană”, ”Aventurile lui Huckleberry Finn” și altele. ”La Medeleni” m-a impresionat pentru că semăna cu viața noastră, a copiilor, verișorilo care se strângeau în jurul unui bunic preot adevărat și foarte iubitor de literatură.
Cozia-Info: De ce literatură și nu tehnică, mai ales că de profesie sunteți inginer?
„Așa m-am format, într-un mediu iubitor de literatură, pentru că și mai departe de bunicul, tatăl lui era învățător emerit al regiunii Argeș, iar din partea tatălui, bunicul tatălui era învățător emerit al raionului din Costești, zona în care am copilărit.
Cozia-Info: Știu că scrieți și epigrame, de unde dragostea pentru acest stil?
„Nu m-aș fi apucat de epigrame dacă nu era un hâtru printre noi, epigramist mare îl consider, pentru că avea acel stil rustic, țărănesc, care impresiona lumea lui, numit Alecu Sanda. Venise undeva din zona Slatinei, își cumpărase locuință aici în Călimănești, și publica frecvent la „Urzica”. Din dorința dumnealui și mai degrabă un orgoliu de a fi și în zona noastră un cenaclu de epigramiști, ne-a antrenat în această mișcare, ne-a pus să scriem. Chiar ne-a rugat la început să participăm la concursul de epigrame și din aproape în aproape s-au format epigramiști cum sunt: Nicolae Ghinoiu, Georgeta Tretelnițchi, aș spune și eu, încercând să concurăm cumva cu vâlcenii care erau mult mai bine organizați spre marea mulțumire a d-lui Alecu Sanda. A venit într-o zi așa cu ochii scânteind de bucurie spunând: ,,Am învins, am fost mai buni decât Vâlcenii”, o spunea sub formă de glumă, era foarte bucuros de succesul nostru.
La Cluj era o antologie națională de epigrame scoasă anual, în anul acela pe noi ne trecuseră pe primele pagini și cu cele mai multe pagini. Fiecare din epigramiștii locali participa cu 5-6 epigrame, în orice caz se vedea că e un succes Călimăneștiul. De ce această dragoste pentru Călimănești a d-lui Alecu Sanda, încă nu știu. S-a bucurat foarte mult că exista un cenaclu, nu a fost niciodată președinte de cenaclu, dar a contribuit la ascensiunea valorică a cenaclului mai ales pe linie de umor, avea experiență și i-a îndrumat pe mulţi. Ca epigramist am reușit să public la Cluj la acea antologie, am publicat și la Bacău, alții au publicat și la Pitești cum e Georgeta Tretelnițchi sau Ghinoiu a câștigat și a luat un loc 3 pe o epigramă, a mai fost dl. Profesor Oprița care a funcționat acolo la Cluj, a fost un succes. Și a mai scos dl. Alecu Sanda cu ajutorul meu, că d-lui nu se pricepea la computere o revistă „Șopârlița”, 6 numere timp de doi ani de zile, pe care o păstrez cu drag, chiar mă gândesc acum să o dau spre a fi publicată. O revistă plină de epigrame și umor. Pe lângă aceasta, revista „Glasul Coziei” este revista de bază a cenaclului. Din 2002 până în 2010 practic am tehnoredactat 50 de numere, fiind vorba de lucrările Călimăneștenilor noștri, însă participau și scriitori din Vâlcea, de ex. Adina Enăchescu era foarte cunoscută și alții care au venit și au publicat aici, Lazăr criticul literar și profesor, Mona Radu care a ajuns acum regizor în București, sunt destule persoane de enumerat, dar o să vă vorbesc cu altă ocazie despre revista asta, a fost un succes. Vă dați seama 50 de numere a câte 14-16 pagini .”
Cozia-Info: Ce se întâmplă cu activitatea culturală la Călimănești?
„În primul rând, aș spune că a existat o perioadă de delăsare, de destrămare mai bine spus, și a fost cauzată de dispariția fizică a lui Alecu Sanda, care a murit, în vârstă într-adevăr; de accidentul de tren al profesorului Mitrana care a fost unul din președinții cenaclului dinaintea mea, de faptul că și profesorul Geantă s-a retras la un moment dat din cenaclu, iarăși un om valoros care contribuia mai mult cu ficțiune, cu proză, cu teatru. Și vă dați seama fără acești pioni principali nu a mai funcționat cenaclul decât sporadic. Sincer să fiu din 2010 pana în 2014 l-am mai dus cu doi, trei, patru prezenți în sala bibliotecii orășenești. Ne adunam și tot se mai ținea cenaclul din ce în ce mai rar și până la urmă așa cum v-am spus a intrat în nisipuri, a dispărut și el. Dar nu m-aș hazarda să spun că acel cenaclu e încheiat, eu nu îl consider un cenaclu încheiat, pot să organizez o activitate nouă, numai să am timp, să mă ambiționez să strâng cenacliștii care au mai rămas. La un moment dat ajunseseră chiar 12, deci era un număr pentru o localitate relativ mică, mai ales că erau permanenți și publicau în această revistă „Glasul Coziei”. Dar dispărând dintre noi acești oameni importanți cenaclul s-a destrămat . În 2013-2014 încă publicam, ne-am folosit de ziarul Cozia-Info unde dl. Narcis Chirea mi-a solicitat să alcătuiesc o pagină de cenaclu, se numea „ pagina cenaclului literar din Călimănești” și încă mult timp am publicat la dl. Narcis Chirea în Cozia-Info. Această pagină pe care o tehnoredacta dumnealui, eu trimiteam doar materialul dactilografiat pe computer. Și în sensul acesta cenaclul nu dispăruse, de aceea nu pot spune că s-a încheiat cenaclul din 2010, aș spune din 2013.
Dl. Cristi Geantă profesor de istorie, a reorganizat un cenaclu al Călimăneștiului, nu a mai fost „Baconscky”, s-a numit „Mirajul Oltului” și a funcționat începând cu 2019, pot spune că este un lucru benefic că a existat această persoană Cristi Geantă care a preluat cumva talentele literare din zonă și le a concretizat printr-o revistă care a urmat glasul acesteia, „Glasul Coziei.”
Cozia-Info: Din documentare am aflat că sunteți inginer, poet, profesor, și traducător. Cum reușiți să realizați atâtea proiecte?
„Am avut norocul de a nu fi perceput bine de colegii mei de catedră, de școlile unde am predat de faptul că vedeți, în provincie, sunt foarte multe prejudecăți. De ce spun aceasta: eu am finalizat Facultatea de Litere pe la 50 de ani, nu eram titularul unei școli, nu eram profesor cu normă întreagă, lucram cu jumătăți de normă și asta pentru că trebuia să merg și la facultate la Sibiu, la Lucian Blaga, să mă țin și de cursuri și mi-am ales această variantă de viață cu bani mai puțini și cu ascensiune pe planul acesta spiritual. Mai ales că era prima mea dragoste să scriu poezii, și atunci pe lângă facultatea de Electrotehnica pe care o terminasem cum se spune la vremea mea, am făcut această a doua facultate finalizată la 50 de ani. Când m-am prezentat cu normă întreagă în învățământ aveam 54 de ani. Am luat toate concursurile la care am participat, am luat și medii mari peste 8 la titularizarea națională. Trei ani la rând am luat, dar niciun director nu a catadicsit să pună măcar problema continuității mele în învățământ și nici măcar a titularizării și atunci având acest inconvenient, m-am format așa cum m-am format, am predat la foarte multe școli și licee bune, inclusiv în Capitală în București, și acum predau la un Liceu foarte bun numit „ Alexandru Vlahuță”, predau germană, iar anul trecut am predat în București la „Nicolae Iorga” limba engleză, la liceul „Media de Televiziune” engleză și la o școală „Eliade Rădulescu” foarte cunoscută în centrul capitalei am predat germană, acestea fiind câteva discipline predate de mine, și dacă as număra la câte licee am predat având permanentizarea asta în învățământ aș ajunge la peste 12-13 . Și la Rm.Vâlcea am predat la „Sanitar”, liceul „Tehnologic”, liceul „Henri Coandă”, liceul „Mircea cel Bătrân”, liceul „Chimic”, „Magheru” deci am o activitate bogată dar foarte fragmentată. Însă aceasta nu e o mare reușită de a mea în învățământ, mai degrabă m-am bucurat de prima perioadă când am predat ca profesor inginer la „Universitatea Spiru Haret” la 5 facultăți disciplinele diferite legate de ingineria electrică fiind specializarea mea și la „Lucian Blaga” discipline legate de organizarea muncii de management, deci am avut o activitate fragmentată de succes, bine nu includ acum școlile generale însă tot din cauza provincialismului cu care m-am luptat așa toată viața. Am constatat și constatat acum la sfârșit de carieră că la Călimănești nu am predat decât 2 ani la școala generală și un semestru la școala din Jiblea și la Sălătrucel un an de zile. Sunt multe de vorbit despre sistemul educațional și lumea în general nu e mulțumită și as spune că nici eu. Am lucrat și la grădinița din Călimănești, am avut dragoste față de copiii de acolo, i-am învățat engleză. Am predat la grădiniță, școli primare, gimnaziale, licee, facultăți. Am predat când am fost inginer și cursuri de recalificare, reprofesionalizare la fața locului în fabricile unde am lucrat. Ca activitate inginerească am fost ca stagiar în Câmpulung Muscel, 4 ani am lucrat acolo devenind șef de laborator, apoi am lucrat în centrul de calcul la Rm.Vâlcea din 1986 până în 1994, acolo am devenit inginer de sistem, analist.
Cozia-Info: Un mesaj pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în unul din aceste domenii?
„Regret că nu am excelat într-o direcție, îmi spuneau și prietenii că am acest obicei de a aborda mai multe lucruri dintr-o dată. Sfatul meu pentru tinerii care citesc acest articol este să urmeze o carieră mai limitată, nu atât de răspândită. Astăzi se caută modelul acela de vârf, nu se caută acea curbă a lui Gauss cu dispersie cât mai mare, cu o maximă de cuprindere.
Să caute acele domenii de succes cum ar fi domeniul informaticii, care este și va rămâne de mare succes, i-aș îndruma să se axeze și pe artă pentru că în informatică se poate face artă, chiar de valoare.” Interviu oferit pentru Cozia-Info de profesorul Tiberiu Zamfir!
