I Interviu

Primarul Ion Ungureanu - „Doresc ca toți cetățenii comunei Muereasca să beneficieze de condiții cât mai bune!”

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Localitatea  Muereasca  a devenit din ce în ce mai cunoscută la nivel naţional,  datorită singurei mănăstiri athosite din România, Frăsinei, dar şi pentru specificul ei aparte. Localitatea este una montană, dispusă între stațiunile Vâlcii şi destul de apropiată şi de municipiul Râmnicu Vâlcea.

Ion Ungureanu, primarul comunei Muereasca, ne relatează în acest  interviu proiectele depuse în programul Anghel Saligny , evenimentele care se vor organiza în preajma sărbătorilor, dar și despre situația  financiară la final de an.

Cozia-Info:  Câte proiecte  ați depus în programul  Anghel Saligny? 

„În programul Anghel Saligny am depus un proiect cu privire la modernizarea întregii infrastructuri de drumuri comunale,  pe o lungime de 5 km, practic ne-am înscris în platformă, deci în stadiul acesta suntem la ora actuală.  Am depus devizul general și absolut tot ce au solicitat dânșii în cadrul proiectului respectiv și acum așteptăm să vedem dacă suntem selecționați în vederea semnării contractului pentru finanțarea acestui proiect, care este chiar de strictă necesitate pentru locuitorii din comuna Muereasca. Mai avem 5km de drum comunal pe care ne-am dori să-l  modernizăm și cetățenii să beneficieze de condiții cât mai bune la noi în localitate.”

Cozia-Info: Cum stați cu situația financiară la final  de an? 

„La final de an avem o situație cam neplăcută, sub aspectul că în cursul acestui an am avut o serie întreagă de proiecte pe care le-am avut în derulare încă de anul trecut. Toate  proiectele le-am finalizat și aici mă refer la modernizarea drumului comunal DC 171 din localitatea Muereasca, a fost  o lucrare de modernizare a infrastructurii de drum din zona satului Muereasca de Sus, cătunul Grui, lucrarea a fost finalizată, dar mai avem și acolo ceva de plătit. De asemenea, în satul Muereasca am avut tot pe ordonanța 28 un proiect pe care l-am realizat și finalizat tot în cursul acestui an cu privire la construirea unui pod peste pârâul Muereasca, care face legătura între DJ 658 și drumul din satul respectiv. Lucrarea a fost finalizată,  recepționată, însă și aici mai avem o restanță de plată din partea Ministerului Dezvoltării și sperăm că în perioada asta scurtă care a mai rămas până la finele anului, să primim fondurile astfel încât să facem decontarea întregii lucrări  la constructor. 

De asemenea, am mai avut extinderea de alimentare cu apă, pe o lungime de 1,9 km în satul Șuta și Andreești. Lucrarea am finalizat-o chiar acum două săptămâni, a fost recepționată,  urmând să fie predată către furnizorul de serviciu de furnizare a apei (Apavil), comuna Muereasca. Noi deja am făcut demersurile necesare astfel încât sa fie predată lucrarea către Apavil și cetățenii din satele Andreești și Șuta să beneficieze de alimentare cu apă în gospodării. Și aici am plătit o parte din lucrări, urmând  ca în perioada asta tot la fel sperăm să primim bani de la Ministerul Dezvoltării, să achităm întreaga lucrare. Datorii cred că avem la ora actuală undeva la 600 de mii de  lei față de furnizorii de servicii și față de constructorii care au lucrat la noi. Dar eu sunt optimist și sper ca până la sfârșitul anului  să primim acești bani  să putem să facem decontările și să achităm lucrările la timp. În cursul acestui an am mai avut în lucru și câteva extinderi la iluminatul public, sub aspectul că am pus iluminat ( becuri cu led ) și astfel să putem să facem economii la consumul de energie electrică și chiar s-a văzut asta în facturile pe care le-am plătit, după ce am finalizat lucrările în satele Andreești și Găvănești.”

Cozia-Info: Care sunt evenimentele organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de către Primăria Muereasca? 

„Am discutat cu directoarea școlii,  acum o să avem în vedere și ordonanțele de urgenţă care o să apară și în același timp regulile care ne sunt impuse de către ISU și avem în vedere regulile care sunt. Dorim ca toți  copiii   din localitate să meargă cu colinda,  încercăm să respectăm și să păstrăm obiceiurile strămoșești  de la noi din localitate,  dar repet, cu respectarea acestor reguli. 

  Aşa cum știți  în fiecare an, în  localitate la noi, pe data de 6 ianuarie are loc „alegerea de june”, este un obicei de peste 100 de ani la care ținem cu tot dinadinsul să-l păstrăm.  Chiar și anul asta l-am făcut într-un cadru mai restrâns, cu respectarea regulilor impuse din cauza pandemiei. 

Și la anul pe 6 ianuarie cred că vom proceda în același fel, în funcție de  regulile care vor fi impuse. Noi ne dorim să participe cât mai mulți cetățeni din localitate la acest eveniment, cărora le doresc  să fie sănătoși,  voioși,  și să rămână la fel de harnici și frumoși cum sunt.”