Lipsa opoziției în cadrul Consiliului Local Călimănești și lipsa consilierilor resposabili față de fișa postului (în care s-au angajat cu disperare în cele trei campanii electorale) a creat la Călimănești posibilitatea deciziei supreme în favoarea primarului Florinel Constantinescu. Din 15 consiliei ai Consiliului Local Călimănești 13 au ales să renunțe la onoarea personală transformându-se în slugi docile așezate la picioarele grupării Diana - Annabella – Sami Vâlcu – Constantinescu. Annabella este un lanț de supermaketuri județean administrat de Dorina Mutu.
Asociațiile de locatari manipulate în interesul Annabella
În urmă cu patru ani primarul Constantinescu, susținut de votul ”slugilor” din Consiliul Local, a prezentat în dezbatere publică și în interviurile transmise în mass-media ”Proiectul de reabilitare și reorganizare a spațiilor interioare ale asociațiilor de locatari”.
Constantinescu prezenta locatarilor din cele cinci zone interioare ale blocurilor (R2 / R1, Blocul cu 7, Căciulata, T.Vladimirescu și CEC) un proiect amplu unde se prevedea:
demolarea garajelor și spațiilor de pe domeniul public;
proiectarea și construirea unei noi zone urbanistice cu spații verzi, spațiu de parcare auto, spații pentru relaxare dotate cu banci și foișoare. Zonă pentru depozitarea gunoiului menajer și pubele pentru sortare ecologică;
Spunea atunci Florinel Constantinescu în declarațiile publice: ”Este timpul să mai facem un pas către civilizație! Să renunțăm la construcțiile neconforme de pe spațiul public și să construim niște oaze plăcute, bine organizate de care să beneficieze toată lumea.”
Frecții la picior de lemn. Minciuni
A trecut un mandat electoral întreg și totul s-a adeverit că a fost manipulare! Noul centru comercial Annabella din zona blocurilor R1 / R2 a avut nevoie de spațiu și amenajare urbanistică. În sensul acesta Primăria Călimănești a creeat toate pârghiile pentru reamenajarea zonei construind acolo ce declara în dezbaterile publice Florinel Constantinescu (alei asfaltate, borduri noi, spațiu verde, garaje demolate, zonă pentru parcare asfaltată, iluminat public).
Și pentru că nu se putea demola într-o singură zonă și pentru că trebuia să pară un proiect asumat, desfășurat pe raza întregului oraș, celelalte asociații s-au ales doar cu șantierul! Au fost demolate garajele, iar pe locul lor nu a fost implementat niciun proiect urbanistic! Zonele verzi au rămas aceleași ”înghiorlăieli”, aleile sunt și acum neasfaltate și fără borduri, câinii comunitari au format adevărate haite!
În disperare ... de alegeri, Primăria lui Florinel Constantinescu a trimis (în urmă cu cinci zile) în curtea interioară de la blocul cu 7 (foto), o basculantă de pământ și niște ghivece de flori (aruncate, poate, de alte instituții) completând tabloul penibil al campaniilor electorale din anii 90, când toată lumea făcea și promitea doar două luni de zile ...
Timp de 12 ani (cele trei mandate ale veterinarului Florinel Constantinescu) câinii comunitari au ”colcăit” prin stațiunea internațională Călimănești – Căciulata. Sunt de notorietate haitele de câini din zona Ploscaru, blocurile R1 / R2, blocul cu 7 de la Poliție, parcul Căciulata, hotel Traian, zona Cozia, spatele Hanului Cozia, etc., haite care au pus la pământ zeci de turiști și care au fost păsuiți, în mod intenționat, pe domeniul public. Până în anul 2012 Primăria Călimănești a avut un adăpost de câini unde erau adunați și aplicate măsurile legale în acest sens. După ”descălecarea” noului primar Florinel Constantinescu adăpostul a fost închis!!!
În Bugetul Local 2024, în ultimul an electoral, veterinarul Florinel Constantinescu încearcă ”o electorală” amenințând populația cu o alocare de 100.000 lei pentru înființare adăpost câini! Pe bune!
În final, am contactat opoziția în legătură cu această speță. Președintele lor, dl. Mihai Iacovete ne-a spus:
”Este foarte clar că vom construi un adăpost pe raza orașului Călimănești unde vom strânge toți câinii comunitari. Dar plasamentul adăpostului trebuie să fie cât mai izolat, pentru că un adăpost de acest fel aduce gălăgie, mirosuri, presupune deranj mare pentru comunitate! Nu poți să duci un adăpost de câini undeva în interiorul comunității (cum este cazul Serelor Călimănești)! Trebuie să fie într-o zonă izolată de comunitate în așa fel încât oamenii să nu simtă deranjul.
Problema abandonului este foarte cunoscută în orașul Călimănești, la care se adaugă câinii aduși din localitățile învecinate, sunt numeroase plângeri, iar în fața turiștilor sunt o notă proastă! Abia anul acesta dl. Constantinescu a venit cu propunerea în buget pentru un adăpost la Serele Călimănești. Nu suntem de acord cu această locație, vrem un adăpost undeva într-o zonă izolată. Acolo vom construi și o formă de donație (mâncare, medicamente) din partea localnicilor iubitori de animale, iar adăpostul va respecta toate normele de hrană, adopție, sterilizare, eutanasiere, etc. Și încă ceva ... nu vom aștepta semnale din partea cetățenilor pentru câini! Îi adunăm noi, pentru că știm unde sunt!” a declarat Mihai Iacovete, președintele organizației PSD Călimănești pentru Cozia-Info.
Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti a fost convocat în şedinţă ordinară, în data de 28.09.2023, orele 16, cu următoarea ordine de zi:
Raport și proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Orașului Călimănești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la retragerea Comunei Sutești din cadrul Asociației și la încheierea Actului adițional prin care se va modifica Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Orașului Calimanești în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la încheierea actului adițional la Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind constituirea echipei mobile pentru intervenția în regim de urgență în cazurile de violență domestică - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord de Parteneriat între Orașul Călimănești și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea în vederea organizării Festivalului Național de Satiră și Umor „Povestea Vorbii” ediția a XVII-a - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al orașului Călimănești nr.10 din 30.01.2020 aprivind aprobarea obiectivului de investiţie “ÎMBUNATĂȚIREA CALITĂȚII VIEȚII POPULAȚIEI PRIN MODERNIZAREA ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI” și a cheltuielilor legate de proiect, modificată și completată - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind acordarea din bugetul local pe anul 2023 al oraşului Călimăneşti a unui sprijin financiar în valoare de 5.000 lei bisericii din cadrul Parohiei Păușa din Călimănești - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului oraşului Călimăneşti - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind Îndreptare eroare materială strecurată în tilul și cuprinsul Hotărârii Consiliului Local al orașului Călimănești nr. 74 din 29.06.2023 privind punerea a 5 (cinci) imobile-construcții aferente Stației de epurare apă la dispoziția proiectului “Investiții în creșterea eficienței energetice prin instalarea de sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microcentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu”, depus de Apavil S.A. în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.1: Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru ”Proiectul Nemajor pentru Realizarea ratei de conectare de 100% în Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgășani, Călimănești, Băbeni și Băile Olănești”, precum și a proiectului menționat în vederea depunerii, de către operatorul regional Apavil S.A., spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind participarea U.A.T. Oraș Călimănești la cofinanțarea ”Proiectului Nemajor pentru Realizarea ratei de conectare de 100% în Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgășani, Călimănești, Băbeni și Băile Olănești” - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea valorificării, prin închiriere, a spațiului comercial cu destinație de farmacie veterinară, situat în orașul Călimănești, strada Pieței nr. 21, parter, județul Vâlcea, ce aparține domeniului privat al Orașului Călimănești - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Orașului Călimănești în Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC), constituită la nivelul Liceului Tehnologic de Turism Călimănești pentru anul școlar 2023-2024 - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.
La sfârșitul lunii februarie 2023 a fost convocat Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti în şedinţă ordinară, în data de 28.02.2023, orele 16. Aceasta s-a desfășurat în Sala de Ședințe a Consiliului Local al orașului Călimănești, Executivul prezentând pentru aprobare opt proiecte de hotărâri. Trebuie să știți că lunar primarul Florinel Constantinescu convoacă Consilierii cărora le prezintă un set de proiecte pentru aprobare. Dacă nu întrunesc numărul de voturi aceste proiecte nu se realizează. La sfârșitul lui februarie au trecut toate cele opt puncte, astfel:
A fost aprobat acordul de parteneriat între U.A.T. Oraș Călimănești și U.A.T. Județul Vâlcea privind executarea lucrărilor de alimentare cu apă/canalizare/gaze naturale pe traseul drumurilor județene modernizate și aflate în perioada de garanție – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
Acordarea unui mandat special reprezentatului U.A.T. Călimănești în Adunarea Generală a Asociației în vederea exprimării votului cu privire la modificarea și completarea, prin Act adițional, a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr.1/2008, cu modificările și completările ulterioare - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
Avizat Studiul de specialitate pentru stabilirea Indicatorilor de performanță ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare furnizat/prestat în aria de operare a Apavil S.A., pentru perioada 2023-2027, a Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare furnizat/prestat de către operatorul regional Apavil S.A., modificat și completat și a Indicatorilor de performanță ai serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare furnizate/prestate de Apavil S.A., pentru anul 2023, precum și acordarea unui mandat special reprezentatului UAT Călimănești în Adunarea Generală a Asociației, în vederea exprimării votului cu privire la aprobarea acestor documente și la completarea Contractului de delegare - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
Acordarea unui mandat special reprezentatului U.A.T. Călimănești în Adunarea Generală a Asociației în vederea exprimării votului cu privire la aprobarea Strategiei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, pentru perioada 2023-2030 - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti, dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind includerea teritoriului administrativ al Orașului Călimănești la teritoriul eligibil al parteneriatului constituit Asociația Grupul de Acțiune Locală Olt Mijlociu - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
A fost rectificat bugetul local al orașului Călimănești pe anul 2023 - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
A fost aprobată majorarea contribuției orașului Călimănești la bugetul Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimăneşti și modificarea Acordului - Contract de Asociere aferent - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - dr. Florinel Constantinescu.
Serviciul pentru Situații de Urgență al Orașului Călimănești, coordonator Gabriel Dumitrache, a prezentat Raportul de Activitate pe anul 2022.
Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.
Miercuri, 31.01.2024, orele 16, s-a desfășurat ședința Consiliului Local al orașului Călimănești, în sala mare a Primăriei din localitate. Au fost zece proiecte de hotărâri inițiate în totalitate de către primarul Florinel Constantinescu. Niciun consilier din cei 15 nu au avut vreo propunere. În reportajul de față vă prezentăm două dintre ele:
1. A fost actualizată cu rata inflaţiei chiria nominală pentru locuințele pentru tineri, destinate închirierii, situate în Călimăneşti, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Conform comunicatului de presă al Institutului Naţional de Statistică, din 12.01.2024, indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2023 față de luna decembrie 2022 este de 110,40 % şi, ca urmare, proiectul de hotărâre al Primăriei Călimănești propune majorarea chiriei nominale având în vedere acest coeficient. Este vorba despre blocul ANL de la Căciulata unde chiriile au crescut cu aproximativ 200 lei / lunar. Pentru un apartament de 87 mp. chiria a fost 182,70 lei / lunar acum este 201,70 lei / lunar.
2. A fost modificată organigrama și ștatul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului oraşului Călimăneşti în urma schimbărilor apărute ca urmare a ocupării prin concurs a unor funcții publice vacante, precum și a vacantării unor funcții publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Consilierii au luat la cunoștință despre acest lucru și au votat pentru situația de vacantare (adică fără titular) a acestor posturi:
- ocuparea, începând cu 18.12.2023, a funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Energetic – Serviciul Arhitect șef, ca urmare a promovării concursului de recrutare de către domnul Tîrîș Florin-Ionuț;
- ocuparea, începând cu 18.12.2023, a funcției publice de execuție de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Achiziții Publice, ca urmare a promovării concursului de recrutare de către doamna Jidoveanu Anca;
- ocuparea, începând cu 04.01.2024, a funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Buget, Finanțe, Contabilitate, Salarizare – Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite, ca urmare a promovării concursului de recrutare de către doamna Enescu Maria-Ramona;
- vacantarea, începând cu 15.12.2023, a funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Gospodărie Comunală, Investiții, Servicii Publice, ca urmare a admiterii cererii de pensionare a domnului Nemeș Ilie, conform Deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. 265738/29.11.2023, emisă de Casa Teritorială de Pensii a Județului Vâlcea;
- vacantarea, începând cu 14.12.2023, a funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Administrare Domeniu Public, Privat, ocupată de domnul Vlăduțu Ion, ca urmare a Deciziei medicale asupra capacității de muncă emisă de Casa Teritorială de Pensii a Județului Vâlcea nr.370/26.01.2022 privind încadrarea în gradul II de invaliditate cu pierderea în totalitate a capacității de muncă;
- vacantarea, începând cu 14.12.2023, a funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional principal în cadrul Serviciului Poliția Locală, Pază, Ordine Publică, ocupată de domnul Piloiu Constantin Cătălin, ca urmare a Deciziei medicale asupra capacității de muncă emisă de Casa Teritorială de Pensii a Județului Vâlcea nr.1068/12.05.2023 privind încadrarea în gradul II de invaliditate cu pierderea în totalitate a capacității de muncă;
- vacantarea, începând cu 28.12.2023, a funcției contractuale de conducere de șef serviciu – Serviciul Cultură, ocupată de doamna Tănăsoaica Georgeta, ca urmare a admiterii cererii de pensionare, conform Deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. 265911/12.12.2023, emisă de Casa Teritorială de Pensii a Județului Vâlcea.
În total, Primăria Călimănești are 185 de posturi. Din care, angajați efectiv sunt 121 de persoane cu o medie salarială de 7000 lei / lunar. Cu siguranță în anul electoral 2024 restul de 64 de posturi sunt puse la dispoziția asocierii Gutău – Sami Vâlcu – Constnatinescu pentru pregătirea ”supei populare”. În această lună consilierii locali cu o majoritate covârșitoare au votat ... vacantarea!
În prezent referentul cultural Ermina Buduleci, fiica lui Nicolae Zgavarogea consilier local (PNL) din anturajul primarului este directoarea Casei de Cultură ”Florin Zamfirescu” și directoarea Bibliotecii ”A.E. Baconsky” și șefa serviciului cultură al Primăriei Călimănești !!!
Prin Hotărârea Consiliului Local Călimănești din anul 2022, s-a aprobat asocierea orașului Călimănești cu Municipiul Râmnicu Vâlcea și alte unități administrativ-teritoriale în vederea înființării Asociației Turistice ”Descoperă Vâlcea”, persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ, în vederea promovării și dezvoltării turismului în zonă, asociație ce s-a înființat potrivit Ordonanței Guvernului nr.26/2000. Asociația este constituită în scopul realizării și implementării politicii de dezvoltare turistică în zona municipiului Rm.Vâlcea și în zona stațiunilor turistice – Călimănești, Brezoi, Băile Govora, Băile Olănești și Ocnele Mari; gestionării concrete a acțiunilor, componentelor și politicilor turistice locale; asigurării politicii de promovare turistică, a unei agende de evenimente relevante, în scopul dezvoltării și valorificării potentialului turistic al municipiului Rm.Vâlcea și al statiunilor turistice, precum și pentru inițierea și implementarea proiectelor cu finantare europeană și națională.
Potrivit art.6 din Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.32/28.04.2022, a fost desemnat Sclipcea Valentin, viceprimar al orașului Călimănești, în calitate de reprezentant al orașului Călimănești în Adunarea Generală a Asociației ”Descoperă Vâlcea”.
Asociaţia Turistică ”Descoperă Vâlcea” a comunicat Nota de fundamentare privind stabilirea cuantumului cotizației ce revine asociaților, prin care s-a aprobat cuantumul cotizației pentru fiecare membru asociat, pentru anul 2023, Orașului Călimănești revenindu-i suma de 42.880,00 lei. Față de cele prezentate, Consiliului Local Călimănești a aprobat proiectul de hotărâre privind suportarea de la bugetul local a sumei de 42.880,00 lei / pentru anul 2023.
Unul dintre acestea se numește strada Drăgușin, completare cu strada Lotreni legate între ele cu un pod. UAT Berislăvești a dat ordinul de proiectare, a predat amplasamentul către firma executantă care, la ora actuală, își desfășoară organizarea de șantier. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat sâmbătă 4 martie 2023. 8,7 milioane lei sunt alocați pentru toată lucrarea de asfaltare, din care 309.000 lei a fost cofinanțarea Primăriei Berislăvești. Asfaltarea începe în luna martie 2023 și are termen de finalizare șase luni – septembrie 2023. Lățimea minimă a drumului va fi de 3 m, la care se adaugă rigolă carosabilă pe o parte, pe partea opusă acostament. În legătură cu podul dintre văi acesta va fi construit (acolo exista o trecere doar cu piciorul, o punte de lemn) 18 m liniari lungime și 5 m lățime.
Vor fi asfaltate și reabilitate: str. Lotreni, str. Drăgușin, continuare Șelărești care este asfaltată până la jumătate – se continuă până la ultima casă și Dealul Boului până în islaz. Toate acestea sunt în satul Rădăcinești. În satul Berislăvăști se asfaltează str. Căprucești 1,3 km., str. Năsturești 660 m, str. Grigoriță – Scuieni care va fi finalizată total.
Nicolae Popescu, primarul comunei Berislăvești: „Din 4 martie ordinul de începere al lucrărilor este pentru toate drumurile! Noi am predat amplasamentul peste tot, constructorul cunoaște foarte bine situația din teren și este la curent cu cerințele noastre. Au termen de finalizare șase luni pentru că am vrut să nu intrăm în iarnă și am fost foarte expliciți în această direcție, cine a venit la licitație a știut în ce se bagă și că nu acceptăm improvizații sau tremene depășite. Ori vi cu forță de muncă, utilaje și tot ce trebuie ori stai acasă ...”
Comunele Berislăvești și Sălătrucel reprezintă zona metropolitană a orașului Călimănești. Stațiunea balneară nu are un vecin mai bun decât aceste două localități. Oamenii de aici sunt strâns legați de oraș și își desfășoară viața în armonie cu Călimăneștiul. La rândul lor, aceste comune ale depresiunii Jiblea – Berislăvești oferă legătura cu noua autostradă Pitești - Sibiu și oferă cadrul natural deosebit pentru achiziționarea de case de vacanță și traiul la țară în condiții foarte civilizate (10 km. de stațiune). Primăria a creat infrastructura de drumuri, electrificare, cablu tv, apă, iluminat public, supermarketuri. Berislăvești este traseul forestier pentru vârful Cozia, este a doua trecere a munților către Sibiu, prin drumul asfaltat DJ 703 N Dângești – Perișani și tot aici a fost construită breteaua nordului care asigură legătura dintre Călimănești – Căciulata și Curtea de Argeș prin DJ 703 G, un drum superb omologat cu piste de bicicletă. Viața la țară cu atmosfera arhaică a locurilor tradiționale, cu oameni de munte destoinici și peisaje de vis rămase încă în devălmășie ... asta găsiți aici!
Am așteptat Bugetul Local, pentru anul 2024, ca să văd dinamica dezvoltării urbanistice a localității – stațiune Călimănești – Căciulata. Din prezentarea Executivului Primăriei am observat lipsa finanțării ”Bulevardului Călimănești” bătrâna și hodorogita Calea lui Traian care a fost reabilitată de la intrarea de nord Cozia – OMW doar până la sediul Poliției Călimănești, care se află undeva în zona centrală a orașului (fosta clădirea PTTR).
De 12 ani Executivul nu trece de acest loc, toate investițiile sunt îndreptate către zona Sfrengheș, Căciulata (unde are locuința primarul Florinel Constanescu), parcul și zona izvoarelor (unde are hotelul de 4*** stele primarul Florinel Constantinescu).
Actualul ordonator de credite a promis (ca o componentă importantă a mandatelor sale) reabilitarea și reconstrucția acestui bulevard care se continuă prin zona Călimănești, podul de piatră, Teaua și se oprește la Centrul Expozițional Seaca.
Reabilitarea ”Bulevardului Călimănești” înseamnă schimbarea și modernizarea iluminatului public (care este deja realizat), modernizarea și refacerea trotuarelor (realizate până la Poliția Călimănești), înlocuirea copacilor bătrâni, a tuilor și a buruienilor cu arbori ornamentali moderni și reabilitarea stațiilor de autobuz. Aceasta este toată investiția care ar schimba fața orașului și ar oferi posibilitatea unei mobilități urbane mult mai eficiente și mai sigure pentru cetățeni. Despre oportunitatea investiției nu este cazul să argumentăm! Pentru că nu ne milogim în fața nimănui să împlinească niște lucruri care au prioritate zero pentru acest oraș.
Constantinescu a cerut timp și răbdare ...
Acum doi ani, pentru acest bulevard, în cadrul Bugetului Local 2022, Florinel Constantinescu a prezentat, cu surle și trâmbițe, câteva proiecte de finanțare prinse pentru a fi executate. Se referea la proiectul de modernizare a stațiilor de autobuz (prezentat în dezbatere publică cu planșe foto) și la reabilitarea zonei centrale cuprinsă între Primărie, Liceul Tehnologic de Turism și Șc. Șerban Cantacuzino (prezentat în dezbatere publică cu planșe foto). Ba, mai mult, în interviurile acordate Coziei – Info a vorbit și despre un proiect de reabilitare gratuită a fațadelor cuprinse pe Calea lui Traian.
Dacă noi, instituția de media a orașului Călimănești, respectăm termenii de timp și participăm la dezbaterile publice unde preezentările de acolo sunt un angajament așa trebuie și Executivul de la Călimănești, alături de scutul juridic și femeile mironosițe din anturaj să-și respecte angajamentele prezentate la aceste adunări publice. Nu vreau să cred că aducerea oamenilor și instituțiilor la Casa de Cultură ”Florin Zamfirescu” sau sala mare a Primăriei sunt doar un spectacol de minciuni învelite în vorbe poleite! Iar, adunările, doar un pretext de manipulare a populației care trebuie să mai gireze încă un buget la dispoziția vulturilor hoitari din jurul primarului.
Joi, 31.08.2023, orele 16.00, se convoacă Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti în şedinţă ordinară, care se va desfășura în Sala de Ședințe a Consiliului Local al orașului Călimănești, cu următoarea ordine de zi:
Raport și proiect de hotărâre privind suportarea de la bugetul local a cuantumului cotizației ce revine Orașului Călimănești, în calitate de membru al Asociației Turistice ”Descoperă Vâlcea” – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului oraşului Călimăneşti - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat și Alimentare cu Energie Termică - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public si Privat și Alimentare cu Energie Termică - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al orașului Călimănești nr.10 din 30.01.2020 aprivind aprobarea obiectivului de investiţie “ÎMBUNATĂȚIREA CALITĂȚII VIEȚII POPULAȚIEI PRIN MODERNIZAREA ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI” și a cheltuielilor legate de proiect, modificată și completată - iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind concesiunea directă a unui imobil aparținând domeniului privat al UAT Oraș Călimănești- iniţiator primarul oraşului Călimăneşti - Dr. Florinel Constantinescu.
Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea valorificării prin închiriere a imobilului-construcție "Punct Loterie", situat în orașul Călimănești, Calea lui Traian 738, județul Vâlcea", ce aparține domeniului privat al Orașului Călimănești – initiator primarul orașului Călimănești – Dr.Florinel Constantinescu.
Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.
Cei 15 consilieri pentru mandatul 2020 – 2024 sunt următorii:
Sâmbătă, 10 decembrie 2022, Asociația Țara Faină a organizat la Dăești, ultima conferință regională pe anul 2022, prin proiectul Antreprenorești - Adoptă un Sat: Antreprenorești vine la Dăești. Aceasta a reunit un număr important de primari și antreprenori din județul Vâlcea, care au avut ocazia de a interacționa cu experți pe fonduri europene și cu antreprenori de succes din România. S-au abordat subiecte de real interes pentru cei prezenți în sală, precum oportunități europene de finanțare, bune practici în turism cât și exemple relevante care pot fi transferate și integrate in zonă.
Membri fondatori, Emil Munteanu, Președintele Asociației Țara Faină, Hildegard Helene Brandl, Lider proiect Antreprenorești - Adoptă un sat și Ruxandra Epure, Project Manager i-au avut alături la masa speakerilor pe Popolan George - Primar Comuna Dăești, Emil Indricău - Consultant Digital Strada for 3D Virtual Tour, Alexandru Nedea - Specialist Marketing Turism - Asociația Descoperă Vâlcea, Alina Anton - Manager și fondator Aria United - companie specializata in fonduri europene, Florentina Boicu - Grup Acțiune Locală (GAL) Castra Traiana, într-un eveniment deosebit, care a pus Dăeștiul pe harta Antreprenorești.
Printre invitații la conferință s-au numărat primarii satelor Bujoreni, Muereasca, Sălătrucel, Berislăvești, Runcu, Golești care alături de antreprenori locali au aflat de la echipa Țară Faină și speakers Antreprenorești despre impactul antreprenorilor în comunitățile locale rurale, exemple de bune practici ale antreprenorilor și ale comunităților rurale. O discuție de mare interes a fost cea legată de strategia de dezvoltare rurală locală a comunei Dăești și de preluarea Ghidurilor de arhitectură în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, pentru încadrarea în specificul rural.
Alte subiecte care au captat atenția participanților au fost cele legate de importanța digitalizării în turism - Tururi virtuale 3D, de înființare a Organizațiilor de Management al Destinației cu rol principal în dezvoltarea comunităților cu potențial turistic, dar și de oportunitățile de finanțare pentru mediul rural (fonduri europene, granturile norvegiene, granturi private, diverse tipuri de finanțări). Conferința a primit un feedback excelent din partea primarilor și antreprenorilor invitați, care a creat o punte de legătură pentru viitoare parteneriate cu scopul dezvoltării regionale. Proiectul Antreprenorești este pornit din Romanian Business Leaders și are ca scop construirea unui model capabil de dezvoltare economică și socială, de promovare a finanțărilor europene și structurale și de facilitare a transferului expertizei antreprenoriale către autoritățile publice și producătorii din mediul rural.
UAT ORAȘ CĂLIMĂNESTI, județul Vâlcea în calitate de beneficiar al proiectului împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, au semnat în data de 01.08.2023 contractul de finanțare nr.2287 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POIM, pentru implementarea proiectului„Creșterea producției de energie din resurse geotermale prin realizarea/modernizarea capacităților de producție și a rețelelor de transport – distribuție a energiei termice din energie geotermală”. Finanțarea se va realiza prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea producției de energie din surse regenerabile în vederea îmbunătățirii calității aerului, apei și solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea combustibililor fosili utilizați pentru producerea energiei termice, precum și reducerea costurilor financiare cu energia termică. – OB 1: Modernizarea sistemului de producere și transport a energiei termice în localitatea Călimănești – OB 2: Realizarea unui sistem de producere și distribuție a energiei termice în localitatea Seaca.
Obiectivele specifice ale proiectului, stabilite pe baza obiectivelor POIM 2014-2020 sunt:
OB 1: Modernizarea sistemului de producere și transport a energiei termice în localitatea Călimănești:
-un foraj de extracție a apei geotermale
-un punct termic și echiparea cu utilaje și echipamente tehnologice
-1,2 km rețea de transport a agentului termic
-2 schimbătoare de căldură ce înlocuiesc cazane pe gaze naturale
OB 2: Realizarea unui sistem de producere și distribuție a energiei termice în localitatea Seaca:
-un foraj de extracție a apei geotermale
-un punct termic și echiparea cu utilaje și echipamente tehnologice
-5,5 km rețea de transport a agentului termic
Perioada de implementare a proiectului este intre data de 01.10.2018 si data de 31.12.2023. Codul SMIS al proiectului:135235. Valoarea contractului de finanțare este de 71.384.638,54 lei, din care 47.290.487,34 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar cofinanțarea este asigurată din bugetul local.
Date de contact: manager de proiect – domnul Necșoiu Constantin, tel: 0250.750.080, fax: 0250.750.231, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Aceasta este vestea pentru nordul județului! Alternativa peste munți a Văii Oltului, pentru că doar cu asta râmânem! În schimb ... DN 7, mii de tiruri, mii de autoturisme, accidente și blocaje, lucrări de neam prost așezate pe un drum care este sufocat de trafic.
Localnicii cunosc alternativa care pornește din Rm.Vâlcea (sens giratoriu Goranu), merge pe malul stâng al Oltului: (DJ 703L) Fedeleșoiu – Dăești – Jiblea Veche – (DJ 703 G) dreapta Sălătrucel – Berislăvești – stânga Dângești – (DJ 703 H) Perișani – Câineni – ieșire DN 7, la 40 km de Rm. Vâlcea. Tot acest traseu este completat de patru drumuri județene, din care tot Consiliul Județean a reabilitat două.
Săptămâna trecută am primit vestea, Costi Rădulescu a obținut finanțarea pentru drumul Dăeștiului (703 L) și urmează să semneze și pentru drumul Loviștei (703 H).
La Dăești va fi drum modern
8,6 milioane de euro vor fi investiți de la Fedeleșoiu (hotar cu Goranu, care aparține de municipiul Rm.Vâlcea) până la Călimănești, adică intersecție Jiblea Veche – dreapta Sălătrucel. Și cam tot aceeași sumă va fi obținută pentru 703 H. Pe lângă alternativa peste munți localnicii câștigă un drum vital pentru economia zilnică a zonei. Toate comunele din Țara Loviștei (cele cinci), alături de Sălătrucel, Berislăvești vor beneficia de o legătură nouă reabilitată în stilul Consiliului Județean care știe să facă dintr-o ”potecă înghiorlăită” un drum modern cu poduri reabilitate, podețe de acces și rigole betonate.
Este bine de reținut că pe lângă acest drum - 703 L, la Dăești se va construi centrura Râmnicului, proiect finanțat de CNAIR, prin fostul ministru Drulă de la USR. Un alt drum care va muta traficul greu, adică toate tirurile, de la intrarea în Budești – Goranu – Dăești – Baraj Călimănești și se va uni acolo cu centura existentă a stațiunii.
Vom avea multe drumuri, dar le avem numai pe hârtie, singurul care a făcut ceva concret a fost Consiliul Județean Vâlcea, condus de Costi Rădulescu! Pe plan local și pe plan zonal reabilitările acestei instituții au dat valoare localităților și au ridicat nivelul de confort al localnicilor. Chiar era nevoie de reabilirarea DJ 703 L, care reprezintă o verigă pentru mobilitatea unei zone importante din nordul județului și nu mai vorbesc că deja începuse să fie folosit și de către traficul de pe Valea Oltului atunci când erau blocaje. Iar acolo, blocajele sunt zilnice ...
Ieri, 31.10.2022, orele 16, a fost convocat Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti în şedinţă ordinară pentru luna octombrie 2022. Întâlnirea s-a desfășurat în Sala de Festivități a Consiliului Local Călimănești.
Consiliul de la Călimănești este format din 15 consilieri, după cum urmează: 6 – PNL (Boriceanu C-tin, Ungureanu Ana, Scârlea Vasile, Nistor Tiberiu, Mămularu Ghe., Zgavarogea Nicolae), 4 – PER (Ghinoiu Roxana, Sclipcea Valentin, Stoica Ion, Poteraș Alexandru), 3 – PSD (Deaconeasa Adriana, Vlad Romeo, Zgripcea Dănuț), 2 – PP.USL (Ilie Amuzan, Stănică Răzvan). Ședința de la finalul acestei luni marchează luna octombrie 2022 și au fost discutate șapte probleme legate de orașul Călimănești:
1. S-a discutat despre rectificarea bugetului local al orașului Călimănești pe anul 2022. Din totalul bugetului local pentru anul 2022 (74.079.390,00 lei) sunt prezentate consilierilor, trimestrial situația cheltuielilor pentru fiecare departament , încasările și modul în care sunt distribuite sumele de bani;
2. A fost aprobat contul de execuție al bugetului local al orașului Călimănești la 30.09.2022. Venituri – cheltuieli;
3. A fost aprobată hotărârea privind suportarea de la bugetul local a cuantumului cotizației ce revine Orașului Călimănești, în calitate de membru al Asociației Turistice ”Descoperă Vâlcea”; Asociația este constituită în scopul realizării și implementării politicii de dezvoltare turistică în zona municipiului Rm.Vâlcea și în zona stațiunilor turistice – Călimănești, Brezoi, Băile Govora, Băile Olănești și Ocnele Mari; gestionării concrete a acțiunilor, componentelor și politicilor turistice locale; asigurării politicii de promovare turistică, a unei agende de evenimente relevante, în scopul dezvoltării și valorificării potentialului turistic al municipiului Rm.Vâlcea și al statiunilor turistice, precum și pentru inițierea și implementarea proiectelor cu finantare europeană și națională. Asociaţia Turistică ”Descoperă Vâlcea” a comunicat Nota de fundamentare privind stabilirea cuantumului cotizației ce revine asociaților, prin care s-a aprobat cuantumul cotizației pentru fiecare membru asociat, pentru ultimul trimestru al anului 2022, Orașului Călimănești revenindu-i suma de 720,00 lei.
4. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea acordării unui sprijin financiar Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimănești. Solicitare făcută de C-tin Boriceanu președinte al Asociaţiei Clubul Sportiv Cozia Călimănești, care a solicitat acordarea unui sprijin financiar în valoare de 30.000 lei necesar pentru buna desfășurare a activității sportive și pentru susținerea performanței echipei de fotbal Cozia Călimănești care a promovat în Liga a 3-a din cadrul Campionatului Național de Fotbal, 2023-2023 și care susține meciuri pe parcursul a 18 etape atât pe teren propriu cât și în deplasare. Cheltuieli necesare pentru plata baremurilor de arbitraj și observatori, a transportului, a asistenței medicale, a echipamentului sportiv, a salariilor jucătorilor și staff- ului tehnic etc.
5. A fost discutată înaintarea cererii de demisie din Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul Director ale Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimănești a președintelui C-tin Boriceanu. Membru asociat cu cel mai mare număr al drepturilor de vot este orașul Călimănești care deține, potrivit art. 15 din Statutul Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimănești 98, 92% din numărul drepturilor de vot, respectiv 98 voturi.
Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Călimănești din 28 februarie 2017 a fost numit să reprezinte interesele orașului Călimănești în cadrul Asociației, domnul Boriceanu Constantin ca reprezentant al orașului Călimănești în Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul Director al Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimănești și care va îndeplini și funcția de președinte al Asociației, al Clubului, al Adunării Generale și Consiliului Director.
În data de 22 septambrie 2022, prin cererea înregistrată la Primăria orașului Călimănești, sub nr.17091, domnul Boriceanu Constantin a comunicat renunțarea la calitatea de reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul Director al Asociației Clubul Sportiv Cozia Călimănești înaintând totodată demisia din funcția de președinte al Asociației, al Clubului, al Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului Director.
Analizându-se proiectul de hotărâre supus aprobării Consiliului Local se constată că acesta este întemeiat și fundamentat din punct de vedere al reglementărilor legale specifice aplicabile. S-a propus analizarea acestuia în vederea aprobării de către Consiliul Local al orașului Călimănești, în forma prezentată.
6. A fost aprobată cumpărarea imobilului(Casa Clanarista) situat în intravilanul orașului Călimănești, strada Tudor Vladimirescu, nr.8, județul Vâlcea, clasat drept monument istoric. Imobilul ce urmează a fi achiziţionat datează din anul 1880 şi este clasat drept monument istoric de grupă valorică B, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu denumirea “Casă de lemn”, cod LMI 2015: VL-II-m-B-09703, potrivit prevederilor Ordinului ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314 din 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute.
Imobilul menţionat este situat în intravilanul oraşului Călimăneşti, strada Tudor Vladimirescu, nr. 8, judeţul Vâlcea, înscris în Cartea Funciară nr. 40580 Călimăneşti, categoria de folosinţă “curţi construcţii” (284 mp) şi “arabil” (115 mp), este compus din teren în suprafaţă de 515 mp (din acte) şi 399 mp (din măsurători), având numărul cadastral 40580 şi casă de locuit (D+P), cu numărul cadastral 40580-C1, în suprafaţă construită la sol de 27 mp şi desfăşurată de 37 mp.
Construcţia edificată pe teren este realizată pe schelet portant de lemn, pereți de paiantă cu cercuială din lățișori tencuiți cu pământ și var stins. Are la temelie o pivniță zidită din lespezi de piatră de râu legate cu pământ. Prispa îngustă este creată prin prelungirea în consolă a bârnelor de la talpa casei și este închisă cu un „parmalâc” din scânduri late, așezate orizontal pe laturile de sud și est. Acoperișul, de șiță, este construit în patru ape.
Din punct de vedere al dreptului de proprietate, imobilul monument istoric aparţine doamnei Popa Maria, potrivit Certificatului de moştenitor nr. 77 din 02.05.2022, emis de NP Constantinescu Ana Loredana.
Iniţiativa de cumpărare a imobilului clasat drept monument istoric se constituie într-un demers necesar de prevenire a pierderi totale, de conservare şi restaurare a acestuia, ţinând cont de starea avansata de degradare în care se găseşte.
Totodată, trebuie avute în vedere şi prevederile actelor normative în vigoare ce statuează în sarcina autorităţii locale obligaţii privind protejarea monumentelor istorice. Aceste obligaţii sunt grupate într-un ansamblu de măsuri ce asigură conservarea, paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare şi integrarea social-economică şi culturală în viaţa colectivităţii locale a imobilelor monumente istorice.
În prezent, imobilul monument istoric se află într-o avansată stare de degradare, motiv pentru care, în considerarea obligaţiilor stabilite de legislaţia incidentă în materie atât proprietarilor, cât şi autorităţilor locale, cu adresa nr. 25148 din 16.12.2021 primăria oraşului Călimăneşti a transmis proprietarului prevederile legale în ceea ce priveşte conservarea şi întreţinerea construcţiei.
Procedura utilizată pentru achiziţionarea imobilului este cea a negocierii directe. Negocierile vor fi purtate de o comisie formată din doi reprezentanţi ai Consiliului Local şi trei specialişti din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Călimăneşti. Secretariatul comisiei va fi asigurat de către o persoană din cadrul aparatului de specialitate al primarului care va fi numită prin dispoziţie a primarului.
Ca urmare a comunicării intenţiei de vânzare a fost întocmit un Raport de evaluare de către evaluatorul autorizat, ANEVAR, Chiş Marius, care stabileşte valoare de piaţă recomandată pentru imobil, de 33.200 euro, respectiv 164.100 lei.
Implicarea actorilor locali în dezvoltarea propriilor zone, va contribui la realizarea unei dezvoltări dinamice, sprijinită de o strategie de dezvoltare locală elaborată şi implementată local şi administrată de reprezentanţi ai GAL-ului, care vor reprezenta interlocutorii populaţiei din teritoriile respective, în vederea îmbunătatirii continue a strategiei şi a acţiunilor ce vor fi implementate. Asocierea partenerilor publici și privați asigură un teritoriu compact și omogen în cadrul Grupului de Acțiune Locală.
Asociația Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA a fost înființată în anul 2011, entitate ce reunește ca parteneri organizații non-guvernamentale, administrații publice locale și societăți comerciale din 13 localități aparținând zonei de nord a Județului Vâlcea și Județului Argeș. Asociația a obținut primele finanțări în cadrul Axei LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală în anul 2012, finanțând de-a lungul timpului peste 60 de proiecte și oferind, astfel, posibilitatea creării a peste 40 de locuri de muncă.
Având în vedere oportunitatea obținerii sprijinului pregătitor în elaborarea și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027 prin accesarea Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027, respectiv a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, a Programului Incluziune și Demnitate Socială, respectiv a Fondului Social European Plus, a fost înființat Parteneriatul LEADER cu denumirea CASTRA TRAIANA. Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Călimănești nr. 47 din 11.05.2023 a fost aprobată participarea U.A.T. Oraș Călimănești, județul Vâlcea la Parteneriatul LEADER cu denumirea CASTRA TRAIANA.
Pentru elaborarea și implementarea Strategiei CASTRA TRAIANA de Dezvoltare Locală 2023-2027, în vederea autorizării de către Autoritatea de Management – Programul Național de Dezvoltare Rurală, este necesară includerea U.A.T. Oraș Călimănești, județul Vâlcea în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA ca membru cu drepturi depline.
Începând cu luna octombrie 2023 a fost aprobat de către Consiliul Local al oraşului Călimănești proiectul de hotărâre privind:
Includerea U.A.T. Oraș Călimănești, județul Vâlcea, ca membru în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA;
Asumarea, în calitate de membru al Asociației Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA, a tuturor drepturilor și obligațiilor stabilite prin Statutul asociației, prezentat în anexa la prezentul referat;
Împuternicirea Primarului Orașului Călimănești, județul Vâlcea, domnul dr. Florinel Constantinescu, reprezentant legal al U.A.T. Oraș Călimănești, să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA și să semneze orice documente necesare în acest sens;
Suportarea din bugetul local a cuantumului cotizației anuale ce revine Orașului Călimănești, în calitate de membru în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală CASTRA TRAIANA, în sumă de 4000 lei.
Un nou proiect va intra în grila de oferte ale U.A.T. Călimănești. Este o investiție senzațională care va oferi tuturor localităților componente (Jiblea Veche, Jiblea Nouă, Seaca, Teaua, Vărzărie, Păușa) energie verde într-un sistem integrat.
Adică, mai pe scurt ...
Toată lumea, din orașul Călimănești (cu cele șase localități componente), va beneficia de încălzire geotermală! Geoterm (societatea care administrează zăcămintele geotermale ale acestui oraș) va dezvolta un proiect și va investi milioane de euro pentru organizarea eficientă a tot ceea ce înseamnă apa geotermală. Nu va mai fi aruncat niciun retur de apă, vor fi construite instalații noi și va fi reorganizată distribuția în acest sens.
De la venirea în Călimănești, în anul 1999, specialiștii Geoterm au învățat cum se ”mănâncă pe pâine” sistemul geotermal, iar acum când sunt posibilități de finanțare vor să facă ceva eficient. Se va dezvolta un proiect de reducere a emisiilor de CO2 din producția de energie termică și electrică din surse regenerabile.
Sediul Geotem va fi la Jiblea Veche (unde au cumpărat deja pământul de la fosta intereprindere ”La Mihăilă”). Vor fi aduse, prin subtraversări ale râului Olt toate magistralele de geotermală, se va investi în sisteme noi. Centrul apei geotermale va fi cartierul Jiblea Veche! De aici vor beneficia de apă caldă si căldură toate zonele din proximitate. Proiectul trece în prezent printr-un proces de certificare pentru a adera la ”Gold Standard” Internațional, care utilizează abordări inovatoare pentru a cuantifica, certifica și maximiza impactul asupra securității climatice și dezvoltării durabile. Stațiunea Călimănești va trece în alt nivel de dezvoltare energetică aliniat la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Proiectul se află într-o fază avansată, ieri, 8 iunie 2023 a avut loc întâlnirea reprezentanților Geoterm cu primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu. Au fost puse la punct ultimele detalii. Pe 14 iulie 2023 Geoterm va anunța public noul proiect, când va organiza la Călimănești un eveniment special pentru acest lucru. Atunci Cozia-Info va prezenta pe larg această investiție.
Visul urât, Mircea Gutău se spulberă ...
Primarul municipiului Rm.Vâlcea pusese ochii pe apa geotermală a stațiunii Călimănești – Căciulata. Într-un gest egoist vroia să ”paradească” averea naturală a călimăneștenilor în detrimentul unui cerc restrâns de la Rm.Vâlcea și avea pretenția ca o magistrală de apă să lege Călimăneștiul de capitala județului! Cu abuzul de putere politică de care beneficiază (prin susținerea de care se bucură din partea Partidului Ecologist Român), Gutău încearcă să transforme localitățile județului (cât poate apuca), într-o mocirlă instituțională cum a reușit să construiască la Rm.Vâlcea și Brezoi.
Ei bine, Florinel Constantinescu păstrând relația bună pe care o are cu Gutău, a depășit cu mult nivelul unei amărâte de conducte finanțată către nicăieri și a ales calea de certificare a orașului său către ”Gold Standard Internațional” cu credite de carbon și tehnologii de ultimă generație în ceea ce privește condițiile civilizate de energie electrică, apă caldă și încălzire termică a locuințelor.
Vecinii de la Brezoi au rămas împietriți în planurile mărețe ale primarului Robert Schell care, ca un adolescent naiv, și-a deschis sufletul către ispita la bani publici, aroganțe, schimb de prizoniere și organizări de carteluri promovate de către mocirla Mircia Gutău. Astăzi oamenii de acolo au sobe de încălzire pe lemne în cele 1100 apartamente de bloc ...
Consilerul județean Samuel Vâlcu este reprezentantul bord-ului politic Mircia Gutău – Eusebiu Vețeleanu (PER) și a fost ”plantat” în două zone polico – administrative ale județului Vâlcea: Consiliul Județean Vâlcea, respectiv zona de nord a județului unde are misiunea să reprezinte interesele politice ale grupării care viețuiește în orașul Rm.Vâlcea și are intenții de extindere în nord. Totodată, Sami Vâlcu trebuie să atragă mulțimea către valorile acestui grup, să-i spele creerii și să aducă cât mai multe voturi transpuse mai târziu în mandate de politicieni. Politicienii fiind o altă poveste cu care gruparea Gutău – Vețeleanu știe ce are de făcut!
În orașele nordului (Brezoi – Călimănești), la alegerile trecute, Sami a adus trei, respectiv patru consilieri locali (PER) care joacă, respiră și trăiesc după prețioasele lui ”teze”, a corupt primarul orașului Brezoi și este pe capul lui Florinel Constantinescu și la Călimănești.
Acțiunile ”Vețelenilor - gutizați” sunt aprig gândite în detalii, nu este nimic la întâmplare, totul fiind măsurat ca să: 1) Nu deranjeze interesele de group; 2) Să aibă impact social; 3) Să vadă lumea cât de receptiv și implicat este domnul Sami; 4) Și să asimileze ca un burete învăluitorul instinct de confesiune pălăvrăgită ...
Antares nu respecta orele stabilite in program
Astăzi, în ședința Consiliului Județean Vâlcea, a fost ridicată o problemă legată de trasportul pe traseul Cozia – Rm.Vâlcea, efectuat de firma Antares Transport. Samuel Vâlcu a informat executivul județean despre faptul că nu sunt respectate orele stabilite în traseul aprobat și că generează la nivelul stațiunii Călimănești – Căciulata un haos total în ceea ce privește transportul local.
O problemă ridicată corect și care trebuie remediată numaidecât! Pe lângă aceasta mai sunt multe probleme importante pe care consilierul județean trebuie să le semnaleze. Dacă nu le știe îl poate ajuta publicația Cozia – Info ...