Mazilirea lui Corneliu Mănescu s-a produs în anul 1972, când Nicolae Ceaușescu l-a îndepărtat din funcție pe acesta, cel mai longeviv Ministru de Externe al României, care deținuse acest portofoliu neîntrerupt din 1961 – 1972. Corneliu Mănescu a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni ONU, și ambasador la Paris (1978 – 1982), iar mai înainte de asta fusese ambasador al României la Budapesta (1960 – 1961).

Prigoana împotriva lui a început când chemat fiind de Nicolae Ceaușescu acesta îl anunță că nu mai este Ministru de Externe. În dialog cu Lavinia Betea, Corneliu Mănescu îi povestește cum a ajuns la Cozia. De la Cota 1400, în permanență urmăriți, ajung din nou la București, dar casa îi era supravegheată. Atunci a luat legătura cu Patriarhul Iustinian, rugându-l să-l ajute pentru a găsi un loc de adăpost unde să nu fie urmărit. Patriarhul i-a zis: Mergeți la Cozia. Așa a ajuns la Mănăstirea Cozia, ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, împreună cu soția sa. Iată ce povestește fostul ministru: „Am stat la Cozia câteva săptămâni. În timpul acesta am devenit o figură. Ședeam într-o cămăruță, lângă biserica lui Mircea cel Bătrân. O cameră cu două pătucele, pentru mine și nevasta mea. Acum mi se pare o copilărie când îmi amintesc cum dormeam și acolo cu revorverul la cap. Mă împrietenisem cu preotul (starețul). Cele câteva săptămâni au fost o cură de odihnă, dar și un prilej de reflecție. Și de însănătoșire sufletească. Numai că între timp începuse pelerinajul.

Veneau camioane, autobuze cu vizitatori la mănăstire. După ce stăteau la slujba bisericească și vizitau obiectivele turistice, voiau să se fotografieze cu mine. Spuneau călugărilor că auziseră că acolo se află și fostul Ministru de Externe, că ar vrea să-l vadă și să rămână cu o amintire de la această întâlnire. Că ar vrea să aibă o fotografie cu el, mai ales că a fost președinte ONU! Dacă și el este de acord ... ”El” – adică eu, eram întotdeauna de acord. Și veneau tot mai mulți”.

Fenia Driva - Călimănești 630, pagina 154