Florinel Constantinescu este primarul stațiunii Călimănești - Căciulata. Orașul are șase localități componente (Căciulata, Călimănești, Seaca, Păușa, Jiblea Veche și Jiblea Nouă). Are 63 ani, balanță, este membru PNL și se află la al treilea mandat la Primăria Călimănești
Cozia-Info: Anul 2022 se încheie. Sunteți deja obișnuit cu anii de primărie, al treilea mndat, nu se mai poate contabiliza în emoție sfârșitul unui an. Totuși, a venit vremea pentru linia de bilanț ...
Vă spun sincer că nu este vorba de a te obișnui cu ceva! Aici sunt provocări zilnice și trebuie să le faci față. Când crezi că ești cu lucrurile bine programate de fiecare dată apare o situație care îți schimbă toată construcția și strategia. Repet și acum, ce spun de fiecare dată ... strategia trebuie să te conducă zilnic, pentru că acest lucru nu se face o dată la patru ani și nici nu este o relaxare. În agenda zilnică sunt proiectele pentru Călimănești, pe care le recapitulez și urmăresc stadiul lucrărilor sau al pașilor de finanțare pe care-i facem. În linii mari programul zilnic include obligatoriu administrație, pe de altă parte dezvoltare. Acestea trebuie îmbinate în așa fel încât să fie un echilibru permanent. Cred că sunteți cel mai în măsură (n.r. Cozia-Info) dintre toți observatorii, ziariștii, etc. ai Administrației Publice Locale din Călimănești, prin documentările și reportajele făcute împreună, să observați că a existat permanent o bună orientare și o continuitate în legătură cu aceste preocupări.
Călimăneștiul s-a dezvoltat printr-un cumul de factori prins bine în ”Strategia de Dezvoltare a orașului”, strategie care știți bine că a fost aprobată prin Consiliul Local de către cetățeni și agenții economici locali. Așa ne-am condus și anul acesta, 2022 și consider că lucrurile s-au îmbunătățit de la an la an! Relația cu cetățenii a fost în limite bune, normale, încercăm să fim cât mai buni gospodari. Încercăm să avem servicii publice de bună calitate. Suntem printre localitățile care a depus, și a obținut finanțarea proiectelor de modernizare a rețelelor de infrastructură: apă, canalizare, gaze naturale.
Cozia-Info: De ce credeți că suntem peste multe orașe ale județului Vâlcea în ceea ce privește dezvoltarea și creșterea nivelului de trai?
Exact ce vă spuneam! Avem o strategie bine conturată, a fost o imbinare fericită între investițiile făcute de Administrația Publică și cele făcute de către agenții economici. Mi s-a spus mai tot timpul că ne trebuie investitori, iar viziunea mea, așa cum am mai spus la dvs. în ziar, este că mă bazez pe investitorii deja existenți în Călimănești, pentru că știu cel mai bine când să crească sau când să scadă volumul de investiții. La începutul mandatului mă rugau toți să le găsesc pe cineva să vândă, iar în ultimul timp mă roagă și cei de aici și cei din afara localității să-i ajut cu informații ca să cumpere. Pe de altă parte localitatea s-a dezvoltat și se dezvoltă, mulți investitori doresc să cumpere afaceri sau obiective. Cer orice ... SPA-uri, pensiuni, hoteluri, restaurante, etc. Prețurile terenurilor din oraș au crescut datorită faptului că am dezvoltat infrastructura și în felul acesta localnicii au avut de câștigat niște bani buni pentru familiile lor.
Sunt multe pe agenda noastră, important este, că în permanență, reușim să încheiem câte un proiect pentru Călimănești care contribuie la dezvoltarea pe orizontală a intereselor cetățenilor noștri. Urmează, în 2023 proiectele deja finanțate:
- Centrul civic de la Jiblea Nouă (parc, cămin cultural, teren de sport, reabilitare completă a școlii);
- Casa de Cultură Florin Zamfirescu, reabilitare totală, construire ateliere de creație, atelier de tâmplărie (subsol) pentru confectionare decoruri și întreținere clădire, două săli de repetiție, sală mare de spectacole, balcon, foaier, birouri, cabine pentru actori;
- Reabilitare și modernizare parc Casa de Cultură Florin Zamfirescu (zona casa de cultură – spre stradă)
- Construire bază modernă de fotbal (teren, vestiare, terenuri de antrenament, tribune, nocturnă) în zona Seaca – complex expozițional;
- Reabilitare clădire (fostul cămin pentru copii – Sfrengheș) și folosirea acestuia ca centru cultural local;
- Construirea ”Parcului de Adventură” în zona de pădure (fostul izvor 8) pe o suprafață de 20 ha dreptunghiular, în spatele hotelului central și al teatrului de vară Florin Zamfirescu;