În ianuarie 1941 a fost o iarnă geroasă și cu multă zăpadă. Într-una din zilele acestei luni o vrabie s-a așezat pe firul de telegraf să se odihnească. Fiind ger, a amorțit și a căzut în stradă. Din întâmplare pe lângă ea trece o vacă care se băligizește pe vrăbiuță și pleacă mai departe. Pasărea dând de căldură se „trezește” din amorțeală și începe să se agite în baligă.

Peste puțin timp trece pe lângă ea o pisică, care zărește vrabia agitându-se. Pisica se apropie de ea, o scoate din baligă și o mănâncă.

Așa se sfârșește povestea vrăbiuței noastre, poveste care are câteva înțelesuri:

Nu totdeauna când cineva te bagă în ( ... ) baligă, îți vrea răul, să te pedepsească!

Când ai intrat în ( ... ) „baligă” nu te agita pentru că miroase!

Și nu întotdeauna când cineva te scoate din baligă, îți vrea binele, să te salveze!

Notă: Povestea mi-a spus-o în urmă cu câțiva ani distinsul meu consătean, răposatul Ilie Zgripcea, căruia i-am purtat aleasă stimă și prețuire.