Astăzi, 25.04.2019, a fost inaugurat Aqua magicul Mirajul Oltului din stațiunea Călimănești – Căciulata. Al doilea SPA cu bazine interioare și exterioare, cu topogane, sală fitness, bar, masaj și saună. Proiectul a fost implementat de către Consiliul Județean Vâlcea care a preluat finanțarea și dirigenția de șantier. Dar până acolo piatra de temelie, proiectarea, aranjamentul urbanistic, designul a fost gândit și ales de fostul primar al orașului Călimănești, Ilie Amuzan în mandatele sale.
Fostul edil ajunsese până acolo încât proiectul respectiv a avut semnată finanțarea (50% fonduri europene, 25% Consiliul Județean Vâlcea, 25% UAT Călimănești). În anul 2012 Amuzan pierde alegerile la Călimănești, iar lucrurile rămân să fie duse la bun sfârșit de următorii conducători politici ai Consiliului Județean și Primăriei Călimănești.
La inaugurarea de astăzi au fost invitate tot felul de ”petarde politice” care nu au avut nicio legătură cu munca grea și anevoioasă de la construcția Mirajului Oltului: Adrian Bușu (ALDE), Gheorghe Păsat (PNL), Daniela Oteșanu (PSD), oameni care și-au atribuit în fața tuturor celor prezenți meritul realizării unui proiect despre care nu au știut ani de zile nici măcar unde se află! Priveam în sală și vedeam ipocrizia politică a acestor vulturi politici și satisfacția cu care mușcau dintr-o pradă furată de la altul. Astăzi la Călimănești a fost servită o porție de furt și minciună din partea unor lași care nu sunt capibili de vreo realizare politică personală. Ascunși mereu în spatele cuiva rânjeau cu rânjetele pătate de urmele prăzii, dar foarte atenți la camerele de filmare ca mesajul să ajungă la electorat.
Iar fondatorul nu a fost nici măcar pomenit!
Contactat telefonic Ilie Amuzan ne-a declarat: „Nu am fost invitat! Este păcat că lucrurile ajung câteodată să nu mai fie acel fair play politic și că ne îndepărtăm tot mai mult de adevăr. Consider că fiecare are locul lui în istoria locurilor și cred cu tărie că oricare politician își lasă o amprentă. Cei care sunt la putere astăzi cred că le-ar pica foarte greu să nu fie nici măcar pomeniți la proiectele pe care le fac și se va vorbi peste timp de ele!”
La deschiderea oficială a unui mare proiect deschis în stațiunea Călimănești - Căciulata, PSD Vâlcea a fost prezent într-o organizare impecabilă asigurată de către personalul Consiliului Județean, condus de președintele Constantin Rădulescu. Atmosfera de sărbătoare a Complexului Aqua - Mirajul Oltului, deschis oficial astăzi la ora 11.30, a fost completată de însăși edificiul în sine construit și organizat după un proiect grandios. Cu un personal la ”patru ace” frumos înfățișat în fața invitaților a fost prezentă și ”matracuca” de serviciu a PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu venită în fața norodului de la Călimănești pe post de salvator al neamului!
După ce în anul 2015 altă catastrofă politică, Gheorghe Păsat tăia panglica parcului sportiv din cadrul aceluiași proiect, astăzi a venit rândul ca fătuca nevinovată a politicii vâlcene să confiște munca marilor personalități care au realizat ceva aici.
Daniela nu vine niciodată cu mâna goală, ci cu câteva ”femei mironosițe” care au sarcini și de dat cu capul în gură și de dat ochii peste cap ...
Grandoarea momentului, unde au fost prezenți politicieni din conducerea județului alături de Primăria Călimănești a fost colorat de mirobolanta deputată PSD de Vâlcea care a transformat festivitatea de deschidere într-o festivitate internă a PSD.
Trebuie să-i explice și ăsteia cineva!
Că fiecare trib are mitologia lui! Și prea puțin ne interesează pe cei din nordul județului că o fată răsfățată de la Govora, pe care în politică o recomandă familia, este capabilă sau nu să ”dea lumină” printre îmbârligăturile politico – mondene de la Rm.Vâlcea! Mai marii dregători ai județului pot scoate ”icoana” sau ”maimuța” în alte localități (unde supa populară are locul ei de cinste) și unde Daniela ”Pisy” Oteșanu este votată și iubită de electorat ...
În nordul județului sunt oameni care prin multă muncă și multă seriozitate realizează imaginea de brand cu care se mândresc toate cele 89 de localități ale întregului nostru județ.
Marți, 15.01.2019, la ora 12.00, în sala de festivități a Liceului Tehnologic de Turism Călimănești a fost organizat simpozionul de evocare a poetului național Mihai Eminescu cu tema „Eminescu voievod stelar”. Manifestare organizată în parteneriat de către scriitorul Nicuță Ioan Lungu (din Călimănești), Societatea Culturală Antim Ivireanul și Liceul Tehnologic de Turism.
A fost o largă participare alcătuită din elevi, intelectuali, oficialități, invitați și membrii din cenacluri literare care au urmărit un program bine organizat în care au fost prezentate comunicări cu privire la viața și opera eminesciană, prezentarea cărții „Dor de Eminescu” ediția a II-a, revizuită și adăugită, autor Nicuță Lungu, recitări de poezie, film documentar, dansuri populare, concurs de recitare susținut de către elevii Șc. Șerban Cantacuzino și Liceul de Turism. Atmosfera a fost întregită de prezența specială a interpreților Teodora Șițoiu și Dan State.
Solemnitatea evenimentului și prezentările de bună calitate oferite de către invitații poetului Nicuță Lungu m-au readus cu gândul la necesitatea unei săli de festivități de care orașul Călimănești are atâta nevoie. Adminstrația locală trebuie să ofere posibilitatea publicului larg, a mai multor călimăneșteni, să se întâlnească cu aceste manifestări. Să aibe posibilitate să intre în contact mult mai ușor. În trecut existau săli și nu prea erau evenimente, astăzi este tocmai invers!
Prin „cumetria” cu Liceul Tehnologic de Turism (care aparține în totalitate călimăneștenilor) pentru folosirea sălii de festivități, organizatorii sunt forțați de împrejurări să-și construiască programul într-un fel de parteneriat cu directoarea acestei instituții, prof. Mirela Mariana Olariu. În felul acesta, se simte o imixtiune care trebuie suportată suplimentar din partea acestei doamne „sărace cu duhul”! Spre exemplu, la manifestarea lui Nicuță Lungu în care se omagia marele poet național, în timpul dezbaterilor, directoarea a cerut tuturor celor prezenți să se ridice în picioare și să țină un moment de reculegere pentru „un alt mare poet și om de cultură, ziaristul Petre Tănăsoaica” care a decedat în urmă cu câteva zile!!!
A fost un moment foarte prost ales, care a picat ca ... „nuca în perete” într-o manifestare cu temă națională. Am încercat să discut cu directoarea, să o întreb ce a fost în capul ei și să aflu dacă la manifestările viitoare o să ținem momente de reculegere și pentru mă-sa mare sau alți decedați de prin zonă!!! Nu a fost posibil, pentru că Mirela Mariana Olariu a intrat în silentio stampa ...
La o altă manifestare, organizată aici, de către scriitoarea Fenia Driva, în cursul lunii decembrie 2018, pe tema Centenarului Unirii a întervenit din nou doamna directoare! Aceeași partitură, parteneriat cu Liceul Tehnologic de Turism care a venit în participare cu elevi aduși obligatoriu ca să umple sala!
Simpozionul a avut teme deosebite unde s-a vorbit deschis și cu adevăruri din spatele cărților de istorie. Prof. Paula Cozian a vorbit despre momente din acele vremuri în care armata română a umilit Ungaria, ing. Mihai Sporiș a făcut o trecere în revistă, cu adevărul pe masă, a anilor 1918, ing. Emilian Frâncu a adus momente din istoria familiei povestind despre actvitatea înaintașului său Amos Frâncu. Ar mai fi fost multe de spus, pentru că se dezvoltase deja un schimb de idei între participanți dar ... nu a mai fost răbdare din partea elevilor care începuseră să se plictisească, să se foiască, să aplaude. În final, manifestarea a fost încheiată ...
În concluzie ...
În următoarea ședință a Consiliului Local Călimănești voi cere consilierilor și Executivului Primăriei Călimănești, în numele publicației Cozia-Info să adopte o hotărâre clară despre modul de folosire a sălii de festivități a Liceului Tehnologic de Turism Călimănești. Această sală aparține domeniului public privat al orașului și nu trebuie „vămuită” de nimeni! Dacă este organizată o manifestare acolo, aceasta trebuie să aparțină organizatorului de drept și să nu fie deranjat cu nimic pe tot parcusul desfășurării.
Una din multele imagini care mi-au rămas în memorie din timpul copilăriei este cea a doctorului Gheorghe Mămularu. Ca un ceasornic performant, doctorul putea fi văzut în fiecare zi, de luni până vineri (repet, în fiecare zi), pe drumul dinspre domiciliul dumnealui spre Biblioteca ,,A. E. Baconsky”. Îmi aduc aminte, în detaliu, până şi mersul, până şi geanta din piele maro, tocită de atâta folosire (câte manuscrise o fi purtat în ea?!), dar şi faptul că era salutat, de la distanţă, de toată lumea. Şi le răspundea tuturor. Pentru călimăneşteni – indiferent din ce mediu social făceau parte – doctorul era un fel de instituţie culturală ambulantă. Îl cunoştea şi-l respecta toată lumea. Acelaşi respect emana din personalitatea marcantă a celui care a condus zeci de ani, din funcţia de director medical, staţiunea Călimăneşti – Căciulata. M-am apropiat de dumnealui prin cenaclul literar şi îi citeam articolele încă din primele ediţii ale ziarului Cozia – Info. Mi-am dat repede seama că doctorul este o enciclopedie a oamenilor şi a faptelor petrecute în mai multe generaţii, la Călimăneşti. Îi ştia aproape pe toţi, cu neamurile şi cu locurile lor de muncă, dar şi-i amintea cu mare plăcere mai ales pe aceia care au însemnat ceva pentru cultura oraşului. La bibliotecă, pe stradă şi în oricare alt loc, îi evoca plin de plăcere. La toate evenimentele organizate la bibliotecă doctorul Mămularu era sufletul mişcării culturale. Alături, evident, de publicistul Fenia Driva şi de gazdele de la ,,A. E. Baconsky”. Am reuşit, într-un timp relativ scurt, să-i câştig simpatia, lucru atât de important în evoluţia mea ulterioară. Şi am reuşit datorită faptului că, prin cuvântul pe care îl avea între intelectualii oraşului, doctorul îi gira pe cei tineri. Recunosc cu satisfacţie şi cu mulţumire continuă faptul că datorită acestui om semnătura mea a văzut lumina tiparului în Cozia – Info. Cu timpul i-am remarcat şi opera. Când îi treci în revistă titlurile îţi dai seama că publicistica medicală a avut un rol deosebit, aşa cum era şi firesc. ,,Perla coroanei” volumelor semnate de doctorul Mămularu este ,,Cura hidrominerală în litiază urinară”. Cu toate acestea, memorialistica şi istoria (mai ales cea locală) l-au pasionat pe eminentul nostru concitadin. Din textele lui s-au ,,hrănit” o grămadă de dicţionare de personaje locale, o serie întreagă de articole în reviste generaliste sau de specialitate au avut trimiteri la Călimăneşti, sprijinite de textele doctorului Mămularu. Acum s-a retras din viaţa publică. Totuşi, scrie cu acelaşi sârg, drept pentru care citim mereu în paginile ziarului local texte semnate Gheorghe Mămularu. Şi cum atâtea personalităţi marcante, de regulă scriitori, şi-au alăturat la finalul numelui şi localitatea natală, propun ca noi să adăugăm numele oraşului nostru la finalul numelui doctorului Gheorghe Mămularu. Iar în viitoarele referiri ştiinţifice, de profil, pe care posteritatea le va crea, numele domniei sale să se completeze cu al oraşului pentru care a trudit zeci de ani, atât în calitate de medic şi director medical, cât şi în calitate de om al cetăţii, de intelectual şi de etalon al culturii locale. Drept pentru care îi doresc multă sănătate doctorului Gheorghe Mămularu - Călimăneşti.
APAVIL este societatea de distribuție a apei potabile din județul Vâlcea. Un operator unic care administrează și aprovizionează cu apă majoritatea localităților din acest județ. APAVIL a fost înființată la recomandarea și finanțarea Uniunii Europene care a considerat că un singur operator intercomunitar este mult mai eficient decât zeci de operatori locali cu bugete mult mai mici și nu pot face față cheltuielilor, oferind populației servicii de proastă calitate. APAVIL înseamnă o administrare unică, un buget puternic și tarife mult mai mici.
O idee genială, dar care în județul Vâlcea nu este pusă în practică corect! În ultimii 15 ani peste APAVIL și-a băgat coada politicul vâlcean. Și nu un singur partid! Toate, stimați cititori! Și Buican împreună cu liberalii și PSD-ul lui Ion Câlea și PDL-ul lui Jurcan, și PER-ul lui Mircia Gutău. Cu toții au transformat managementul serios și bine aplicat de aici, într-o supă populară electorală în sprijinul locuitorilor șomeri din Rm.Vâlcea. Majoritatea șomerilor disponibilizați de la Combinatul chimic Oltchim Rm.Vâlcea au fost angajați la APAVIL. Birourile dau pe afară de ”oameni cu mapa”, echipele de intervenție sunt ”umflate” cu zeci de angajați și tot așa. Fiecare carte de muncă de aici este suportată de cetățenii beneficiari de apă potabilă din satele și orașele județului care nu au nicio legătură cu lucrul acesta și nici vreo vină. La costurile reale de întreținere ale APAVIL se adaugă sponsorizările de toate felurile, se adaugă contractele ”grase” cu ziarele din Rm.Vâlcea și această supă populară care forțează prețul metrului cub de apă la valori duble, dacă nu triple.
Abuzul APAVIL mai adaugă încă o aroganță! Neplata la timp a facturilor demente li se adaugă penalități de întârzâiere transformând relația beneficiar – APAVIL într-o relație de cămătărie.
Vor câștiga ceva?
Niciodată! Politica APAVIL este deja intrată în vrie. Această ”șmecherie socială” începe să supere populația care simte că este manipulată. În comuna Sălătrucel (din nordul județului) oamenii au vrut să se pună cu topoarele pe rețeaua de apă a APAVIL-ului. În alte comune din nordul județului pe lângă rețeaua APAVIL, obștea satului a construit altă rețea de apă administrată independent. La Brezoi datoria pentru apa rezultată din pierderile APAVIL (nu apa care intră în casa beneficiarului prin apometru) apa care se pierde pe scările blocurilor, a ajuns la 3 miliarde lei vechi (formată din pierderi de apă și penalități la penalități). Iar orașul se află într-un mare scandal.
În concluzie ...
Cred că înainte să facă apel la justiție, APAVIL-ul trebuie să își facă curățenie în ograda proprie. Jaful social trebuie să înceteze, iar operatorul unic de apă județean să conștientizeze că are un obiect de activitate foarte clar la care trebuie să revină numaidecât. Nu sunt nici cămătari, nici supe populare!
Scrisoarea deschisă a primarului Florinel Constantinescu (adresată conducerii PNL Vâlcea) arată că în interiorul partidului existau multe nemulțumiri. Colaborarea cu conducerea filialei a fost deficitară pentru organizația de la Călimănești, dar a creat și multe nerealizări pentru călimăneșteni. Au fost spuse acolo multe lucruri, foarte grave la adresa unei filiale de partid care a primit, în anul 2016, încrederea electoratului local cu peste 70% din voturi. La șase ani de conducere liberală Florinel Constantinescu arată opiniei publice că:
A preluat administrația locală în urmă cu șase ani de la social-democrați, dar fără suportul politic și strategic al partidului, aflat atunci într-o situație electorală mai puțin favorabilă.
Partidul nu ne-a ajutat cu proiecte! Vă amintim de situații în care administrația liberală a județului Vâlcea, din trecutul apropiat, nu a găsit soluții pentru câteva dintre lucrările de modernizare ale stațiunii noastre. Am perceput atunci acele neputințe ca pe unele obiective. Acum le vedem ca elemente ale unui mod de a trata problemele noastre la Călimănești.
Nu avem oameni de valoare în partid! Avem o săracă rezervă de oameni care muncesc cu adevărat în politica liberală și o și mai mică rezervă de oameni care au cunoscut succesul real în politica liberală. Nu ne este egal să vedem oameni eliminați prin decizii nervoase și înlocuiți, cu aventurieri fără nicio calitate politică și administrativă.
Managementul liberal a primit o lovitură dură din partea întregii organizații de la Călimănești care s-a coalizat în spatele primarului Constantinescu. Oamenii cu vechi ștate liberale, precum viceprimarul Vasile Scârlea, Luminița Bondoc, Oprica Gheorghe, alături de consilierii locali, de profesori, de membri de partid ies în spațiul public și dezaprobă managementul liberal.
Localnicii își amintesc printre altele atitudinea fostei conduceri liberale a Consiliului Județean care a făcut praf proiectul Mirajul Oltului. Un proiect de infrastructură turistică a fost pur și simplu neglijat în contextul în care primise finanțare iar stațiunea avea atâta nevoie de el. Președinte CJ – Gh. Păsat (PNL).
O altă bătaie de joc liberală o reprezintă asfaltarea străzii 24 ianuarie din cartierul Jiblea Veche – Călimănești, care a fost începută cu o săptămână de zile înaintea alegerilor locale din anul 2016. Consiliul Județean condus de Gh. Păsat a executat lucrări de turnare covor asfaltic doar pe banda din stânga a drumului, iar a doua zi după terminarea alegerilor au fost retrase utilajele și oprite lucrările de asfaltare. Locuitorii acelui cartier, care votaseră în proporție de 73% PNL au rămas ca o fată naivă ... păcălită și cu banii luați din partea unor ”derbedei trecători” care câștigă alegerile locale în felul acesta! În ziua de astăzi pe strada respectivă partea de covor asfaltic turnat s-a degradat, sunt gropi care alături de gropile de pe partea dreaptă oferă un tablou dezolant și impracticabil! De atunci nimeni nu a mai făcut nimic!
Conducerea Primăriei Călimănești este nevoită să aștepte proiectul adversarilor politici din PSD care conduc acum Consiliul Județean. Pentru acel drum județean a fost deja elaborat un proiect de reabilitare completă care a obținut finanțarea și se află în faza de începere a lucrărilor.
În concluzie, grupul restrâns de la Călimănești astăzi este în opoziție cu Consiliul Județean condus de social-democrați, este în opoziție cu Guvernul condus de social-democrați și peste astea mai este în opoziție și cu conducerea propriului partid care nu-i înghite pentru că îi consideră ”băsiști rebeli”.
Știrea finală a rămas că un medic chirurg vâlcean, C-tin Ploscaru și-a atacat cu un bisturiu colegul din Spitalul Județean Vâlcea ...!!! Cum că incidentul dintre medicii vâlceni Constantin Ploscaru şi Emil Bărbulescu s-a petrecut la mijlocul lunii ianuarie 2016, în sala de operaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea: „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată Bărbulescu Emil au avut un conflict spontan în blocul operator-chirugie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.
A fost acuzat de tentativă de omor și după doi ani de judecată Tribunalul Argeș l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, 25.000 euro daune morale către victimă, la care se adugă cheltuielile de judecată plus plata avocatului lui Bărbulescu ...
În provincie ocaua se răstoarnă de multe ori ...
În telenovela de la Spitalul Județean de Urgență actorii principali au fost C-tin Ploscaru, Didi Ignat (medic chirurg și șef de secție în locul lui Ploscaru), Dan Ponoran (actualul manager al spitalului), Doru Tărășenie (fost consilier județean PNL) și PNL Vâlcea. Alături de ei, cei trei ziariști ai presei vâlcene, ”seniorii” care stau la masa tuturor îmbârligăturilor și cumetriilor din mocirla Rm.Vâlcea.
C-tin Ploscaru a intrat în acest scandal din poziția de medic primar chirurg de o viață în Spitalul Județean, iar din 1990 până în 2003, mai mult, a fost șef secție chirurgie.
Scânteia care a aprins fitilul a așezat-o cu multă ”prostie și nepricepere” organizația PNL Vâlcea, care s-a amestecat brutal în organizarea și viața internă a Spitalului Județean Vâlcea prin practica cunoscută deja ”ciocul mic pentru că noi suntem la putere!”, făcând praf o unitate de stat cu un buget atât de important și o notorietate așa de mare. Și făcând praf activitatea unor medici care și-au construit activitatea pe foarte multă muncă, cercetare și excelență în actul medical! Viziunea tinerei democrații galbene, conform algoritmului democratic, trimite în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean pe Dumitru Tărășenie, care pe vremea aceea era consilier județean și putea fi numit de către partid în acest for.
În scurt timp Tărășenie devine co-manager în acestă instituție, alături de Dan Ponoran pe care o tratează ca pe tarlaua de la Vilcart Călimănești. Personalul medical, sătul în cei 26 ani de atâta ”regulat administrativ” în mare procent, se supune noilor fanarioți înghițind în sec deviza: ”ei se prefac că administrează, noi ne prefacem că municim”! Singurul care ia atitudine este medicul C-tin Ploscaru care nu suportă imixtiunea oprtunistului Tărășenie și își acceptă rolul de luptător împotriva vântului. Domnia sa declara despre situația din interior într-un articol publicat în presa locală: „Concursul pentru ocuparea postului de manager al SJU Vâlcea, a creat din păcate multă patimă, imoralitate și delațiune din partea unor „haite înfometate de neadevăr”: ziariști, medici, buticari, proletari, sindicaliști, piețari, tractoriști, televiziuni, politicieni, partide, organizați în “găști de cartier”, ce au chibițat ca o “mama Omida” și au încercat să înnece adevărul în ură, dezinformare, rea-credință, cu iz de impostură, suspiciune de aranjamente oneroase cu iz penal, “dispoziții și trucuri de partid”, trafic de influență, tocmeală ca la “târgul de vite” de “Sf. Ilie-din Titești” – toate pe terenul firav al unor presupuși “precupeți“ zguduiți”, “rătăciți” și „descreierați mintali”, numiți prin spital -“tarabagii și pastramagii de iarmaroc ai decadenței și necinstei”: Di-di Sfiosu sau Iuda cu mulți arginți, Doru Plotogu zis “Moș-bărbuță-amant fatal, plătitor de taxe, impozite și pensii alimentare”, Ghiță-birjarul, bărbatul-fatal, în pielea goală, “dezbrăcatul de caracter”, sau “imbecilul de la Fișcălia”, Dan, Copilul Minune, sau “țestoasa de Galapagos”,“ofițerul descoperit”. Ei, presupușii “jupâni și pâlicari din piscina devenită haznaua trișorilor din Căciulata”, niște „păcălici și ologi mintali cu IQ, la graniță cu idioția”, ce-și susțin tematica delirantă cu o sentențioasă demnitate, folosind o argumentație mai convingătoare, deși cu concluzii false, chiar dacă pleacă de la premize veridice.” Scria C-tin Ploscaru în articolul „Pamflet colectiv dedicat smintiților din lazarete”
Rufele spălate până acum 5 – 6 ani ”în familie” de data aceasta au întrecut măsura. Scandalul depășește granițele Spitalului Județean, trece și de cele trei ziare ale ”seniorilor” noștri și ajunge la ziariștii tineri.
În felul acesta am aflat despre:
mafia gărzilor medicale care erau pontate în lipsă, de unde se încasau sute de mii de lei / lunar printr-un circuit de suveică al acestor gărzi;
am aflat despre angajările de asistente medicale care trebuiau să cotizeze 1000 euro;
am aflat despre fișele medicale care erau aruncate în dulapuri depozitate pe holurile spitatului. Cunoscătorii știu despre regimul special al acestor fișe medicale și despre răspunderea penală care atrage sancțiuni;
am aflat despre culisele ”neortodoxe” ale concursului de manager al SJ Vâlcea;
am aflat despre lăfăiala lui Dumitru Tărășenie printre doctorițele din spital. Am aflat despre cea care a rămas însărcinată, despre copilul din flori ...
am aflat că pentru anumiți medici, contra cost, existau persoane din afara spitalului care scriau fișele medicale, după care erau aduse cu sacoșa pe ușa din spate și introduse în spital;
am aflat despre șpăgi, despre tarifele operațiilor, despre aroganța asistentelor, despre furtișagurile de la medicamente, despre mafia farmaciilor, etc.
În final ...
Începe o luptă a sistemului, cucerit vremelnic de oamenii PNL-ului - reprezentat aici de noua conducere cu Dan Ponoran, D-tru Tărășenie, Didi Ignat. Aceștia au de partea lor o mare parte din personalul spitalului, seniorii din presă și poliția municipală (care se ghidează în meserie mai mult după cum bate vântul, unii dintre ei au nevestele asistente la spital!!!) ... și doctorul Ploscaru care rămâne din ce în ce mai singur. Parcursul evenimentelor este semnalat la factorii de răspundere ai statului de drept român. Se fac reclamații la Colegiul Medicilor, Consiliul Etic, Poliția Municipiului Rm.Vâlcea, DNA dar ... doctorul primește numai respingeri. În spital colegii medici, asistentele și restul încep să-l privească ca pe un rebel care este singur împotriva tuturor. Șicanele, ”tălpile” și provocările din partea liberalilor din conducere se țin lanț împotriva lui. C-tin Ploscaru rezistă psihic până la ultima provocare ... dr.Emil Bărbulescu (finul lui Ploscaru și omul cu fișele medicale) recent trecut în tabăra celor de la conducere îl provoacă pe Ploscaru pentru ultima dată.
Aici bătrânul doctor aflat în pragul pensionării cedează și oferă apa la moară atât de așteptată pentru conducerea liberală ... Care de fapt acum realizează că au făcut o mare tâmpenie!!!
Despre candidatura primarului din Călimănești, Florinel Constantinescu informațiile induc ideea că edilul ar renunța la o următoare candidatură. Cercurile din spatele cortinelor au lansat câteva scenarii care îl scot pe Constantinescu din viața politică pe motivul oboselii și încărcăturii psihice acumulate. La acestea se adugă ruperea relațiilor cu conducerea județeană a PNL, partid din care face parte și apoi, măcinarea celor opt ani cuprinși în două mandate consecutive.
În administrația călimăneșteană, Florinel Constantinescu se sprijină pe doi piloni foarte importanți, pe care a știut să-i implementenze încă de la începutul mandatului. Și care i-au oferit posibilitatea să treacă, efectiv de a doua zi, la treabă. În timpul lui s-au luat decizii de readucere în domeniul privat al UAT Călimănești a numeroase suprafețe de teren rămase „rătăcite”, s-au reorganizat documentele și statutul multor proiecte construite „superficial”, s-au realizat inventare în toate domeniile aparatului administrației publice și al domeniului privat, s-a organizat activitatea în cadrul primăriei astfel încât fiecare să știe ce are de făcut. A fost oprit haosul printre funcționarii care făceau ce vroiau și cum doreau în timpul programului de lucru. Și, important, a continuat Proiectele Europene și munca de finanțare a altora noi.
„Scutul juridic” a fost format din Toma Mihăescu (ex-secretarul juris al Primăriei Râmnicului, Ilie Mandoc ex-juris al IPJ Vâlcea, Constantin Necșoiu ex-jurist al Primăriei Călimănești și fost director general al SC Călimănești – Căciulata). Pe lângă aceștia aparatul de lucru al primăriei a fost „primenit” cu oameni noi și cu experiență aduși prin concursuri „pe bune”. Aceștia au înlocuit nepotismele care căpușau Primăria Călimănești și care, la capitolul plus-valoare rămăseseră demult ... pe minus! La ora actuală sediul administrativ al Călimăneștiului este împărțit între două clădiri. Primăria veche unde a rămas partea politică și birourile de conducere, iar peste drum, în corpul B, se află birourile economice, asistență socială, taxe și impozite, etc.
„Grupul restrâns”. Aici este vorba de câteva persoane (numărate pe degetele de la o singură mână) cu care Florinel Constantinescu decide toate mutările politice, strategiile și problemele locale. Este vorba de cunoscutul și „dibaciul” Samuel Vâlcu (deputat, consilier județean, secretar general de partid) împreună cu profesorul Gh. Scârlea din Călimănești (și acesta destul de dibaci pe plan local).
În tot acest timp, Constantinescu a urmărit și implementat cu multă rigurozitate toate proiectele de care orașul Călimănești are nevoie. Pe agenda Executivului nu există doar proiecte propuse în campania electorală! Împreună cu această construcție de cadre, de care am vorbit mai sus, a deschis dosarele pentru toate nevoile din stațiunea Călimănești – Căciulata (parcul de agrement de 20 ha din spatele hotelului Central, inelul Călimănești, asfaltarea străzilor, zona de agrement Turnu, pista de biciclete, etc.) numai că pașii fiecărei finanțări sunt atât de bine construiți încât următorul primar nu trebuie decât să continuie munca! În sertarele lui Constantinescu, la ora actuală se află în implementare proiecte care depășesc 30 milioane de euro.
În concluzie ... Florinel Constantinescu va candida la primărie pentru un nou mandat! Lucrul bine făcut al activității sale este în sine, o campanie electorală, oferindu-i posibilitatea ca în iunie 2020 să tragă doar concluziile unui mandat fără abateri, inflexibil ... riguros!
Nepotrivirile de toate felurile dintre băsiști și liberali au existat tot timpul de la fuziunea acetora și până astăzi. Șicane, contre, bisericuțe, contraziceri, etc au umplut clepsidra. La Vâlcea, această cumetrie de conjunctură și-a târât interesele doar, doar de o ieși ceva. Și cum luminița nu mai apărea ceva trebuia să aprindă scânteia inevitabilei despărțiri, un divorț ”construit” după cum arată contemporanul, de către consilierul județean PNL, Samuel Vâlcu.
Farmacistul Sami Vâlcu este unul dintre oamenii de bază ai băsismului vâlcean, fondator al PD-ului, fost deputat PDL, consilier județean, secretar general, etc. Face politică încă din primii ani post-revoluționari și în tot acest timp a devenit unul dintre ”sforarii politici” de bază ai județului Vâlcea. Calitatea și scopul principal al acestui politician este organizarea și construcția managerială din spatele grupurilor de conducere. Este omul care nu se vede, eminența din spate care construiește absolut tot ce trebuie pentru calea spre căpătâi! Periculos de abil își hipnotizează prada politică pe care o duce acolo unde interesele ”grupului restrâns” o cer.
Sami Vâlcu este unul dintre puținii politicieni vâlceni care poate interacționa cu ”gloatele electorale” pe care le convinge că este cel mai bun fără să le ofere nimic! Iar după ce le ia totul, convinge ”gloata” că alții sunt de vină pentru pentru nerealizările echipei lui!
Florinel Constantinescu vorbește în scrisoarea deschisă adresată lui Cristian Buican de un ”grup extrem de restrâns” despre care spune, citez: „Știți, ca și noi, cât de spectaculos am preluat administrația locală (n.r. la Călimănești) în urmă cu șase ani, de la social-democrații instalați la putere aici. Vă reamintim acest moment pentru că el s-a produs prin efortul unui grup extrem de restrâns de oameni cu convingeri liberale.”
Ei bine, Sami face parte din acest grup ”extrem de restrâns” care în politica județeană rămâne pe picioare indiferent de contextul politic. Acum la adresa fostului deputat este excludere din PNL! Cu siguranță aceste întâmplări au fost bine cântărite și ce pare o treabă rezolvată pentru Cristian Buican va aduce mai târziu furtună!
După această schismă nordul județului va suferi o modificare. Conducerea celor două orașe, Călimănești și Brezoi este PNL, dar nicicând nu au putut spune că au o colaborare fructuasă cu conducerea partidului de la Rm.Vâlcea. A fost un lasă-mă să te las dar condiționat cu sarcini de partid. ”Întâmplarea” lui Sami Vâlcu este un semnal că abordarea politică va fi mai apropiată de PER-ul lui Mircia Gutău, urmând să vedem metodele de apropiere și pașii concreți care se realizează în acest sens.
Despre revenirea la matca liberală așteptăm mutările lui Cristian Buican, care până acum nu a comentat nimic!
Mircea Stănculescu face parte dintre călimăneștenii, care în politică, nu se lasă copleșiți de cumetria „acriturilor satului”. În activitatea de până acum nu a bătut palma cu nimeni: nici cu băsiștii lui Florinel Constantinescu, nici cu lăcomia buganilor, nici cu „Lupii Magici” de la Rm.Vâlcea, nici cu „stăpânul de scalvi” de la SC Călimănești - Căciulata și nici cu cloaca „social – pupincuristă” construită de comunistul Ion Câlea.
Cât a fost consilier local în CL Călimănești (2008-2012, 2012-2016), Stănculescu și-a tratat cu responsabilitate mandatul. A făcut opoziție, a inițiat proiecte de hotărâri, a arătat unde Executivul face greșeli, a pus presiune pentru rezolvarea problemelor de interes general, a făcut publice tot felul de ”măgării”, etc.
Înaintea alegerilor locale din iunie 2016, după marea săpătură pe care i-a aplicat-o PSD Călimănești, mai exact ”lăcomia buganilor”, Stănculescu s-a retras din viața politică locală întorcându-se la afcerile sale din Spania.
După un an jumătate Mircea Stănculescu răspunde la câteva întrebări pentru Cozia-Info:
Cozia-Info: Cum merg afacerile, sunteti stabilit in Spania?
Din fericire pentru noi, tot afacerile peste hotare sunt mai sănătoase. Dacă ar fi să dau și detalii, ar trebui să facem un articol complet cu diverse comparații. Da, m-am reinstalat în Spania, am rezidență în această țară, însă rămân tot un cetațean român. Tara noastră, prin institutiile sale, încă nu a învățat că mediul privat este cel care trebuie sprijinit ... nu hăituit ! Că trebuie să încurajezi investițiile private nu să le respingi sau să fugărești investitorii autohtoni. Că trebuie să le creezi pârghii de finantare, nu să le blochezi conturile la eventuale intarzieri ale plăților. Că trebuie să le acorzi consultanță înainte de a da cu controale pe ei. Că trebuie să le acorzi înlesniri fiscale ca ei să se poată dezvolta. Am întâlnit mulți români care au închis afacerile din țară și s-au retras afară. Aici lucrurile sunt mult mai simple. Fiecare izbândește în funcție de competența sa, de calitatea serviciilor sau a produselor sale, nicidecum prin relații, pupincurism, șpăgi sau așa zisele pile.
Cozia-Info: Vă mai întoarceti in politica locala din Calimanesti? Si daca da, ati stabilit o strategie? La ce partid va orientati, cu cine va ganditi sa colaborati, pe cine ati vrea in mod deosebit sa atrageti langa dvs?
Referitor la o posibila reîntoarcere în politica locală, va pot spune doar că încerc să stau deoparte. Bineînțeles că am învățat că niciodată să nu spui niciodată. Dar în principiu încerc să stau deoparte. Am fost implicat politic și administrativ. Politic am plecat de jos și am urcat în unele funcții care m-au onorat. Administrativ am avut două mandate de consilier local. Dar în ambele situații, am concluzionat că mai avem mult de lucru la mentalitate, la concepție și la rațiune. Este mult de discutat și pe acest capitol. Cât despre un partid cu care simpatizez, pot spune că eu am fost mereu aproape de centru-stânga. Din păcate la Călimănești nu prea se știe de doctrină. Exista PNL care are toată administrația locală în mână și pe ei nu-i interesează decât funcțiile lor și atât, nu politica, nu administrație, există PSD care din păcate este un partid de familie, inchis și securizat sub aceasta formă, tot pentru eventuale avantaje ale unora, și mai există ALDE, reprezentat de un singur consilier local. In aceste condiții este greu să vină cineva din spate cu alt partid chiar și cunoscut. Eu am încercat și nu am reușit. Deci nu am un plan sau o strategie legată de acest subiect. Ceea ce vă pot spune este faptul că încă există oameni care ar putea ocupa funcții politice și administrative locale. Oameni de toată isprava, care chiar ar dori să facă treabă. Numai că așa cum spuneam, condițiile nu sunt agreabile.
Cozia-Info: La Călimănești conducerea este asigurată de către domnul Constantinescu cum comentați activitatea mandatului de până acum al actualului primar?
Cât despre activitatea primarului Constantinescu în acest mandat, nu ași putea spune prea multe, pentru că nu prea am stat prin țară. Nu pot spune ceea ce nu știu! Pot spune doar că de fiecare dată când ajung acasă, la Călimănești, mă întristez când văd că avem aceleași drumuri jalnice, unele dintre ele, chipurile fiind noi, mă întristez când văd că în fața casei mele unde amenajasem un spațiu verde plăcut, se fac lucrări de reparare a conductei de apă, cel puțin o dată pe lună, iar în urma acestor lucrări rămâne ca după război, mă întristez când văd haitele de câini în continuare, deși există o societate însarcinată cu această activitate și se cheltuiesc niște bani, și lista poate continua. Primarul nu-l interesează decât centrul orașului și stațiunea, iar consilierii locali sunt inexistenți. Pentru că dacă ar exista, ar lua măsurile ce se cuvin. Aș vrea să văd și eu, în calitate de cețățean, raportul unui consilier local. De ce nu se prezintă pe site-ul primariei? Unde este transparența pe care o promiteau toți? Câte întâlniri zonale s-au efectuat de către consilieri ? Câte audiențe s-au ținut? Câte proiecte de hotărâri au fost inițiate de către aceștia? Dar atâta timp cât nimeni nu vehgează la respectarea legislației măcar, ce pretenții să avem la mai mult!
Cozia-Info: Despre acuzațiile care i se aduc d-lui Ilie Amuzan? Cum comentați?
Am citit si eu aceste articole. Ideea este ca are si Amuzan partea lui de vină că a acceptat această cloacă. Nu a știut să se impună și să-și construiască o echipă pe cinste. Ar fi avut și cu cine. Făcând excepție de mine. Dar am impresia că nici măcar nu a vrut să iasă primar. Cât despre restul turmei, cred că nici măcar nu are rost să pierdem timpul în comentarii.
Costinel (cum îi spuneau prietenii) Ploscaru este victima mocirlei politice care s-a amestecat în toate instituțiile de stat din România. Până în 1990 atmosfera din Spitalul Județean Vâlcea ducea către o abordare profesională, personalul medical de aici fiind concentrat pe actul medical. După revoluție, politicul și-a trimis reprezentanți în Consiliul de Administrație al spitalului, medicii au fost regimentați în diverse partide politice, s-au creeat tot felul de funcții de conducere, au început jocurile de culise pentru impunerea intereselor culorii de partid, iar oamenii de aici au fost îndepărtați de obiectul muncii care a devenit un ... „iarmaroc”! Acest lucru a tensionat relațiile dintre medici pe care i-a împărțit în tot felul de bisericuțe și cumetrii.
C-tin Ploscaru a fost un medic chirurg eminent, a terminat facultatea de medicină din Iași cu nota 10, a adus laparoscopia în Vâlcea, a publicat cărți de profil, etc. Dar ... a fost și el unul dintre jucătorii acestor cumetrii politice din Spitalul Județean Vâlcea. Dacă până în anii 2003 Ploscaru era un învingător (șef de secție, fost director al acestei unități) conducerea vremelnică a liberalilor lui Cristian Buican l-a doborât.
Începe o telenovelă nouă la Spitalul Județean de Urgență unde actorii principali au fost C-tin Ploscaru, Didi Ignat (medic chirurg și șef de secție), Dan Ponoran (actualul manager al spitalului), Doru Tărășenie (fost consilier județean PNL) și PNL Vâlcea. Alături de ei, cei trei ziariști ai presei vâlcene (Petre Tănăsoaica decedat recent), ”seniorii” care stau la masa tuturor îmbârligăturilor și cumetriilor din mocirla Vâlcii.
Vine acum politica democrației galbene, care conform algoritmului democratic, trimite în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean pe Dumitru Tărășenie, (pe vremea aceea era consilier județean și putea fi numit de către partid în acest for).
În scurt timp Tărășenie devine co-manager în acestă instituție, alături de Dan Ponoran pe care o tratează ca pe tarlaua de la Vilcart Călimănești. Personalul medical, sătul în cei 26 ani de atâta ”regulat administrativ” în mare procent, se supune noilor fanarioți, iar alții merg închis, dar ascultători, până la viitoarele ... „schimbări”. Singurul care ia atitudine este medicul C-tin Ploscaru care nu suportă (în primul rând) imixtiunea oprtunistului Tărășenie (pe care îl considera un tractorist fără școală din satul său natal) și își acceptă rolul de luptător împotriva vântului. Domnia sa declara despre situația din interior într-un articol publicat în Cozia-Info: „Concursul pentru ocuparea postului de manager al SJU Vâlcea, a creat din păcate multă patimă, imoralitate și delațiune din partea unor „haite înfometate de neadevăr”: ziariști, medici, buticari, proletari, sindicaliști, piețari, tractoriști, televiziuni, politicieni, partide, organizați în “găști de cartier”, ce au chibițat ca o “mama Omida” și au încercat să înnece adevărul în ură, dezinformare, rea-credință, cu iz de impostură, suspiciune de aranjamente oneroase cu iz penal, “dispoziții și trucuri de partid”, trafic de influență, tocmeală ca la “târgul de vite” de “Sf. Ilie-din Titești” – toate pe terenul firav al unor presupuși “precupeți“ zguduiți”, “rătăciți” și „descreierați mintali”, numiți prin spital -“tarabagii și pastramagii de iarmaroc ai decadenței și necinstei”: Di-di Sfiosu sau Iuda cu mulți arginți, Doru Plotogu zis “Moș-bărbuță-amant fatal, plătitor de taxe, impozite și pensii alimentare”, Ghiță-birjarul, bărbatul-fatal, în pielea goală, “dezbrăcatul de caracter”, sau “imbecilul de la Fișcălia”, Dan, Copilul Minune, sau “țestoasa de Galapagos”,“ofițerul descoperit”. Ei, presupușii “jupâni și pârligari din piscina devenită haznaua trișorilor din Căciulata”, niște „păcălici și ologi mintali cu IQ, la graniță cu idioția”, ce-și susțin tematica delirantă cu o sentențioasă demnitate, folosind o argumentație mai convingătoare, deși cu concluzii false, chiar dacă pleacă de la premize veridice.” Scria C-tin Ploscaru în articolul „Pamflet colectiv dedicat smintiților din lazarete”
Rufele spălate până acum 8 – 9 ani ”în familie” de data aceasta au întrecut măsura. Scandalul depășește granițele Spitalului Județean. Aflăm acum despre „Imperiul - Tărășenie” instaurat în cea mai importantă unitate medicală a județului, care înnobilat cu suprema putere șicanează, provoacă și hărțuiește toți presupușii opozanți, reușind într-o zi banală de intervenții chirurgicale (dar cu acumulări care mohneau) să-l scoată din minți pe doctor care intră într-o altercație violentă cu un alt doctor. Bătaie, scandal, lovituri de bisturiu într-un ring format din doi medici prieteni de o viață, care până în 1990 au împărțit excelența medicală, care au fost nași și fin!!!
Din spate, Tărășenie și puterea vremelnică au savurat manipularea și rezultatul excepțional obținut! Încep de acum ifosele instanțelor morale din spital, incidentul este folosit la maximum pentru distrugerea doctorului Ploscaru. Acesta este reținut, este dat afară din spital și forțat către o pensionare anticipată, este trimis în judecată și în data de 23 ianuarie 2019 condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni la închisoare cu executare.
În aceeași noapte, paradoxal, medicul Constantin Ploscaru moare în casa părintească din satul Dângești, comuna Berislăvești, locuri pe care le-a iubit și cinstit foarte mult. ...
În urmă cu două zile Florinel Constantinescu, primarul (PNL) al orașului Călimănești a lansat în mass-media o scrisoare deschisă adresată președintelui filialei PNL Vâlcea, Cristian Buican. Această scrisoare a apărut în urma deciziei de excludere din partid a consilierului județean (PNL) Samuel Vâlcu. Primarul celebrei stațiuni îl atenționează pe Buican, dar în același timp îi cere:
„Suntem îngrijorați pentru că vedem în toate acestea un mod repetat de a șubrezi organizația noastră locală și de a deforma prin aceste acțiuni buna percepție a liberalismului în regiunea noastră. Vă rugăm să procedați la îndreptarea managerială a acestor lucruri și să ajutați, prin exercitarea funcției dumneavoastră și a colectivului pe care îl coordonați, la îmbunătățirea calității umane, politice și profesionale a oamenilor care reprezintă acest partid și liberalismul în județul nostru. Știm atât de clar pe cine am pierdut dintre noi în acești ani, dar știm atât de puține despre cei care i-au înlocuit! Nu vi se pare ciudat acest lucru și, evident, atât de contraproductiv politic? Ținem să amintim în final că managementul liberal este diferit de toate celelalte prin argumentarea calmă și nuanțată a deciziilor pe care le luăm în spațiul public, în scopul evident al întăriri calității umane a patidului nostru iar nu al slăbirii lui. Noi, cel puțin, așa procedăm și în coordonarea politică și în administrația publică pe care le înfăptuim cu responsabilitate, zi de zi, în stațiunea Călimănești.”
Foștii PDL-iști și povara grea lăsată de Băsescu
Florinel Constantinescu, Sami Vâlcu, Iuliana Moise, profesorul Gh. Scârlea au făcut parte dintre oamenii de bază ai fostei filiale PDL Vâlcea. După fuziunea cu liberalii relația acestora cu Cristian Buican și noii colegi de partid nu a funcționat deloc. De fapt, nu i-a întrebat nimeni dacă și vor lucrul acesta, decizia a fost luată peste capetele tuturor de către șefii de la București. Călimăneștiul sub conducerea liberalului Florinel Constantinescu (fost PDL) nu a avut colaborări spectaculoase cu partidul! Așa cum spune în scrisoarea deschisă: „Vă amintim cu acest prilej și de situații în care administrația liberală a județului Vâlcea din trecutul apropiat nu a găsit soluții pentru câteva dintre lucrările de modernizare ale stațiunii noastre. Am perceput atunci acele neputințe ca pe unele obiective. Acum le vedem ca elemente ale unui mod de a trata problemele noastre la Călimănești!”
Ce urmează?
Nimic! Cristian Buican are nevoie de liniște și unitate pentru filiala sa care trebuie să facă opoziție alianței PSD (Costi Rădulescu) – PER (Mircia Gutău) în Consiliul Județean, „parlamentul” județului Vâlcea. Prea puțin îi pasă că a pus bețe în roate colegilor de la Călimănești care în șase ani nu au primit decât promisiuni și încurcături de la conducerea de partid. Decizia excluderii lui Sami Vâlcu este irevocabilă. Farmacistul călimăneștean este coborât la acuzația de fost băsist care începuse să voteze în favoarea lui Mircia Gutău! Și care nu mai asculta de ”interesul comun” al liberalismului!
În celălalt plan, la Călimănești săbiile au fost scoase deja din teacă, pentru că și Constantinescu are limitele lui! Prin această scisoare deschisă, alături de care a semnat toată structura de partid a organizației locale, ”echipa restrânsă” a arătat public că PNL-ul nu mai are nicio susținere aici. Pasul va fi făcut, mai mult ca sigur, către PER, partidul lui Mircia Gutău, fost PDL-ist și el, care începe să refacă echipa în viziunea unui câștig politic la nivelul întregului județ. Pentru Călimănești, această apropiere este avantajoasă, mai ales că viziunea politică se cantonează într-o familie unde există siguranța că este armonie!
Scrisoarea deschisă a lui Florinel Constantinescu este prezentată publicului într-o manieră foarte diplomată, prin care Buican este îndemnat să procedaze la îndreptarea managerială a acestor lucruri și să ajute, prin exercitarea funcției lui și a colectivului pe care îl coordonează, la îmbunătățirea calității umane, politice și profesionale a oamenilor care reprezintă acest partid și liberalismul în județul Vâlcea. Dar printre rânduri se citește foarte clar că o decizie a fost luată și va apărea în publicul larg în maniera diplomatică și răbdătore care caracterizează ”echipa restrânsă” de la Călimănești!
Am citit articolul publicat de Crișu Popescu în Gazeta Vâlceană, „PSD Călimănești versus PSD Vâlcea. Amuzan și familia Buganu au vândut organizația lui Constantinescu”. Mare porcărie de reportaj construit pe dezinformare și lipsă de asumarea adevărului!!! Nici Petre Tănăsoaica, omul de casă al lui Florinel Constantinescu nu a scris, până acum, așa ceva ...
Ilie Amuzan este ex-primarul (PSD) al stațiunii Călimănești – Căciulata din mandatele 2004 – 2008 și 2008 – 2012. În prezent este consilier local PSD la Călimănești.
Romeo Vlad este un localnic din Călimănești pe care-l recomandă familia. Nepotul familiei Buganu (tatăl frate cu Mariana Buganu) acesta a fost impus de unchiusău la ciolanul administrației publice locale. A ocupat (în perioada 2004 -20012) ce funcții au putut fi ocupate.
Crișu Popescu acuză în articolul său colaborarea dintre Ilie Amuzan și Romeo Vlad care ar fi făcut praf opoziția locală în dauna intereselor băsistului Florinel Constantinescu. Ba mai mult, acesta i-ar șantaja cu diferite dosare și în felul acesta ar fi o remorcă incapabilă de luptă politică.
Cronologia adevărului ...
La alegerile din anul 2012 Ilie Amuzan a fost învins de către oamenii de afaceri locali care și-au dorit cu disperare să fie „liberi în decizie” în fața proiectelor finanțate, proiectate și aprobate de către forumurile financiare unde Amuzan a accesat proiecte și a fost capabil să le finanțeze. Reabilitarea parcurilor – 3 milioane de euro; Canalizarea orașului Călimănești cu toate localitățile componente – 16 milioane de euro; Mirajul Oltului – 3 milioane de euro; Asfaltarea și reabilitarea drumurilor locale – câteva milioane de euro; Reabilitarea Drumului de cură balneară (Drumul Muncitorului) – câteva milioane de euro! Orașul Călimănești a fost, până în anul 2012, singura localitate din județul Vâlcea care s-a descurat la nivelul ... „cel mai bine!”
În ceea ce privește retorica ... administrația de după alegerile din 2012 atunci când Ilie Amuzan a fost înlăturat de la conducerea Primăriei Călimănești a fost o plăcere să fie pusă în practică ... și poate chiar și un scop!
PSD versus PSD
Pe Romeo Vlad, Amuzan nu l-a considerat niciodată politician! Este „nepotul lui unchisău”, adică nepotul lui Mircea Buganu (unul dintre principalii noștri profitori locali) pe care acesta l-a recomandat să fie șef la SC Călimănești Serv SA (firmă de gospodărire a orașului cu servicii externalizate), să fie viceprimar, să fie oriunde ... numai să fie la masa ciolanului local. Impus de către județeana de partid, impus de către puterea lui unchisău, Romeo Vlad a fost un fel de mână cu care să te ștergi ... pentru tot ce a însemnat politică și administrație din partea lui Ilie Amuzan. Ca drept dovadă că la terminarea mandatului a rămas dator cu multe dosare de recuperare pe care nu a știut să le numere! Și tot după terminarea mandatului mulți „ciraci” au realizat că și ei au fost niște mâni moarte, dar fără a preciza cu exactitate - dreapta sau stânga!!!
Constantinescu îi șantajează cu dosare
Total neadevărat! Constantinescu a epuizat toate dosarele pe care putea să le deschidă. Este vorba de dosare reale, cu acuzații concrete. Materializate în bombe electorale, bombe care timp de șase ani de zile au ținut la electorat, dar care încep să nu mai fie în termenul de valabilitate. Toată lumea (de la propaganda băsistă) aude că Amuzan a furat, dar nu vede nimeni niciun dosar deschis. Totul este prezentat într-o formă de „maximă nenorocire”, dar fără maxima condamnare!
Eu nu cred că Florinel Constantinescu este cauza conflictelor din PSD! Actualul primar își duce mandatul cu atacurile electorale, cu lupta de promovare a imaginii, cu programul lui. Faptul că Florinel Constantinescu profită de certurile proștilor din PSD nu este de acuzat și nici de tras concluzii nedocumentate.
În campania electorală din 2016 Ilie Amuzan a candidat pentru primăria Călimănești într-un PSD format din următoarele găști de interese:
Buganii care trăiesc cu ura în ficați față de Amuzan și care au urmărit doar să câștige cât mai mulți consilieri pe care, mai târziu, să-i organizeze sub conducerea lui Romeo Vlad (poate viceprimar);
Gruparea „Banană” care a impus pe listele electorale surori, frați, unchi din neamul lor;
Gruparea „Antareșilor” unde Dan Becșenescu și-a trimis omul de casă, pe celebrul dezorientat Dan Zgripcea, un fel de Agamiță Dandanache, dar care astăzi este consilier județean, care a ieșit consilier la Călimănești, iar actualmente este memebru în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean.
Gruparea „SC Călimănești – Căciulata SA” unde Nicolae Patre își implementează oameni în toată sfera politică locală.
În acest context Ilie Amuzan trebuia să câștige alegerile pentru primăria orașului Călimănești ...!!! Cred că rezolvarea și stoparea tuturor discuțiilor ar fi ca Ilie Amuzan să se depărteze de acestă clică de trădători și să intre într-o organizație nouă unde să atragă oamenii care cred cu adevărat în el. Să-și comunice ideile, să comunice mai mult, să răspundă la toate acuzațiile pe care adversarii politici i le aduc și să acționeze pentru dezvoltarea proiectelor locale.
P.S. Pentru Crișu Popescu: Cred că, mai de grabă, Florinel Constantinescu ar trebui să fie îngrijorat de dosarele pe care Ilie Amuzan le-ar putea scoate din sertare ...
Marți, 22.01.2019 am fost la banca mea, care administrează contul societății și unde îmi desfășor tranzacțiile (adică plăți, plăți, plăți). Banca mea se numește Banca Transilvania și am ajuns aici în urmă cu doi - trei ani după o campaniei în forță pe care această bancă a făcut-o la implementarea unor noi servicii pe piața bancară românească. M-au zăpăcit de cap cu tot felul de asigurări și proiecte care m-au convins să renunț la colaborarea Raiffeissen și să alerg cu mare bucurie aici:
banca noastră are grijă de clienții săi!
banca noastră ajută clienții pentru susținerea afacerii!
noi nu suntem ca Raiffeissen care aplică tarife scumpe, comisioane exagerat de mari!
la noi consultanții și reprezentanții sunt amabili și profesioniști și orice problemă nu rămâne neînțeleasă!
Mirajul a ținut o perioadă scurtă până când am început să descopăr „mocirla” Băncii Transilvania de la Rm.Vâlcea! Amabilitatea și profesionalismul consultanților de la ghișee s-a dovedit a fi o Fata Morgana (cu excepția câtorva doamne care corespund tabloului ideal) restul se identifică ca fiind ... „dintr-o bucată”! Parcă aleși special să aibă nervi, să fie negri în cerul gurii și să urle din orice și pentru nimic!
În concluzie ...
Orice problemă ai pleci nerezolvat de la Banca Transilvania! Ultima porție de nervi a fost generată de popririle ANAF-ului. Care după ce își încasează banii „tărăgănează” comunicarea sistării, oferind Băncii Transilvania posibilitatea să mai încaseze încă odată poprirea. Primești explicația că banii încasați în plus rămân debit la ANAF.
Am vrut să discut cu consultanții și reprezentanții amabili dacă au vreun instrument care să stopeze această decizie imbecilă a ANAF-ului! După ce m-au plimbat pe la câteva birouri unde o „cucuvea” mi-a spus că o să aranjeze ea cu colegii să stopeze câteva zile încă o încasare de poprire: „dar mâine să-mi aduci neapărat de la ANAF decizie de sistare!” Am ajuns la ghișeele de jos unde o altă „cucuvea, încadrată la categoria dintr-o bucată” a apărut din birourile din spate și a început efectiv să urle la mine, să-mi spună: „Ce vrei, să mă duc eu la ANAF? Băi, băiatule dacă nu ai sistare îți oprim banii de zece ori. Care e problema, mă?!” Nervi, urlături pe capul acestei cucoane, paznicii se uitau și nu puteau interveni pentru că era de-a lor, colegele de la ghișeu la un moment dat i-au atars atenția că ... deja este pe arătură!
Măsură există ...
Mi-a explicat o consultantă de la Raiffeissen Bank, de data aceasta elegant, calm și profesionist. Mi-a spus că banca lor, în situația încasării popririi din alte conturi de către ANAF, poate bloca o nouă sistare dacă se face dovada că aceasta a fost încasată. Dar Atenție! Banca nu anulează poprirea, se așteaptă tot confirmarea ANAF, dar nu se mai încasează banii de mai multe ori.
Umilință îndurată de pomană!
Dacă instituțiile statului ar fi corecte și ar plăti la timp serviciile prestate cu multă muncă, relația noastră cu ANAF, popriri și alte „atitudini arogante” ar fi ... foarte relaxată! Soluția drămuirilor și responsabilitatea de contribuitori la pensiile părinților noștri, la salariile bugetarilor, la drumuri, la bugetul parlamentarilor, la cultură, etc. cred că ne califică la dreptul de a nu fi, măcar, certați, înjurați și umiliți!
Domnul doctor Gh. Mămularu, pe lângă activitățile prezentate în comentariul semnat de Crișu Popescu, a fost și un membru important al Biroului Politic local al PCR. În perioada aceea (până în 1990) toți șefii instituțiilor locale aveau un cuvânt greu de spus în desfășurarea politicii de partid și implicit, a politicii locului. Domnul doctor a fost zeci de ani directorul medical al stațiunii Călimănești – Căciulata. Au fost oameni puternici care au luptat pentru interesul general, pentru liniștea și organizarea cât mai bine a orașului Călimănești în contextul stațiunii belneoclimaterice. Și au reușit! Au fost artizanii și decidenții marilor proiecte urbanistice pentru aceste locuri. Pe vremea lor: domnul Vasile Dumitrescu, Vasile Chiroiu, Nicolae Sandu, Gh. Mămularu, Nicolae Chirea (tatăl meu) și alții, viziunea despre a fi conducător și a trăi în bunăstare era alta. Bunăstare pentru acești oameni a însemnat doar atât cât a fost nevoie pentru familie. A însemnat investiții în educația copiilor și preocuparea pentru binele interesului general. Față de alți „nesătui” cutiile de ness sau cartușele de țigări ale vremii au fost doar strict necesare. Cu toate că le stătea în pix sau în relații să forțeze mâna pentru umplerea unei întregi cămări!
Doctorul Mămularu a iubit Călimăneștiul pe care l-a tratat cu mare seriozitate și responsabilitate. L-a descoperit și l-a pus în valoare în așa fel încât ceilalți să știe că aici se întâmplă și s-au întâmplat lucruri frumoase, că avem istorie și o zestre spirituală de care avem ce să comentăm. A scris lucrări care vor fi căpătâiul documentării pentru generațiile următoare. Și ce este important, a încurajat orice activitate care a fost de bun augur pentru oraș. Cât a fost de sus, doctorul Gh. Mămularu a fost alături de tinerii pe care i-a susținut. A lucrat alături de personalul de la bliblioteca A.E. Baconsky, doamne pe care le-a îndrăgit și alături de care a realizat atâtea manifestări culturale! Câteodată, când scriam câte un articol mai „pamfletizat” despre prietenele domniei sale, tare rău se mai necăjea ...!
Gh. Mămularu - Călimănești este membru al generației de aur (1965 – 1990) care au dus stațiunea către cea mai bună dezvoltare și către cel mai bun nivel de trai. Anul acesta (20 mai 2018) a fost numit de către plenul Consiliului Local al Orașului Călimănești, Cetățean de Onoare al orașului. Îi doresc multă sănătate și îl aștept, aici la Cozia-Info, să muncească în continuare „ca un ocnaș”!!!
Cozia-Info: În urmă cu câteva luni Consiliul Local a adoptat proiectul de hotărâre privind preluarea definitivă în administrarea orașului Călimănești a celor două săli de cinematograf de la Regia Autonomă „România Film”. Ba mai mult, această decizie a stat la baza ordonanței 91/2016 a Guvernului. În ce stadiu se află demersul, ce s-a mai întâmplat?
Suntem interesați să ne asumăm în mod direct mijloacele cele mai diverse pentru îmbunătățirea condițiilor de divertisment din stațiunea Călimănești. Nu vedem nimic bun în degradarea sub ochii noștri a unor asemenea capacități. Cele două cinematografe, unul în Călimănești și celălalt în Căciulata pot fi preluate în administrarea noastră și am comunicat acest lucru atât Regiei de film, RADEF, cât și Ministerului culturii. Regia ne-a comunicat un refuz iar Ministerul culturii a tăcut. Le-am notificat încă o dată, acum în baza contenciosului administrativ vom merge în fața judecătorilor dacă altfel nu se poate. Suntem interesați ca stațiunea să-și mărească gradul de atractivitate pentru turiști, cum s-a vaăzut din tot ceea ce am întreprins în ultimii ani. Trăim cu toții din turism, și locuitorii orașului și administrația publică locală, și nu vrem pe teritoriul nostru instituții de divertisment nefuncționale.
Cozia-Info: În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean s-a discutat despre schimbarea locației clinicii de balneofizioterapie din Călimănești la centrul Seaca (unul dintre pavilioane). Executivul de la Călimănești cum vede această intenție? Ce va rămâne în urmă? Actuala clădire care găzduiește clinica va rămâne un mastodont în paragină situat în inima turistică a orașului Călimănești?
Clinica de balneofizioterapie este sub totala autoritate a Consiliului Județean și, așa cum este normal, proprietarul știe și are dreptul să procedeze cum crede de cuviință cu proprietatea sa. În ipoteza mutării ei din actuala locație, credem că va urma o reabilitare a clădirii eliberate, așa cum s-a procedat cu vila Zorilor, aflată în imediata vecinătate. Nu ne îndoim de acest lucru. Dar urmărim cu mare atenție ce se întâmplă cu imobilele de pe teritoriul localității, publice și private, care influențează, desigur, arhitectura generală a stațiunii. Primim anual sute de mii de turiști și avem cu siguranță alte sute de mii de vizitatori care trebuie încântați cu aspectul și cu serviciile acestei stațiuni.
Cozia-Info: Vă rugăm să ne spuneți cum vor fi administrate în viitor fostul hotel Jantea (vila Zorilor) și fosta cantină 2. Ce schimbări s-au făcut acolo, ce intenționează să facă noii proprietari și cum se va schimba zona urbanistic?
Fostul hotel Jantea (vila Zorilor) și fosta cantină sunt proprietăți private. Despre proiectele, planurile de viitor ale proprietarilor, autoritatea publică află numai atunci când este contactată pentru diverse documente și aprobări obligatorii prin lege. De pildă, pentru vila Zorilor, proprietarul a cerut un certificat de urbanism în vederea obținerii autorizației de construcție pentru rebilitarea clădirii ca hotel.
Orice reabilitare imobiliară nu face decât să îmbunătățească aspectul general al localității. Iar când reabilitarea înseamnă și aducerea unui obiectiv în circuitul turistic, mărirea capacității de găzduire a turiștilor în stațiunea Călimănești, asta nu face decât să ne bucure. Cum spuneam, aici trebuie să ne îndreptăm cu toții în direcția dezvoltării serviciilor pentru turiști români și străini care ne-au ales dintre mii și mii de variante de petrecere a concediilor sau de recăpătare a sănătății șubrezite.
Cozia-Info: La ultima ședință a CL a fost adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism PUZ Seaca. Despre ce este vorba?Acest PUZ va aduce noi construcții în zona respectivă?
Este adevărat, PUZ-ul pentru Seaca a fost aprobat prin Hotărârea 55 din 31 mai 2017. Hotărârea poate fi citită de fiecare dintre cei interesați pe pagina de internet a Primăriei: www.primaria-calimanesti.ro. Cred că este o cale mai bună pentru fiecare să se informeze cu documentul în față. Așa cum știți și din mandatul meu anterior, în care am adoptat documente foarte importante pentru dezvoltarea stațiunii, cum ar fi Strategia de dezvoltare, acestea au fost imediat puse la dispoziția publicului prin acest site. Planurile noastre publice trebuie să ajungă la localnici pentru ca aceștia să-și poată lua deciziile de dezvoltare personală, familială și de afaceri în direcția de dezvoltare generală a stațiunii. Invit pe toată lumea să folosească sursa cea mai directă de informare, documentele în întregul lor conținut.